Sfântul Matei, apostol şi evanghelist




Sf. Matei cu lumina - Caravaggio



Matei, vameş, perceptor de impozite, apostol şi evanghelist: o fugă fericită de bani pentru o slujire, în desăvârşită sărăcie, faţă de mesajul creştin. În evanghelia atribuită lui, prima în ordine cronologică, el vorbeşte mai pe larg decât ceilalţi trei despre folosirea justă a banului: "Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le distrug şi unde hoţii le sapă şi le fură. Adunaţi-vă comori în cer"; "Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi banului". Iuda, totuşi, şi nu Matei a avut sarcina de casier al micii comunităţi apostolice; Matei lasă banul, pentru a-l urma pe Învăţător, în timp ce Iuda îl trădează pentru treizeci de arginţi. Când vorbesc despre episodul vameşului chemat să-l urmeze pe Cristos, alţi evanghelişti, Marcu şi Luca, vorbesc despre Levi; Matei însă preferă să se denumească prin numele mai cunoscut, Matei, şi foloseşte apelativul de vameş, care sună a cămătar şi speculant, "pentru a demonstra cititorilor - notează sfântul Ieronim - că nimeni nu trebuie să dispere în ceea ce priveşte mântuirea, dacă se converteşte la o viaţă mai bună".

Matei, bogatul perceptor, a răspuns la chemarea Învăţătorului cu entuziasm. În evanghelia sa el tace cu umilinţă în privinţa acestui amănunt fericit, dar ştirea este repropusă de sfântul Luca: "Levi a pregătit (Învăţătorului) un mare ospăţ în propria casă; o mare mulţime de vameşi şi alţi oameni stăteau la masă cu ei". Apoi, în tăcere şi cu discreţie va fi eliberat de bani, făcând bine. Într-adevăr el este cel care redă sfatul Învăţătorului: "Când dai de pomană, nu trebuie să ştie stânga ta ceea ce face dreapta ta, pentru ca pomana ta să rămână în ascuns; Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti".

După episodul chemării, evanghelia îl aminteşte pe Matei o singură dată, vorbind despre alegerea apostolilor. Despre opera sfântului Matei, după Rusalii cunoaştem numai paginile admirabile ale Evangheliei sale, adresată în special evreilor şi care e caracterizată prin cinci mari discursuri ale lui Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu: ea a fost scrisă cu siguranţă înainte de distrugerea Ierusalimului, care a avut loc în anul 70. O tradiţie veche aminteşte că Matei, fiind şef misionar, nu "a apărut în faţa judecătorilor pentru a da mărturie", adică nu a murit martir. Alte izvoare, însă, mai puţin demne de crezut, se lungesc în a descrie chinurile martirului şi evanghelistului, lovit cu pietre, ars şi decapitat în Etiopia, de unde relicvele sfântului ar fi fost aduse mai întâi la Paestum, în golful salernitan, iar în secolul al X-lea chiar în Salerno, unde sunt cinstite şi astăzi. (M. Sgarbossa, L. Giovannini, Sfântul zilei, Paoline, 1978, trad. pr. I. Agiurgioaei).