† Schimbarea la față a Domnului (B): Calea spre glorie [6 august 2018]

Calea spre glorie

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] (6 august 2018)

Lecturi: Daniel 7,9-10.13-14; 2Petru 1,16-19;  Evanghelia Marcu 9,2b-10; lecturi.

Omilie

Toate bisericile din Orient și Occident astăzi, pe 6 august, sărbătoresc ziua dedicată Schimbării la față a Domnului. Este un mare mister asupra căruia suntem invitați să-l contemplăm împreună cu cei trei apostoli pe care i-a luat cu sine Isus pe „muntele înalt”, despre care evanghelia nu ne dă alte indicaţii: considerat a fi muntele Tabor, aflat în mijlocul Galelii, dominând câmpia de jur-împrejur. Sărbătoarea a fost celebrată mai întâi în Orient dar a fost extinsă la toată biserica de papa Calist al II-lea pe 6 august 1456 și a fost ridicată la rangul de mare sărbătoare în amintirea victoriei repurtate de armatele creştinilor împotriva turcilor la Belgrad, data când vestea victoriei a ajuns la Roma. Însă, deja din timpul papei Leon cel Mare (440-461), misterul Schimbării la faţă a fost ales în tradiţia creştină apuseană ca pericopă evanghelică pentru a doua duminică din Postului Mare.

† Duminica a 18-a de peste an (B): Pâinea vieții – Euharistia [5 august 2018]

Euharistia - sfânta Liturghie.

Pâinea vieții – Euharistia

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] (5 august 2018)

Lecturi: Exodul 16,2-4.12-15;  Efeseni 4,17.20-24; Evanghelia Ioan 6,24-35; lecturi.

Omilie 

Avem nevoie de Dumnezeu? Este întrebarea pe care ne-o pune Isus! Dincolo de necesitățile noastre zilnice în inima noastră mai este spațiul pentru Domnul? Cristos se dă oricui îi este foame! „Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame!” Lecturile biblice din această duminică precizează sensul minunii înmulţirii pâinilor, propusă de evanghelia duminicii trecute după sfântul Ioan. Tema centrală o constituie revelaţia pe care Isus o face despre „pâinea vieţii”.

Mare este iubirea ta, o, Doamne!

Fața lui Cristos (1495) - de Leonardo da Vinci.

Mare este iubirea ta, o, Doamne!

Tu ai nevoie de oameni

pentru a te face cunoscut,

și îți lărgești acțiunea ta 

și cuvântul tău divin

încât să face și să vorbești ca persoană

nici perfectă nici mai bună decât alții.

Mare este iubirea ta, o, Doamne!

Nu ai teamă de fragilitatea noastră

și nici de păcatul nostru:

ți l-ai însușit,

pentru că dacă ar fi a noastră viața ta

ni-ai fi vindecat de orice rău.

Mare este iubirea ta, o, Doamne!

Încă reînnoiești alianța ta

datorită celui care între noi frânge Pâinea vieții,

celui care pronunță cuvintele iertării,

celui care face să răsune anunțul evangheliei,

celui care se face slujitorul fraților,

martorii iubirii tale infinite

care fac vizibilă Împărăția.

Te rugăm, o, Dumnezeule:

fă ca aceste persoane

să continuie mereu!

(sursă: www.catechistaduepuntozero.it; tradus din limba italiană pr. Isidor Chinez).

Sfântul Alfons de Liguori - sfântul moraliștilor...

Sfântul Alfons de Liguori 

(1696-1787)

Sfântul Alfons Maria de Liguori s-a născut la 27 septembrie 1696, din mama Ana Caterina Cavalieri, din familia marchizilor de Avenia, și din tatăl Giusepe di Liguori, ofiţer superior al marinei militare. După trei zile, conform cu obiceiul napolitan, s-a organizat o mare sărbătoare la palat. Alături de atâţia nobili a fost invitat şi iezuitul Francesco de Gerolimo, care se bucura de faimă de sfinţenie în întreg regatul şi era foarte cunoscut în familia Liguori, fiind capelanul galerelor regale. Omul lui Dumnezeu i-a felicitat pe părinţi, apoi s-a recules în rugăciune lângă copil, l-a binecuvântat, l-a luat în braţele sale şi, adresându-se mamei, i-a zis: „Acest fiu va trăi până la adânci bătrâneţe, nu va muri mai înainte de a avea 90 de ani, va fi episcop şi va face lucruri mari pentru Isus Cristos”. (Rey-Mermet T., Il santo del secolo dei lumi, Alfonso de Liguori, Cittá Nuova, Roma 1983, p. 54).

Găsiți aici biografia sfântului: 

Sfântul Alfons Maria de Liguori (1)

Sfântul Alfons Maria de Liguori (2)

A fost ucis episcopul copt ortodox Epiphanius...

Episcopul Epiphanius cu părintele Enzo Bianchi.

A fost ucis în mod barbar episcopul copt ortodox Epiphanius, abate [egumen] a Mănăstirii Sfântul Macarie cel Mare din Egipt [Dayr Abū Maqār] (30 iulie 2018). Trupul i-a fost găsit într-o baltă de sânge, în interiorul mănăstirii, ieșind din chilioara sa pentru a merge în biserică să celebreze la începutul zilei rugăciunile de dimineață, dându-i glorie lui Dumnezeu. Episcopul a fost lovit în cap cu un obiect greu și ascuțit. 

Avea șaizeci și patru de ani. S-a născut la Tanta, este laureat în medicină. A intrat în Mănăstirea sfântul Macarie din regiunea Wadi Natrun în 1984. A fost hirotonit preot în 2002. Cercetător și temeinic studios, a lucrat la traducerea din limba greacă în arabă a diferitelor cărți ale Scripturii, participând la conferințe internaționale de studii copte la Roma în 2012. O sută de călugări din Mănăstirea sfântul Macarie l-au ales cu majoritate ca egumen [abate] la 3 februarie 2013. Episcopul Epiphanius trăia intens rapoarte de comuniune spirituală cu prieteni și comunități monastice din Biserica catolică.

† Duminica a 17-a de peste an (B): „Semnul” lui Dumnezeu: Euharistia [29 iulie 2018]

Înmulțirea pâinii și a peștelui

„Semnul” lui Dumnezeu: Euharistia

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 11:00 (29 iulie 2018)

Lecturi: 2Regilor 4,42-44; Efeseni 4,1-6; Evanghelia Ioan 6,1-15; lecturi.

Omilie

Lecturile din această duminică sunt o invitație în fața „semnului” pe care Dumnezeu ni-l oferă: Euharistia. Sfânta Liturghie e un banchet. Ascultând cuvântul Domnului creștem în credință. Pâinea împărtășită este trupul lui Cristos prin care creștem.

Lege, conştiinţă, păcat. Teologia morală fundamentală (II) de Isidor Chinez (2018)

 La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Lege, conştiinţă, păcat. Teologia morală fundamentală (II) [2018], scrisă de pr. dr. Isidor Chinez. Cartea apare în colecţia „Tratate de teologie”, în formatul 14x20 cm, are 306 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 25 lei. 

Concepţia creştină despre om – omul considerat conform Revelaţiei – are o continuă dependenţă de Dumnezeu. Viaţa lui este darul lui Dumnezeu care în Cristos şi-a manifestat profunzimile iubirii sale, deschizându-ne calea spre comuniunea trinitară. Căutându-l pe om prin intermediul Fiului său, Dumnezeu vrea să-l facă să abandoneze căile răului. Învingerea răului: iată ce este Răscumpărarea. Domn al creaţiei, omul poate să împlinească planul divin prin cunoaştere şi iubire. Iar, în lumina acestei dependenţe, Scriptura schiţează trăsăturile esenţiale ale persoanei. Teologia morală este reflecţia despre bunătatea şi concretizarea comportamentului moral. Libertatea omului dobândeşte sensul acestei ascultări de Dumnezeu, atât în fiinţa sa, cât şi în acţiunea sa, căci au fost depăşite de coborârea vieţii divine la nivelul omului primind viaţa harului. Demnitatea subiectului uman, adică a persoanei, este dată de imaginea lui Dumnezeu care constă în relaţie şi libertate.

De aceea, parte a doua a Teologiei Morale Fundamentale tratează despre ce este legea morală, ce este conştiinţa, ce este păcatul. Care este lumea în care trăieşte omul răscumpărat?

Când omul aude vorbindu-se despre lege – legea morală – se gândeşte instinctiv la ceea ce se opune libertăţii sale, mortificând-o. Există o profundă consonanţă între partea cea mai adevărată din noi şi legea lui Dumnezeu. De fapt, Decalogul începe: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei” (Ex 20,2). Dumnezeu ne-a chemat la libertate. Dă legea sa unui popor eliberat şi liber. Domnul se îndreaptă spre toţi cei care au fost eliberaţi de toate sclaviile. „Voi aţi fost chemaţi la libertate” (Gal 5,13), ne anunţă sfântul Paul. Prin libertate se înţelege condiţia în care o persoană poate să decidă acţiuni fără constrângeri. Astfel, legea divină, legea naturală, legea nouă a lui Cristos, legea umană sunt legi care nu distrug libertatea creştină, dar în mod profund sunt libertate, care în esenţa sa, este orientată de Duhul Sfânt spre o configuraţie progresivă a lui Cristos, ce reînnoieşte credinţa şi totul devine caritate.

În lumina conştiinţei, se manifestă demnitatea noastră spirituală. Se spune: fiecare trebuie să acţioneze conform conştiinţei sale... fă ceea ce crezi că e mai bine... urmează-ţi conştiinţa... Acest lucru este adevărat. Însă uităm adesea şi să ne întrebăm: care conştiinţă? Conştiinţa morală? Ce caracteristici trebuie să aibă conştiinţa? Cum se formează conştiinţa? La aceste întrebări şi la altele vrea să răspundă această carte. Atunci când se vorbeşte despre conştiinţă se înţelege mereu conştiinţa morală. Despre conştiinţă, Biserica ne învaţă că este acel loc privilegiat din interiorul nostru unde ne vorbeşte Dumnezeu. Conştiinţa nu este doar o fereastră către legea naturală, ci un loc în care îl putem întâlni pe Dumnezeul cel viu.

Timpul nostru este sensibil fiindcă oamenii şi lumea sunt expuşi puterilor abisale ale răului. Literatura modernă, psihologia, ştiinţele sociale şi cele despre comportament se complac în a discuta despre ademenirea oamenilor spre rău, cu speranţa că, odată cunoscute relele, devine posibilă prezentarea strategiilor de depăşire a răului. În paralel cu aceasta, se pare că conştiinţa păcatului se fărâmiţează. După cum simţul lui Dumnezeu nu poate fi total şters şi nici stins din conştiinţa noastră, nici simţul păcatului nu poate fi vreodată nimicit cu totul. Cu cât omul de azi cunoaşte mai mult răul, cu atât mai mult păcatul devine pentru el o problemă. 

A vorbi despre păcat astăzi, cu un limbaj teologic, impune o cerinţă urgentă şi nouă. Nu există morală fără păcat, pentru că spaţiul moralei este spaţiul libertăţii, adică al autodeterminării pentru bine. Păcatul nu ne reprezintă câtuşi de puţin, pentru că suntem chemaţi la libertate şi adevărul ne-a făcut liberi. Tocmai pentru că este îndreptat către noi, împotriva adevărului fiinţei noastre, păcatul este îndreptat şi către Dumnezeu; este refuzul de a răspunde la iubirea gratuită a lui Dumnezeu. Dar există anunţul iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatăl pentru oamenii timpurilor noastre. Există şi iertare. Vestirea convertirii iubirii creştine are o importanţă deosebită în societatea actuală. Reflectarea în conştiinţa omului a păcatului şi a gravităţii sale devine posibilă numai în orizontul cunoaşterii iubirii lui Dumnezeu şi a milostivirii sale iertătoare. Este misterul milostivirii: izvor de bucurie, de seninătate şi de pace. Este condiţia mântuirii noastre.

pr. dr. Isidor Chinez