vineri, 3 august 2018

† Duminica a 18-a de peste an (B): Pâinea vieții – Euharistia [5 august 2018]

Euharistia - sfânta Liturghie.
Pâinea vieții Euharistia

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] (5 august 2018)
Lecturi: Exodul 16,2-4.12-15;  Efeseni 4,17.20-24; Evanghelia Ioan 6,24-35; lecturi.

Omilie 

Avem nevoie de Dumnezeu? Este întrebarea pe care ne-o pune Isus! Dincolo de necesitățile noastre zilnice în inima noastră mai este spațiul pentru Domnul? Cristos se dă oricui îi este foame! „Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame!” Lecturile biblice din această duminică precizează sensul minunii înmulţirii pâinilor, propusă de evanghelia duminicii trecute după sfântul Ioan. Tema centrală o constituie revelaţia pe care Isus o face despre „pâinea vieţii”.



În Biblie, în Exod, mântuirea nu e văzută ca simplu triumf a lui Dumnezeu asupra tuturor, ci depășirea rezistenței forțelor ostile mântuirii, în diferitele sale faze, din Egipt până în țara promisă: în robia egipteană este puterea politică a faraonului, falsa știință a magilor, elementele cosmice care sunt apa, marea…; de-a lungul drumului este deșertul devorator de oameni, șerpii, foamea… în fine, în țara promisă sunt popoarele din Canaan, regii țării care se opuneau Israelului ca popor. În special în drumul prin pustiu, poporul se arătă reticenți sau șovăitori la acțiunile lui Dumnezeu. Semnificația „murmurările” poporului este tocmai această opoziție la intervenția mântuitoare a Domnului. Poporul murmură împotriva lui Moise și a lui Aaron în pustiu, după ce l-a scos din pământul sclaviei: „De-am fi murit de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele cu carne, când mâncam pâine pe săturate! Dar voi ne-aţi scos în pustiul acesta, ca să moară de foame toată această adunare” (v. 3). ‘Suntem istoviţi de a te mai urma prin pustiu. Prea mult ne-a costat până acum această libertate’, citim din Cartea Exodului (Ex 16,2-4.12-15), azi prima lectură. Dar Dumnezeu intervine în favoarea poporului său: „Iată, eu voi face să plouă pentru voi pâine din ceruri!” (v. 4).  Israeliţii surprinşi de acea mâncare neobişnuită au zis unul către altul: „Man hu” „Ce este aceasta?”, căci nu ştiau ce era. Atunci Moise le-a explicat că „aceasta este pâinea pe care v-o dă Domnul ca s-o mâncaţi” (v. 15). Expresia ebraică ar fi la baza etimologiei cuvântului „mană”: „casa lui Israel i-a pus numele «mană». Era ca o sămânță de coriandru, albă, și gustul ei era ca o turtă cu miere” (Ex 16,31), dar semnificaţia exactă este necunoscută. Mană este fructul unui arbust din deșertul Sinai [tamerix mannifera] din a cărui scoarță încrustată se coagulează o sevă cu o mare putere nutritivă. Este hrana nomazilor. Ceva minunat, sacru, atribuit intervenției miraculoase a iubirii lui Dumnezeu.

În viață ce ne împinge să acționăm? Apostolul Paul ne revelează secretul vieții creștine: Isus este călăuza care face din noi oameni noi. În a doua lectură luată din Scrisoarea către Efeseni (Ef 4,17.20-24) sfântul Paul evidenţiază necesitatea de a urma adevărul care este însuși Cristos. Rezultatul va fi o reînnoire profundă a vieţii. Omul vechi – simbolul trecutului de păcat – cedează în fața experienței baptismale a omului nou, creatură transformată „în dreptate și în sfințenie adevărată” (v. 24): „voi nu l-aţi cunoscut așa pe Cristos!” (v. 20). Isus vă instruiește, vă îmbracă într-un veșmânt nou, acela al botezului! „Înnoiţi-vă duhul minţii voastre şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului!” (vv.23-24). Omul cel nou corespunde planului creației, cere o reînnoită mentalitate – o metanoia – o convertire continuă. Este cateheza baptismală pe care Biserica o vestește neîncetat!

Evanghelia după Ioan (In 6,24-35) – pe care tocmai am citit-o – ne situează imediat după „semnul” pe care l-a făcut Isus înmulțind pâinile pentru cinci mii de persoane. Ca urmare a acestui miracol, știți că Isus a scăpat de mulțimea care ar fi vrut să-l păstreze și să-l facă rege, fugind el singur pe munte (cf. In 6,15). Dar mulțimea l-a găsit a doua zi la Cafarnaum (cf. In 6,24). Și va fi pentru Isus posibilitatea de a face o cateheză foarte lungă (cf. In 6,26-59).

Ce le spus Cristos în această predică? În esență: mă căutați pentru că v-am dat să mâncați. Dar când am împărțit pâinea și peștele, eu v-am făcut un „semn”, și voi nu a-ți mâncați. Voi v-ați oprit la realitatea materială. Eu am făcut un „semn” pentru voi. Ați remarcat că, luând pâinea, i-am mulțumit lui Dumnezeu, am binecuvântat-o. Pentru că pâinea pe care am dat-o s-o mâncați – această pâine materială – însemnă un alt aliment: este trupul meu, este sângele meu, este viața mea, eu însumi mă dau vouă! Atunci, depășiți această foamea a voastră…

Isus își începe predica cu o contrapoziție: la „hrana care piere” – pâinea –, el opune „hrana care durează pentru viața veșnică”. Este „semnul” – valoarea teologică a gestului săvârșit. Este „pâinea” care vine din cer: este Euharistia, sfânta Liturghie. Cristos este această pâine care satură pe deplin foamea de orice altă hrană, el potolește foamea și setea de viață pe care fiecare om le are în sine. Isus prezintă divinitatea sa: „Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată” (v. 35). Omul – prizonier al slăbiciunii sale – nu mai trebuie să caute o mântuire limitată și relativă, ci trebuie să alerge la Cristos pentru a nu mai simți foame și sete. Isus se prezintă ca îndestulare și pace pentru oricine „vine la el” și pentru cine „crede în el”. Rămâne prioritară credinţa de a-l accepta pe Isus ca „dar de viaţă”. „Pâinea” este, deci, o persoană concretă. Este Cristos care se dăruieşte oamenilor din toate timpurile. După cum a dat mană părințiilor în pustiu, Dumnezeu și acum se dă. Dumnezeu nu întreabă, ci dăruiește. Dumnezeu nu pretinde, ci oferă. Dumnezeu nu cere nimic, dar dă totul...

Să ne întrebăm despre dorința noastră: este pentru lucruri, este pentru persoane, sau este pentru unul singur care poate potoli foamea și setea noastră? O întrebare bună pentru vacantă. Să încercăm să aprofundăm sensul Liturghiei în viața noastră. Este timpul liber, timpul tăcerii, a odihnei,… să stăm în umbră, să nu facem nimic, și să ne întrebăm de unde vă este această foame sau sete, sau acest dor de ceva… Și să încercați să vă exprimați aceste dorințe în fața Aceluia care este în măsură să satisfacă orice dorință, mult dincolo de orice vă puteți imagina: dorința după Dumnezeu…
 

[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu