„Cred” [To believe] de Jackie Evancho

Jackie Evancho – o fată cu o voce extraordinară cu un minunat mesaj: „cred”. Este o piesă scrisă de unchiul său Matthew Evancho şi intitulată „To believe” [„Cred”]. Mesajul melodiei este unul de rugăciune, pentru cei care sunt mai puţin fericiţi în această lume. Bucuraţi-vă de un spectacol frumos şi captivant, oferit de această fetiţă talentată, cu părul blond şi cu o voce specială în care inimile vi se vor inunda de căldură şi candoare. O voce și un mesaj de speranță...

To Believe

by Matthew Evancho

Before I lay me down to rest

I ask the Lord one small request

I know I have all I could need

But this prayer is not for me

Too many people on this day

Don't have a peaceful place to stay

Let all fighting cease that your children may see peace

Wipe their tears of sorrow away

To believe in a day

When hunger and war will pass away

To have the hope amidst despair

That every sparrow's counted

That you hear each cry and listen to each prayer

Let me try always to believe

That we can hear the hearts that grieve

Please help us not ignore

The anguished cries of the poor

Or their pain will never leave

To believe in a day

When hunger and war will pass away

To have the hope amidst despair

That every sparrow's counted

That you hear their cries and listen to each prayer

[spoken prayer:]

Father, as you see, I'm just a child

And there's so much to understand
But if Your Grace should surround me
Then I'll do the best I can
I promise, I'll do the very best I can

[chorus plus]

To believe in a day
When hunger and war will pass away
To have the hope amidst despair
That every sparrow's counted
That you hear each cry and listen to each

Prayer [Hear each cry and listen to each prayer]

Help us do Your will oh Father
In the name of all that's true
And we'll see in one another
The loving image of You

Numele său este Jackie Evancho din Pittsburgh, Pennsylvania (Statele Unite ale Americii). 

Fecioara la munte

Mesajul sfântului parinte Francisc de Zi Mondială a Bolnavului (11 februarie 2018)

Mater Ecclesiae: „«Iată fiul tău... Iată mama ta».

Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el...” (In 19,26-27).

Iubiţi fraţi şi surori,

Slujirea Bisericii adusă celor bolnavi şi celor care se îngrijesc de ei trebuie să continue cu vigoarea mereu reînnoită, în fidelitate faţă de mandatul Domnului (cf. Lc 9,2-6; Mt 10,1-8; Mc 6,7-13) şi urmând exemplul foarte elocvent al Întemeietorului şi Învăţătorului său.

Anul acesta tema Zilei Bolnavului ne este dată de cuvintele pe care Isus, înălţat pe cruce, le adresează mamei sale Maria şi lui Ioan: „«Iată fiul tău... Iată mama ta». Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (In 19,26-27).

1. Aceste cuvinte ale Domnului luminează profund misterul crucii. Ea nu reprezintă o tragedie fără speranţă, ci locul în care Isus îşi arată gloria sa şi lasă voinţele sale extreme de iubire, care devin reguli constitutive ale comunităţii creştine şi ale vieţii fiecărui discipol.

Înainte de toate, cuvintele lui Isus dau naştere vocaţiei materne a Mariei faţă de întreaga omenire. Ea va fi îndeosebi mama discipolilor Fiului său şi se va îngriji de ei şi de drumul lor. Şi noi ştim că îngrijirea maternă a unui fiu sau a unei fiice cuprinde fie aspectele materiale fie cele spirituale ale educaţiei sale.

Durerea de nedescris a crucii străpunge sufletul Mariei (cf. Lc 2,35), dar nu paralizează. Dimpotrivă, ca Mamă a Domnului începe pentru ea un nou drum de dăruire. Pe cruce Isus se preocupă de Biserică şi de întreaga omenire, iar Maria este chemată să împărtăşească chiar această preocupare. Faptele Apostolilor, descriind marea revărsare a Duhului Sfânt la Rusalii, ne arată că Maria a început să-şi desfăşoare misiunea sa în prima comunitate a Bisericii. o misiune care nu se termină niciodată.

† Duminica a 6-a de peste an (B): Suferința și milostivirea [11 februarie 2018]

Isus vindecă un lepros (Mc 1,40-45).

Suferința și milostivirea

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (11 februarie 2018)

Lecturi: Leviticului 13,1-2.45-46; 1Corinteni 10,31-33; 11,1; Evanghelia Marcu 1,40-45.

 

Evanghelia Marcu 1,40-45: În acel timp, a venit la Isus un lepros, care, rugându-l şi îngenunchind, i-a spus: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. Lui Isus i s-a făcut milă şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: „Vreau, curăţă-te!” Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat. Atunci, avertizându-l, l-a trimis afară, spunându-i: „Vezi să nu spui nimănui nimic, dar mergi, arată-te preotului şi adu pentru curăţarea ta cele poruncite de Moise ca mărturie pentru ei!” Însă el, ieşind, a început să proclame tuturor şi să răspândească vestea, aşa încât Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri pustii. Şi veneau la el de pretutindeni.

Omilie

În această duminică, Isus dă dovadă de milostivire față de suferința umană. Este trimis de Dumnezeu să elibereze din sclavie pe orice om.

Cuvântul lui Dumnezeu vine propus din Cartea Leviticului (Lev 13,1-2.45-46): este un manual liturgic al preoției levitice; este o introducere la Evanghelia lui Marcu unde Isus vindecă un lepros. Nu este prea mult citată această carte. Nu vom putea să înțelegem importanța acestui miracol dacă nu vom cunoaștem contextul la care Cristos face apel, căci prescriile Legii din Levitic privesc leproșii din toate timpurile. Termenul ebraic – negàh, în românește „a lovi” – indică lepra: un sinonim cu o „lovitură” cu care Dumnezeu lovește pe păcătos. Prezintă o boală nimicitoare: lepra care distruge persoana umană. Trăiește leprosul, dar nu există. Nu are chip, căci trebuie să-și acopere fața. Nu are voce, trebuind să strige pentru a se îndepărta; este de neatins; trebuie să se ascundă pentru ca să nu se vadă. Este un blestemat. Cartea lui Iob definește lepra ca „întâiul născut al morții” (Iob 18,13). Este boala cauzatoare de moarte și este cea mai gravă formă de impuritate fizică pe care o poate suferi omul. „El să locuiască singur; locuinţa lui să fie în afara taberei!” (v. 46). Legislația Leviticului apare fără îndoială exagerată și crudă. La început este o măsură sanitară. Este exclus din viața comunității. Separat de lume, viața lui coboară în mormânt. Aceasta este problema omului: exclus de la comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii, este lipsit de posibilitatea de a aduce jertfă Domnului. În tradiţia biblică, această boală va ajunge să aibă o semnificaţie religioasă şi morală. Leproşii erau supuşi judecăţii şi controlului preoţilor. Vindecarea leprei era un fapt mişcător, care era considerat ca o înviere din morţi, privit ca pe o minune. Chiar şi în acest caz se cerea intervenţia preotului levit pentru ca să constate faptul că este sănătos şi să-i dea o semnificaţie cultuală, prin oferirea unei jertfe aduse lui Dumnezeu (cf. Lev 14,1-13; Mc 1,44).

Iubirea de suflete

Anna Katharina Emmerick (1774-1824)

„Doresc ca tu să cunoști mai profund

iubirea care arde în inima mea pentru suflete” (v. 186).

(fericita Anna Katharina Emmerick; sursă: https://twitter.com).

Mormântul fericitei Anna Katharina Emmerick în biserica Sfânta Cruce din Dülmen (Germania).

  

Rugăciunea săracului de Mariei Noël

Mariei Noël (1883-1967).

(În seara unei perioade din viaţă unde făcea experienţa mizeriei, a sărăciei sale…).

Comuniunea săracului

Dumnezeul meu, eu nu te iubesc,

chiar nu te doresc, sunt plictisit cu tine
poate chiar că nu cred în tine.
Dar uită-te la mine în treacăt.
Fii tu într-un moment refugiul sufletului meu,
pune-l în ordine dintr-o suflare,
fără a părea, fără să-mi spui nimic.
Dacă vei considera că eu cred în tine, atunci poartă-mi credința.
Dacă vei considera că eu te iubesc, poartă-mi iubirea.
Eu nu am și nu pot face nimic.
Mă dăruiesc ție cu tot ce am: slăbiciunea, durerea mea.

Și această sensibilitate care mă chinui și pe care o vezi atât de bine…

Și această disperare… Și această rușine îngrozitoare…
Răul meu, greșeala mea…
E tot!
Și speranța mea!

Uneori mă prezint lui Dumnezeu ca un purtător încărcat

de toată povoara vecinătății și îi spun:
„Nu-ți fă griji cu mine. Eu nu pot să-ți plac.
Uită-te doar la suferința pe care ți-o aduc
ca pe o sărmană intermediară care vine din partea altora:
Iată răul tatălui meu, iată pe cel al prietenului meu,
a aceluia sau a altuia…”

Comuniunea

Iată, Dumnezeul meu. Mă cauți?

Ce vrei de la mine? Nu am nimic să-ți dau.
De când ne-am întâlnit ultima dată,
eu nu am pus deoparte nimic pentru tine.
Nimic… nu fapte bune. Eram prea obosită.
Nimic… nu un cuvânt bun. Eram prea tristă.
Nimic decât dezgustul de a trăi, plictiseala, sterilitatea.
– Dă-mi-le!  
– Graba, în fiecare zi, de a vedea terminată ziua, fără să servească la nimic;     
dorința de repaus departe de datorii și de fapte,
detașarea de binele făcut, dezgustul după tine, o, Dumnezeul meu!
– Dă-mi-le! 
– Toropeala sufletului, remușcările slăbiciunii mele
și slăbiciunea care este mai puternică decât remușcările…
– Dă-mi-le! 
– Nevoia de a fi fericit, tandrețea care obosește peste măsură,
durerea fără scăpare în mine.
– Dă-mi-le!
– Tulburările, înspăimântările, dubiile…
– Dă-mi-le!

– Doamne! Iată că umbli ca un cerşetor

strângând lucruri murdare, dezgustătoare.
Ce vrei să faci cu ele, Doamne?
– Împărăţia Cerurilor!

(Noël Marie, Notes intimes, Editions Stock 1984, Paris, 41-42; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez).

Marie Noël (1883-1967) este un pseudonim a lui Marie Rouget, zis „Pitulicea de la Auxerre”. Este un poet și un scriitor francez. S-a născut la 16 februarie 1883 la Auxerre într-o familie cultivată și puțin religioasă. Nu s-a îndepărtat de orașul natal decât foarte puțin. Viața sa nu a fost așa de roz: după o iubire din tinerețe dezamăgită (și așteptarea marii iubiri va avea loc într-o zi...), moartea fratelui a doua zi de Crăciun [se spune Noël] (de unde și pseudonimul său), crizele de credință în Dumnezeu… O femeie înflăcărată și chinuită nu a cunoscut decât „chanson traditionnelle” [cântec tradițional]. A murit în 23 decembrie 1967 unde este înhumată tot la Auxerre. Episcopii francezi, în decembrie 2017, reuniți pentru o săptămână la Lourdes, într-o sesiune plenară, s-au plecat pe mai multe subiecte asupra Bisericii Franceze, între care eventuala beatificare a poetei Marie Noël. Cauza s-a deschis în 23 decembrie 2017 la catedrala din Auxerre.

„Sunt în pelerinaj spre Casă” (papa emerit Benedict al XVI-lea)

Papa emerit, Benedict al XVI-lea, scrie o epistolă adresată jurnalistului de la Corriere della Sera Massimo Franco, care fusese intermediar pentru a-i prezenta cererile şi preocupările multor cititori ai cotidianului cu privire la starea sa. Scrisoare a fost publicată integral pe prima pagină din Corriere de miercuri, 7 februarie 2018. 

„Dragă dr. Franco – scrie Joseph Ratzinger – m-a înduioşat faptul că atâţia cititori ai ziarului dumneavoastră doresc să ştie cu petrec această ultimă perioadă a vieţii mele. Pot spune doar în această privinţă că, în slăbirea lentă a forţelor fizice, interior sunt în pelerinaj spre Casă. Este un mare har pentru mine să fiu înconjurat în această ultimă bucată de drum uneori un pic obositoare, de o aşa iubire şi o aşa bunătate pe care nu mi le-aş fi putut imagina vreodată”.

«Monastero Mater Ecclesiae, V-120 

Città del Vaticano» 

5 februarie 2018

„Sunt în pelerinaj spre Casă”…

(sursă: http://www.corriere.it/cronache/18_febbraio_07/benedetto-xvi-lettera-corriere-papa-emerito-pellegrinaggio-verso-casa-ab335152-0b79-11e8-8265-d7c1bfb87dc9.shtml?cmpid=tbd_6db0cf92dZ).