Album de Crăciun - de Nana Mouskouri

Omilie - Credinţa începe să se răspândească în lume (Crăciun - Liturghia din zori)

Adorația păstorilor [Adoration of the shepherds] - 

de Giordano Luca.

Credinţa începe să se răspândească în lume

(Crăciun - Liturghia aurorei)

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (25.12.2016).

Lecturi: Textele liturgice - Is 62,11-12; Tt 3,4-7; Lc 2,15-20.

După splendorile din această noapte, iată soarele răsare. Noi mergem spre lumină impresionați puternic de această noapte. Ca și păstorii oferim puțin din tot ce avem. Privim cu ochii credinței. Lăsăm să prindă această lumină, să pătrundă în lecturile sacre.

Împreună cu profetul Isaia (Is 62,11-12) ochii noștrii de credință descoperă ceea ce rămâne ascuns în copilul culcat în iesle. „Iată, Domnul a făcut să se audă până la marginile pământului! «Iată, vine mântuirea ta!»” (v. 11). Acest copil este Mântuitorul, eliberatorul. Prin el, omenirea se înnobilează: din păcătoși devin popor sfânt, din înlănțuiți devin răscumpărați de Domnul; din disprețuiți devin doriți; din părăsiți devin o cetate căutată, nepărăsită. Bucurie și sărbătoare.  

În fragmentul din Scrisoarea către Tit (Tt 3,4-7), apostolul Paul explică caracterul spontan și cu totul liber, gratuit al răscumpărării. El folosește un cuvânt care este profan, dar în gândirea sfântului Paul exprimă tot ce este mai suav, respectuos, amabil şi inefabil în misterul răscumpărării noastră: Dumnezeu iubeşte omul. Iată umanitatea [humanitas] latinilor şi filiantropia [φιλανθροπία], dărnicia grecilor. Această iubire este veşnică, întrucât etern Duhul Sfânt. Dumnezeu este invizibil. Și, iată-l că se lasă văzut în Isus Cristos: în el s-a manifestat. Este epifania [arătarea]: „S-a arătat bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu […] după îndurare” (v. 4-5). Și-a manifestat bunătatea, trandrețea față de oameni eliberându-i după îndurarea sa justificându-i prin harul său. Dumnezeu s-a manifestat făcând din noi lucruri minunate. Să fim mândri că Dumnezeu ne-a înnobilat. Ne-a făcut să ne naștem din nou: „prin baia renașterii și a reînnoirii Duhului Sfânt” (v. 5).

În Evanghelia de astăzi – aceea a aurorei – sfântul Luca (Lc 2,15-20) ne prezintă vizita păstorilor la iesle și impresiile lor pioase, atitudinea lor. Este continuarea evangheliei propuse pentru noaptea Crăciunului. Luca ne conduce în acea regiunea unde cândva tânărul David păzea turma. Cu o mie de ani mai târziu în acelaşi ţinut se aflau încă păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii.

La cine trimite îngerul Domnului să ducă vestea cea bună? Cine sunt primii invitaţi ca să-l viziteze pe Isus? Păstorii, oameni simpli, ignoranţi, dispreţuiţi, care nu cunoşteau Scripturile, care nu mergeau sâmbăta la sinagogă, fiindcă trebuia să-şi păzească oile. Păstorii erau consideraţi atunci oamenii de jos, păcătoşi publici, pentru că se zicea: „trăiesc cu animalele şi ca animalele”. Însă tocmai lor le-a fost dată vestea naşterii Mântuitorului. Ei sunt primii care să-i aducă omagiu. Şi nu este exclus ca evanghelistul Luca – cercetător destoinic – să fi mers la Betleem şi să fi găsit vreun „supravieţuitor” dintre păstorii care au auzit vestea îngerilor şi au mers să se închine lui Isus (cf. Carlo Cremona, Oggi è domenica, Ed. Vaticana, Roma, 1995, p. 53). Însă erau dispreţuiţi de către „drepţii” lui Israel pentru că un păstor nu avea posibilitatea să trăiască după legea Domnului fiindcă nici nu o cunoştea. În pustiu nu aveau apă şi deci nu puteau face spălăturile rituale pe care le făcea orice evreu evlavios. Ei se aflau în noaptea Crăciunului în afara Betleemului, nu numai pentru că acolo îşi aveau turmele, ci pentru că erau excluşi din comunitate, nu aveau voie să intre în localităţi; păcătoşi fiind, i-ar fi spurcat pe ceilalţi cu simpla lor prezenţă. Se recunoşteau mici şi păcătoşi. Iar umilinţa lor i-a plăcut mai mult lui Dumnezeu.

Păstorii îi văd pe îngeri întorcându-se în cer. Acești mesageri cerești le-au frânt liniștea din acea noapte încredințându-le un semn de verificat. „Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alţii: «Să mergem până la Betleem şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul»!” Ar fi putut să spună: „Să rămânem aici!” Dar s-au încurajat unul pe altul: „Să mergem până la Betleem și să vedem ce e acolo!” „Au plecat, deci, în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle”. Ar fi putut să fie descurajați: un copil în iesle! Și, totuși ei descoperă, văd cu ochii inimii, văd cu ochii credinței. Este minunea Crăciunului: un copil înfăşurat în scutece şi pus într-o iesle. Suntem în faţa unui drum de credinţă și se traduce în gesturi concrete: căutarea („au plecat în grabă”: v. 16a), descoperirea pruncului („au găsit copilul: v. 16b) şi  mărturia vieţii („au spus ceea ce le fusese anunţat cu privire la copil”: v. 17). Din mărturie se naşte mirarea şi credinţă celor care ascultă relatarea păstorilor („se mirau de lucrurile pe care le spuneau păstorii”: v. 18). Ei se minunau și toată lumea împreună cu ei. Credinţa începe să se răspândească glorificându-l pe Dumnezeu. După primirea vestei bune urmează ascultarea credinţei. În câteva cuvinte – simplicitatea extremă a credinței: credem anunțului, vedem, experimentăm, povestim, relatăm, transmitem glorificând pe Dumnezeu.

Evanghelia spune că cerul se coboară pe pământ și se face părtaș de sărăcia oamenilor. Păstorii se bucură: ei cei neglijaţi şi marginalizaţi de întreaga societate; ei au fost luaţi în seamă de Dumnezeu; li s-a oferit posibilitatea să constate că viaţa are un sens: duce spre lumină, bucurie şi pace. Cu toate acestea Dumnezeu i-a ales tocmai pe ei ca cei dintâi destinatari ai vestei minunate.

Există o frumoasă povestire care spune că în noaptea Crăciunului, la grota din Betleem, o dată cu păstorii s-a prezentat şi Adam. A aşteptat deoparte, ruşinat, până când păstorii au pus darurile lor la picioarele nou-născutului. Apoi, când i-a venit rândul, s-a apropiat şi el tăcut, s-a aplecat peste iesle şi a sărutat picioarele copilului. A scos dintr-o desagă darul său: un fruct pe care i l-a oferit cu mâinile tremurânde copilului care plângea. Era mărul din pomul binelui şi al răului, din care muşcase pierzând Paradisul. „Te rog să-l primeşti”, i-a zis Adam, „nu am ce să-ţi ofer altceva decât păcatul meu!” Atunci, Maria a luat mărul din mâna lui Adam şi l-a aşezat la picioarele copilului. În acea noapte s-a născut omul nou iertat de Dumnezeu. Iar Adam a zâmbit fericit.

Să-l primim pe Isus cu toată credința, mulţumindu-i printre lacrimi de bucurie pentru darul mântuirii.

Crăciun fericit și sărbători cu bine!

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014].

---

 

† Nașterea Domnului (Crăciunul): A venit să locuiască printre noi [duminică, 25 decembrie 2016]

Crăciun [Nativity] -

de Antonio da Correggio.

Evanghelia Luca 2,1-14: În zilele acelea, a venit un decret din partea împăratului August ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa. Şi Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, întrucât era din casa şi din familia lui David, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei. În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!”

Omilie

Pe tot parcursul timpului Adventului, am meditat despre venirea lui Isus. Această venire a fost anunţată de mult timp de profeţii Vechiului Testament, în special de Isaia. Mesajul său de speranţă este adresat unui „popor care mergea în întuneric”. În timpul său, a fost întunericul exilului şi a asupririi străine. A durat 40 de ani. Astăzi, cunoaștem întunericul terorismului şi al violenţei de toate tipurile.

Dar, iată, că este timpul Crăciunului. Am auzit o veste bună: Domnul nu ne abandonează. El vine la noi. Vine „să ne redea speranța și să ne mântuiască”. De-a lungul Evangheliei, am auzit vorbindu-se despre un Dumnezeu care este Tatăl, un Tată care iubeşte pe fiecare dintre copiii săi. El a venit „să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”. Adevăratul Dumnezeu nu are nimic de a face cu o religie care masacrează nevinovaţi, bărbaţi, femei şi chiar copii. Sărbătoarea Crăciunului vine să ne amintească de adevăratul Dumnezeu care este iubire. Nu poate fi nimic altceva decât dragoste. Într-o lume murdărită de ură şi violenţă, el ne aduce adevărata lumină.

Isus, a cărei naşterea o sărbătorim aici, a fost anunţată de păstori. Când facem o iesle în casele noastre într-un loc bun, da, mulţi nu știu sigur ce a fost ea. De fapt, a făcut parte dintr-o categorie foarte dispreţuită. Sunt oameni de la țară care nu sunt obișnuiți cu frecventarea lăcaşurilor de cult. Prin ei, iată, o veste bună care este anunţată celor mici, săraci şi excluși. Şi aceasta o regăsim în toate Evangheliile. Isus a venit să ne spună că sunt pe primul loc în inima lui Dumnezeu.

E adevărat: Evangheliile ne reamintesc misiunea lui Isus potrivit cu cei care sunt împovăraţi cu tot felul de suferinţe. El a primit pe toți cei care erau ne frecventați din cauza vieții lor rele. A deschis poarta luminii pentru Maria Magdalena, lui Zaheu, vameșului Matei, femeii din Samaria şi mulţi alţii care au fost respinși de societatea auto-drepţilor din acel timp. Cu el, este victoria iubirii asupra răului şi a morții.

Această veste bună nu este pentru oamenii de pe vremuri. Ea este pentru toţi oamenii din toate timpurile. Trebuie să fie proclamat în întreaga lume, inclusiv în „periferie”. Asociaţiile se organizează pentru a merge la cei mai săraci, la persoanele singure, cei care sunt pe stradă, cei care nu dispun de mijloace pentru a face sărbătoare. Liturghiile sunt celebrate în închisori şi în spitale. Cristos s-a alăturat celor care sunt împovăraţi de suferinţă, boală, doliu, şomaj, conflictele în familie. Desigur, nu va face o minune pentru a rezolva toate problemele noastre. Dar el merge împreună cu noi. Uneori chiar el ne poartă. Ne deschide calea speranței.

A sărbători Crăciunul este a primi această veste bună care vine pentru a schimba viaţa noastră şi aceea a lumii. Isus a cărei naștere o sărbătorim continuă să vină. El bate la uşa noastră. Dumnezeu continuă a-l trimite pe Fiul său. În apropierea Crăciunlui, suntem invitaţi să acceptăm să dăm primul loc din viaţa noastră şi să facem „tot ceea ce el ne va spune”. Cu el, este bucurie şi iubire care vin în viaţa noastră. El vrea să locuiască în inimile oamenilor. Atunci, da, să fim bucuroși şi plin de veselie. Un copil a spus că „Isus este cel mai bun cadou de Crăciun”. El a înţeles totul. Sunt mulți în lumea noastră cei care vor sărbători Crăciunul, fără a se gândi la această veste bună. Totul este planificat, brad, decorațiuni, cadouri, Anul Nou, dar s-ă nu uitam Cine este la originea acestor festivități.

Euharistia care ne reunește în această sărbătoare de Crăciun ne aminteşte că Cristos continuă să ni se alăture. El continuă să vină printre ai săi. Este un cadou extraordinar, oferit tuturor, gratuit şi fără nici un merit din partea noastră. Înainte de a ne împărtăşi, ascultăm preotul că spune: „Iată, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Aceste cuvinte nu sunt pentru adunarea care este prezentă în biserică. Sunt pentru lumea întreagă. Cristos vrea să se dăruiască la toți. Ferice de cei cu inima săracă pentru a lăsa pe Cristos să intre în viaţa lor.

În aceste zile de sărbătoare, primi cuvintele acestui cântec ca o trimitere la misiune:

Mergeți și spuneți tuturor oamenilor:
Împărăția este printre voi,
Aleluia, Aleluia!
Împărăția este printre voi.

(pr. Jean Compazieu [2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org).

Să redevii copil

Crăciunul - 

de Nicolae Vermont (1866-1932), Romania.

„Este bine să revii uneori copil

și nu este nici un moment mai bun

decât la Crăciun,

când atotputernicul său fondator

era un prunc”.

(Charles Dickens [1812-1870]).

(sursă:https://it.zenit.org/).

Revoluţia creștină de Crăciun

Adorația păstorilor [Adoration of the shepherds] -

de Bartolome Esteban Murillo

„Trandrețe, fragilitatea, bucuria pruncului Isus

sunt baza revoluţiei creștine

care luminează speranţa lumii”.

(Antonio Padovano).

(sursă:https://it.zenit.org/).

De Crăciun să ne reamintim că existăm pentru altcineva...

Nașterea Domnului - de Carl Heinrich Bloch

„În cazul în care Crăciun nu ar există,

omul ar fi trebuit să-l inventeze.

Trebuie să existe măcar o zi pe an

pentru a ne reaminti

că suntem pe acest pământ pentru altcineva

în afară de încăpăţânarea noastră!”.

(Eric Sevareid [1912 – 1922]).

(sursă:https://it.zenit.org/).

În interiorul sufletului...

„Există un spectacol mai mare decât marea: este cerul.

Există un spectacol mai mare decât cerul: este în interiorul sufletului omului”.

(Victor Hugo [1802-1885]).