Vineri 14 februarie, în Piaţa
„Sfântul Petru”, Sfântul Părinte Francisc a întâlnit peste douăzeci de mii de
logodnici care se pregătesc pentru căsătorie, provenind din toate părţile
lumii. Întâlnirea tinerelor perechi cu Papa a fost promovată de Consiliul Pontifical
pentru Familie şi a fost precedată de un moment de mărturii, muzică şi poezie.
La ora 12.30, Papa a sosit în Piaţă şi a dialogat cu trei perechi de logodnici.
Publicăm în continuare textul dialogului:
Întrebarea 1: Frica de acel
„pentru totdeauna”
Sanctitate, astăzi mulţi cred
că a-şi promite fidelitate pentru toată viaţa este o angajare prea dificilă;
mulţi simt că provocarea de a trăi împreună pentru totdeauna este frumoasă,
fascinantă, dar prea exigentă, aproape imposibilă. V-am cere cuvântul
dumneavoastră pentru a ne lumina cu privire la acest lucru.
Mulţumesc pentru mărturie şi
pentru întrebare. Vă explic: ei mi-au trimis întrebările dinainte… Se înţelege…
Şi astfel eu am putut să reflectez şi să gândesc un răspuns un pic mai solid.
Este important să vă întrebaţi
dacă este posibil să vă iubiţi „pentru totdeauna”. Aceasta este o întrebare pe
care trebuie s-o punem: este posibil să vă iubiţi „pentru totdeauna”? Astăzi
multor persoane le este frică să facă alegeri definitive. Un tânăr îi spunea
episcopului său: „Eu vreau să devin preot, dar numai pentru zece ani”. Îi era
frică de o alegere definitivă. Dar este o frică generală, proprie culturii
noastre. A face alegeri pentru toată viaţa pare imposibil. Astăzi totul se
schimbă rapid, nimic nu durează îndelung… Şi această mentalitate îi face pe
mulţi care se pregătesc pentru căsătorie să spună: „stăm împreună atât timp cât
durează iubirea”, şi apoi? Multe salutări şi ne vedem… Şi astfel se termină
căsătoria. Dar ce înţelegem prin „iubire”? Numai un sentiment, o stare
psihofizică? Desigur, dacă este asta, nu se poate construi deasupra ceva solid.
Dar dacă în schimb iubirea este o relaţie, atunci este o realitate care
creşte şi putem spune şi ca exemplu că se construieşte ca o casă. Şi casa se
construieşte împreună, nu singuri! A construi aici înseamnă a favoriza şi a
ajuta creşterea. Dragi logodnici, voi vă pregătiţi să creşteţi împreună, să
construiţi această casă, pentru a trăi împreună pentru totdeauna. Să nu voiţi
s-o întemeiaţi pe nisipul sentimentelor care pleacă şi vin, ci pe stânca
iubirii adevărate, iubirea care vine de la Dumnezeu. Familia
se naşte din acest proiect de iubire care vrea să crească aşa cum se
construieşte o casă care să fie loc de afect, de ajutor, de speranţă, de
sprijin. Aşa cum iubirea lui Dumnezeu este stabilă şi pentru totdeauna, tot aşa
şi iubirea care întemeiază familia vrem ca să fie stabilă şi pentru totdeauna.
Vă rog, nu trebuie să ne lăsăm învinşi de „cultura provizoriului”! Această
cultură care astăzi ne invadează pe toţi, această cultură a provizoriului. Asta
nu merge!






