 |
| Sfântul Vasile cel Mare |
Într-un limbaj actual, am putea
spune că Sf. Vasile era „sfânt din moşi-strămoşi”; familia lui număra un frumos
mănunchi de sfinţi: sfinte au fost bunica Mariana, mama Emilia, sora Macrina;
sfinţi au fost fraţii Petru, episcop de Sebaste, şi Grigore, episcop de Nissa.
Pe lângă acestea, a fost intim prieten cu un alt sfânt Grigore, episcop de
Nazianz (de aceea, numit Nazianzenul), care, în calendarul bisericesc, este
aşezat alături de Sf. Vasile, deoarece a împărtăşit de aproape strădaniile lui
pentru sfinţirea vieţii, au avut aceeaşi formaţie culturală şi au nutrit
aceleaşi aspiraţii pentru viaţa de mănăstire. Sfântul Vasile este, de altfel,
considerat pionierul vieţii mănăstireşti din porţile de Răsărit ale Bisericii;
în anul 358, împreună cu prietenul său, într-o chilie solitară în apropierea
localităţii Neocesarea din Pont, au redactat două importante Pravile,
regulamente de viaţă călugărească; ele au orientat viaţa călugărilor care, după
numele lui, se numesc „bazilitani”.
După cum s-a întâmplat şi altor personaje ilustre, nu a putut să se bucure decât pentru foarte puţin timp de singurătatea şi liniştea atât de dragi inimii lui. Fiind sfinţit preot şi îndată chemat să conducă episcopia de Cezareea Capadociei, a trebuit să se consacre cu toate puterile apărării adevărului învăţăturii creştine împotriva greşelilor susţinute de arianism, mişcare devenită puternică prin sprijinul acordat de împăratul Valenţe.
Vasile a preluat astfel misiunea Sfântului Atanasie şi, asemenea lui, a ştiut să se sprijine pe autoritatea pontificelui roman pentru a înfrânge greşeala.
Dar nu activitatea lui teoretică, doctrinală, i-a adus, încă pe când era în viaţă, denumirea de „Cel Mare”.
Ceea ce i-a atras această denumire a fost activitatea sa practică, la care trebuie adăugate predicile răsunătoare pe care le ţinea, cărţile străbătute de un deosebit entuziasm, cum este Scrisoarea către tineri, şi o vastă corespondenţă.
Subiectul la care revenea cel mai des şi cu mai mare forţă era caritatea, ajutorarea celor lipsiţi. Adresându-se unui interlocutor, astfel se exprima: „Tu zici: Pe cine am păgubit păstrând numai pentru mine ceea ce este al meu? Dar spune-mi sincer: Ce este al tău? Cine ţi-a dat drept de proprietar peste ceea ce ai? Dacă fiecare s-ar mulţumi cu ceea ce-i este necesar şi ar da săracilor ceea ce-i prisoseşte, nu ar exista nici săraci, nici bogaţi”. Şi el nu s-a mulţumit doar cu vorbe. La marginea oraşului Cezarea, prin munca şi dărnicia lui, a luat fiinţa o adevărată cetate a carităţii: sanatorii, azile, spitale, laboratoare şi şcoli de meserii. Sf. Grigore din Nazianz era născut la Arianze, în Capadocia, astăzi Asia Mică. A făcut studii strălucite la Atena, unde a legat o strânsă prietenie cu viitorul Vasile cel Mare; împreună au hotărât să se retragă în singurătate, dar voia lui Dumnezeu a fost altfel.
Numele Vasile derivă din
adjectivul în limba greacă basileios, care înseamnă „regesc”, şi provine
din cuvântul basileus – „rege”. În unele regiuni, este şi nume de
familie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu