 |
| Sfânta Maria, Născătoarea de Dumnezeu Madonna del Riposo - de Roberto Ferruzzi |
Evanghelia – Luca 2,16-21: Au plecat, deci, în grabă şi i-au găsit
pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle. După ce l-au văzut, au făcut
cunoscut ceea ce li se spusese despre acest copil. Toţi cei care auzeau se
mirau de cele spuse lor de către păstori. Maria însă păstra toate aceste
cuvinte, meditându-le în inima ei. Apoi păstorii s-au întors, preamărindu-l şi
lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost
spus. Când s-au împlinit opt zile, a fost circumcis şi i s-a pus numele Isus,
aşa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit.
Omilie
Evanghelia
sărbătorii Sfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu – prima azi a Anului Nou
– este o parte din evanghelia Crăciunului. Şi acest lucru este deja
semnificativ. Copilul şi mama nu se pot separa. În evanghelia de astăzi Mama
este amintită cu discreţie, ca totdeauna. Mama este în umbra Fiului. Dar nici
un loc nu este mai luminos decât acesta. În fragmentul evanghelic de astăzi,
care vorbeşte mai ales despre Isus, Mama este amintită de trei ori: păstorii au
găsit pruncul şi pe mama sa; după ce au trecut cele opt zile prescrise pentru
circumcizie, i-a fost dat copilului numele „Isus”, „aşa cum a fost numit de
înger înainte de a fi zămislit în sânul mamei”; Maria, din partea sa, păstra
toate aceste lucruri şi medita la ele în inima sa.
Nota cea
mai importantă este aceasta din urmă. Uimirea Mariei se distinge de uimirea
generală. Şi Maria aude cuvintele („toate aceste cuvinte”), care explică
evenimentul pe care ea îl vede şi îl trăieşte. Cuvinte, pe care ea le păstrează
în inima sa, în sine. Cuvintele, care în alţii trezesc uimire, în ea devin
ascultare conştientă, gânditoare şi inteligentă: inima indică toate acestea.
Cuvântul „a păstra” – este singurul verb la indicativ şi, prin urmare, conduce
toată fraza – nu spune simplu „a aminti”, dar subliniază grija şi atenţia, ca
atunci când ai în mâini un lucru preţios. Ascultarea interioară a Mariei este
prelungită, nu doar de un moment, cum sugerează verbul atunci când este la
perfect. „Meditându-le” spune apoi că păstrarea Mariei nu este o conservare
pasivă, inertă, ci o păstrare activă şi vie, care leagă şi confruntă un lucru
cu altul (acesta este sensul verbului grec: confruntare, comparare), căutând să
înţeleagă logica profundă, direcţia şi adevărul lucrurilor care pot să pară
fără nici o legătură sau de-a dreptul în contrast unele cu altele. Este exact
ce face Maria auzind, pe de o parte, cuvintele care proclamă gloria Pruncului
(cuvinte auzite de ea însăşi de la înger la buna vestire) şi, pe de altă parte,
văzând „un prunc înfăţat în scutece şi pus într-o iesle”. Este obişnuinţa
tensiune dintre măreţie şi micime, glorie şi sărăcie, care constituie urzeala
evenimentului creştin. Ascultarea Mariei devine aşadar o interpretare adevărată
şi proprie care face lumină asupra misterului lui Isus. Maria nu este doar Mama
lui Isus, îi este şi cea mai profundă interpretă.
http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=5917).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu