† Duminica a 2-a din Advent (B): Acea voce care indică adevărata lumină (omilie)

Predica lui Ioan Botezatorul - de Mattia Preti

Evanghelia – Marcu 1,1-8: Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Aşa cum este scris în profetul Isaia: Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el îţi va pregăti calea. Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui. Ioan Botezătorul a apărut în pustiu, predicând botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Întreaga regiune a Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului veneau la el şi erau botezaţi de el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă şi încins la mijloc cu o cingătoare din piele; mânca lăcuste şi miere sălbatică şi predica zicând: “Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să-i dezleg cureaua încălţămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza cu Duhul Sfânt”.

Omilie

 

 

Putem parafraza imediat acea fraza iniţială a fragmentului evanghelic din a doua duminică din Advent: „Începutul vestei fericite care constă în faptul că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu”. Pentru evanghelistul Marcu vestea cea bună nu este doar anunţul Împărăţiei făcut de Isus (cf. Mc 1,14-15), dar este Persoana şi evenimentul lui Isus, care acum continuă să fie predicat de comunitate. 

 

Pentru profetul Isaia – prima lectură – veste cea bună este reîntoarcerea din exilul babilonic, pentru Marcu este venirea lui Isus. Mai profund, pentru Isaia vestea fercită este siguranţa prezenţei eliberatoare a lui Dumnezeu: „Iată, Dumnezeul vostru”. Pentru Marcu este vorba despre o prezenţă imens mai semnificativă: Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om şi a devenit fratele nostru. Isus este semnul că Dumnezeu a acceptat lumea în mod definitiv: solidaritatea sa faţă de noi este ireversibilă.

 

„Aşa cum este scris”: evanghelistul afirmă că istoria lui Isus are loc în continuitate („cum este scris”), chiar dacă în acelaşi timp poate să se definească pe drept o noutate („începutul”). Referirea la Scripturi subliniază două imperative: „Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările sale”. Sunt două imperative care invită la convertire, care sunt o răsturnare radicală a omului de a gândi existenţa sa: nu numai renunţarea la actele păcătoase, dar chiar mai înainte o eliberare de ceea ce le provoacă.

 

„Erau botezaţi de el”: din puţinele notiţe ale lui Marcu pare să se deducă faptul că ritul se desfăşura în felul acesta: mulţimea ascultă cuvântul Botezătorului care invită la convertire şi anunţă venirea iminentă a timpului mesianic, își recunoaşte şi îşi mărturiseşte propriile păcate, intră în apa Iordanului. Pentru evanghelist acesta este începutul marii întruniri mesianice. Figura dominantă este Botezătorul, personaj prezentat nu ca simplu vestitor al lui Isus, dar ca precursorul său. Marcu nu se opreşte prea mult asupra predicării Botezătorului. Se limitează a spune că „boteza în pustiu, predicând un botez de convertire”. Evanghelistul se concentrează pe faptul că Ioan Botezătorul a vestit venirea iminentă a lui Mesia şi i-a indicat superioritatea. Ioan Botezătorul este cuprins total în această misiune: să atragă atenţia asupra lui Isus. Este datoria esenţială a oricărui ucenic. Mai este însă şi o a doua insistenţă: evanghelistul se lungeşte în a descrie modul în care trăia Ioan: în deşert, în austeritate, ca profetul Ilie. Ioan nu este doar predicatorul convertirii, este „figura” convertitului.

 

(don Bruno Maggioni [04.12.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=5743).