Gândul zilei

Iruperea harului în viaţa omului este o cale cu totul aparte. Însă, mai există o altă cale, obişnuită. Dumnezeu are nevoie de un „instrument” pentru a dărui harul său. Iar abatele Donissan, de exemplu, este acest intrument: „În ochii noştri problema stă într-un alt mod. Delincventă sau nu, acea copilă a fost sau nu obiectul unui har excepţional? Şi dumneavoastră, abate, aţi fost instrumentul acestui har? Înţelegeţi-mă... Înţelegeţi-mă! În fiecare moment poate fi inspirat cuvântul necesar, singurul de neînlocuit pentru acea intervenţie infailibilă. Şi atunci, asistăm la adevărate învieri ale conştiinţei. Un cuvânt, o privire, o strângere a mâinii, şi vedem căzând dintr-o dată aroganţe care păreau invincibile” (G. Bernanos, Sous le soleil de Satan, OR, 223).

 

„Pironit pe gratia sonoră a confesionalului, cu şalele apăsate dureros pe scaunul pe care nu îndrăznea să se aşeze, cu gura deschisă ca să respire aerul slâios, plin cu totul de sudoare, nu simte decât acel murmur indistinct, glasul fiilor săi în genunchi, în umilinţă” (G. Bernanos, Sous le soleil de Satan, OR, 276), el este „omul Crucii prezente nu pentru a învinge, dar pentru a fi martor până la moarte” (G. Bernanos, Sous le soleil de Satan, OR, 276) a harului Răscumpărătorului. Pare că Bernanos insistă mult pe o mărturie care nu se epuizează în cuvinte, dar care se plasează pe linia „memorialului” şi a „semnului eficace”. Astfel, Donissan apare ca instrument, martor şi rugăciune arzătoare: „Pater, dimitte illis, non enim sciunt quid facient!” (G. Bernanos, Sous le soleil de Satan, OR, 276). Cu alte cuvinte: este sfinţenia – o altă cale pe care intră harul în lume. (Din Scrierile mele).