Sfinţenia (VI)

6) Unirea şi comuniunea cu cei care sunt în Cristos în glorie

De fapt, dacă orientarea pastorală de astăzi, rezultând din aceste principii, este cu adevărat îndreptată spre a dezvolta tot mai mult în credincioşi simţul eclezial şi social, ar fi o greşeală gravă şi periculoasă pentru Biserică ca pentru fiecare, să restrângă şi să limiteze această unire a membrelor între ele, şi raporturile care derivă din ea, la singura unire a celor care constituie biserica pelegrină.

Dacă, de fapt, Biserica este una şi este constituită de toţi cei care sunt ai lui Cristos, este evident că ea cuprinde nu numai oamenii care trăiesc pe acest pământ, dar şi pe cei care în purgator se pregătesc ulterior la intrarea în glorie şi pe drept încă pe toţi fericiţii, adică pe cei care – după ce au trăit creştineşte şi au încoronat existenţa terenă acceptând cu sfinţenie moartea – deveniţi de acum părtaşi la gloria Domnului, sunt astfel profund înrădăcinaţi şi fundamentaţi în caritate încât sunt transformaţi în mod glorios în el şi uniţi în mod indefectibil cu el. (P. MOLINARI, „Santo” în S. DE FIORES, T. GOFFI, ed., Nuovo dizionario di spiritualità, Paoline, Cinisello Balsamo 1985,1369-1386, trad. pr. Isidor Chinez).