vineri, 21 decembrie 2012
Conciliul Vatican II (constituţii, decrete, declaraţii)
http://isichi.files.wordpress.com/2012/12/conciliul-vatican-ii-constituc5a3ii-decrete-declarac5a3ii.pdf
21 decembrie - Advent
 |
| The Nativity Story - film 2006 |
Cântarea Cântărilor 2,8-14: 8 Aud glasul celui drag. Iată-l, că vine trecând din munte în munte, săltând peste coline. 9 Iubitul meu aleargă ca o gazelă, ca un pui de cerb. Iată-l, este lângă zidul casei; iată-l, priveşte pe fereastră; iată-l, pândeşte printre gratii. 10 Iubitul meu începe să-mi vorbească: "Scoală, iubita mea, frumoasa mea, vino. 22 Căci iată, iarna a trecut, anotimpul ploilor s-a sfârşit. 12 Florile se arată pe câmpie; a sosit vremea cântării şi se aude glas de turturea în câmpiile noastre. 13 În smochini apar primele roade şi florile de vie umplu de parfum văzduhul. Scoală, iubita mea, frumoasa mea, vino. 14 Porumbiţa mea, care te adăposteşti în deschizăturile stâncilor, care stai ascunsă în locuri prăpăstioase, arată-ţi faţa ta! Fă-mă să-ţi aud glasul! Pentru că glasul tău este dulce şi faţa ta plăcută".
Luca 1,39-45: 39 În acele zile, Maria a pornit în grabă către o cetate din ţinutul muntos al Iudeii. 40 Ajunsă acolo, a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. 41 Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresărit pruncul în sânul ei. Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt 42 şi a strigat cu glas tare: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău. 43 Şi de unde mie fericirea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? 44 Căci, iată, cum au ajuns la urechile mele cuvintele salutului tău, a tresărit de bucurie pruncul în sânul meu. 45 Fericită eşti tu, care ai crezut că se vor împlini cele spuse ţie de Domnul".
Reflecţia
Noi vom sărbători Crăciunul, vom sărbători naşterea lui Isus celebrând în mod solemn Euharistia. Acum, nu e puţin ciudat să celebrăm naşterea unui copil făcând memoria morţii sale? Pentru un alt copil nu am avea o asemenea idee: nu ne-am gândi la moartea sa, dar ne-am bucura cu siguranţă de viaţa cea nouă care începe şi care ne umple de o profundă admiraţie.
Şi totuşi, e drept să celebrăm naşterea lui Isus celebrând Euharistia, şi e chiar modul cel mai bun de a o celebra, pentru că naşterea e tocmai darul morţii lui Cristos, misterul morţii şi al învierii e acela care ne dă sensul naşterii sale şi, în plus, tocmai datorită morţii şi învierii noi putem sărbători deplin naşterea sa.
La sfânta Liturghie noi putem înţelege cu adevărat semnificaţia profundă a Vechiului şi Noului Testament şi, deci, sensul vieţii pământeşti a lui Isus, al naşterii sale şi al tuturor evenimentelor care au precedat-o. Vizita pe care o comemorăm astăzi îşi primeşte deplina semnificaţie în Liturghie, deoarece contemplând Copilul în presepiu, noi contemplăm iubirea lui Dumnezeu care ni se dăruieşte. „Un fiu ni s-a dat… Un copil s-a născut pentru noi”.
Naşterea lui Isus e orientată întru totul spre dăruirea totală de sine însuşi, este darul care începe şi care se împlineşte când Isus îşi va fi dat viaţa sa pe cruce. Din primul moment al intrării sale în lume, el se prezintă ca unul care face voinţa Tatălui, şi voinţa Tatălui e ca el să-şi dea viaţa, să-şi dea sângele său pentru viaţa lumii. „Intrând în lume, el a spus: „Sacrificiu şi jertfă pentru păcat n-ai voit. Atunci am spus: Iată, vin, Dumnezeule ca să fac voinţa ta”. Copilul din presepiu e cel care a spus aceste cuvinte.
Tocmai gândind la acest dar al oferirii de sine care se împlineşte, noi putem să sărbătorim în modul cel mai potrivit naşterea lui Isus, să primim această naştere, care e un dar ce ni se face, un dar ce va fi făcut până la moarte.
Pe de altă parte, tocmai datorită Liturghiei noi putem să celebrăm Crăciunul nu ca o simplă amintire a unui eveniment care s-a petrecut acum două mii de ani, ci ca o realitate prezentă. Dumnezeu cu noi, Emanuel, este o realitate actuală, pe care noi o putem trăi: Isus vine cu adevărat în mijlocul nostru, graţie Euharistiei.
De fapt, Liturghia nu e numai actualizarea morţii lui Isus, ci, mai presus de toate, actualizarea victoriei sale asupra morţii. Oferindu-şi viaţa doar din iubire, el a învins moartea şi a dobândit o viaţă nouă. Chiar şi în umanitatea sa el e acum viu alături de Tatăl şi alături de noi: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii”. Şi tocmai datorită acestei vieţi, noi putem celebra Euharistia, în care Cristos viu vine la noi, ni se dăruieşte nouă ca hrană, pentru ca şi noi să trăim. Emanuel: nu numai Dumnezeu cu noi, ci şi Dumnezeu în noi.
Să-i mulţumim Domnului pentru darul iubirii sale. El nu a voit numai să rămână pe pământ câţiva ani, să rămână ca un ideal îndepărtat pentru toţi oamenii care vor veni, ci a voit ca viaţa sa pământească să fie încontinuu prezentă, pentru a putea fi primită de noi. Iată, deci, cum ni s-a dăruit.
Datorită sacramentului Euharistiei, noi putem să ne unim cu sfânta Fecioară Maria care duce cu sine Copilul ei; putem, ca şi Maria, să mergem spre alţii cu conştiinţa acestei prezenţe în noi, care trebuie să trezească şi în ei o prezenţă. (de A. Vanhoye).
joi, 20 decembrie 2012
20 decembrie - Advent
Isaia 7,10-14: În zilele acelea, 10 Domnul a vorbit lui Ahaz, spunându-i: 11 "Cere de la Domnul Dumnezeul tău un semn, fie în adâncurile infernului, fie în înălţimile cerului". 12 Şi a răspuns Ahaz: "Nu voi cere şi nu voi ispiti pe Domnul". 13 Şi a zis atunci Isaia: "Ascultaţi voi cei din casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi pe oameni, că veniţi să obosiţi şi pe Dumnezeul meu? 14 Pentru aceasta însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi".
Luca 1,26-38: 26 În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, cu numele de Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria. 28 Intrând îngerul la ea, a zis: "Bucură-te, tu, care eşti plină de har, Domnul este cu tine, tu eşti binecuvântată între femei". 29 Ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi se întreba în sine: "Ce poate să însemneze salutul acesta?" 30 Îngerul i-a zis: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. 31 Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu şi îi vei pune numele Isus. 32 Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema. Domnul Dumnezeu îi va da lui tronul lui David, tatăl său, 33 şi va domni peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit". 34 A zis Maria către înger: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu cunosc bărbat?" 35 Îngerul i-a răspuns: "Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceasta şi Cel Sfânt, care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. 36 Iată, şi Elisabeta, ruda ta, a zămislit un fiu la bătrâneţe şi ea, căreia i se zicea sterilă, este acum în luna a şasea, 37 căci pentru Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă". 38 Atunci a zis Maria: "Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău". Şi îngerul a plecat de la ea.
Reflecţii
Prima lectură scoate în evidenţă un aspect esenţial al întrupării, este vorba despre o iniţiativă gratuită a lui Dumnezeu. Nu numai gratuită, dar pusă în act în favoarea duşmanilor.
Domnul îi propune lui Ahaz: „Cere un semn!” şi Ahaz răspunde că nu vrea să ceară, cu pretextul de a nu voi să-l ispitească pe Domnul: arată, astfel, reaua sa voinţă. Şi, în aceste circumstanţe, Dumnezeu promite un semn, în ciuda relei-voinţe a oamenilor: „Nu vă ajunge oare să-i obosiţi pe oameni, că veniţi să-l obosiţi pe Dumnezeul meu? Pentru aceasta, însuşi Domnul vă va da un semn. Iată, Fecioara va zămisli şi va naşte un fiu”.
Acest aspect de iniţiativă divină e foarte important, tocmai pentru că defineşte conţinutul esenţial al mântuirii: o lucrare a iubirii milostive a lui Dumnezeu, care precedă orice iniţiativă umană. Chiar în evanghelia Bunei Vestiri găsim acest aspect, tocmai în expresia „plină de har”. În limba greacă, această expresie are verbul la forma pasivă, care s-ar putea traduce: „Aceea care a fost umplută de har”. E Dumnezeu, deci, acela care a lucrat, care a umplut de har inima Mariei, Dumnezeu a operat minunea de a pregăti o mamă pentru Fiul său.
Iniţiativa este în totalitate divină. Şi Maria se prezintă ca o servitoare: „Iată, eu sunt servitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Maria nu e orgolioasă, nu răspunde ca Ahaz, care nu vrea să ceară; ascultă umilă, primeşte iniţiativa lui Dumnezeu fără să aibă pretenţii personale, în afară de aceea de a sluji.
Dumnezeu e cel care ne-a iubit mai întâi. Şi dacă vrem să primim toată bucuria Adventului, toată speranţa care ne vine din acest mister, trebuie să insistăm asupra acestui aspect: „Dumnezeu e cel care vine la noi ca un dar gratuit, ca un cadou pe care nu-l puteam aştepta pentru că eram nevrednici, pe care nici măcar nu ni-l puteam imagina. Dar nimic nu e imposibil la Dumnezeu şi, în special, în ordinea iubirii, el face posibile lucruri pe care noi nici măcar nu ni le puteam imagina. (de A. Vanhoye).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)