luni, 26 noiembrie 2018

Important este de a merge...


Claudio Baglioni.

„Bine ați venit 
la jumătatea acestei călătorii 
ce nu are nici o țintă. 
Pentru că nu-i important unde te duci. Singurul lucru care contează 
este de a merge. 
La revedere, voi toți, care sunteți pe drum. 
Ne vom întâlni din nou în curând undeva”. 

(sursă: https://twitter.com/ClaudioBaglioni; trad. Isidor Chinez).

sâmbătă, 24 noiembrie 2018

† Cristos, Regele Universului (B): Cristos Rege în veci [25 noiembrie 2018]

Pantokrator în Domul din Cefalu (Sicilia, Italia).
Cristos Rege în veci
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (25 noiembrie 2018) 
Lecturi: Daniel 7,13-14; Apocalips 1,5-8; Evanghelia Ioan 18,33b-37; lecturi

Omilie

În această duminică celebrăm pe Cristos, Regele Universului, adică sărbătoarea domniei asupra lumii, asupra creaţiei, asupra oamenilor, asupra istoriei. Regalitatea lui nu are nimic din cele ale lumii. Când sărbătorim pe Regele Cristos, ne referim la cu totul altceva. Cele trei lecturi ne vorbesc despre acest rege. Regalitatea este prefigurată în textul profetului Daniel: „Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia”. În evanghelie regalitatea lui Isus este afirmată în termeni categorici. Întreabă Pilat: „Așadar, tu ești rege?” Isus răspunde: „Împărăția mea nu este de aici”. A doua lectură din Apocalips confirmă și cântă regalitatea lui Cristos: „Lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin!” În același timp, și creștinii sunt părtași la regalitatea lui Isus: „ne-a făcut o împărăție [o regalitate], preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său” (Ap 1,6).


miercuri, 21 noiembrie 2018

Con­tează mai mult ceea ce este în minte decât ceea ce este purtat în sân

Prezentarea Sfintei Fecioare Maria (21 noiembrie).

„Maria este fericită pentru că 
a ascultat cuvântul lui Dumnezeu și l-a păstrat. 
A păstrat mai mult adevărul în mintea sa
decât trupul în sânul său. 
Cristos este adevăr, Cristos este trup; 
Cristos este adevăr în mintea Mariei, 
Cristos este trup în sânul Mariei. 
Con­tează mai mult ceea ce este în minte
decât ceea ce este purtat în sân. 
Sfântă este Maria, fericită este Maria, 
dar Biserica este mai mult decât Fecioara Maria”.

(din Predicile sfântului Augustin, episcop; Pred. 25, 7-8: PL 46, 937-938).

marți, 20 noiembrie 2018

Inima râvneşte întâi plăcerea


Christ in perspective (1950) – de Salvador Dali.

Inima râvneşte întâi plăcerea –
Şi-apoi, viaţă scutită de griji şi de nevoi –
Şi-apoi, fel de fel de leacuri şi de creme moi
Care uşurează şi vindecă durerea.

Şi-apoi, somn liniştit şi dulce –
Şi-apoi, de va fi-ascultată ruga sa
De Cel care-o judecă de pe Cruce,
Libertatea de-a muri cum vrea.

de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte.

(sursă: http://subiecte.citatepedia.ro).

luni, 19 noiembrie 2018

În dialogul nu există învinși, ci numai câştigătorii



Zygmunt Bauman - unul dintre cei mai influenţi sociologi ai secolului al XX-lea.
„Intrând într-un dialog înseamnă că 
ai depăși pragul de oglindă, 
arăți că înveți să te îmbogățești 
din diversitatea altuia.   
În dialogul nu există învinși, 
ci numai câştigătorii”. 

(Zygmunt Bauman [1925- 2017]).

vineri, 16 noiembrie 2018

† Duminica a 33-a de peste an (B): Isus este aproape de noi [18 noiembrie 2018]

Fiul Omului! - de Bernardette Lopez.
Isus este aproape de noi
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (18 noiembrie 2018)
 
Lecturi: Daniel 12,1-3; Evrei 10,11-14.18; Evanghelia Marcu 13,24-32; lecturi

Omilie

La sfârșitul anului liturgic liturgia bisericii ne oferă speranță. Daniel privea spre viitor profetizând: „în acel timp, va fi salvat oricine va fi găsit scris în carte” vieții. În discursul despre ultimele lucruri [escatologic], Isus vede împlinindu-se profețiile din Vechiul Testament: „Fiul Omului… va aduna pe toţi aleşii săi”. Autorul Scrisorii către Evrei contemplează pe Cristos șezând la dreapta lui Dumnezeu, așteptând de acum ca duşmanii săi să fie puşi sub picioarele sale. Lecturile de astăzi ne invită să fim atenți la ultimele realități ale vieții, la sfârșitul lumii și a timpului. Este venirea definitivă a lui Isus Cristos. Cuvântul Domnului ni se comunică astăzi prin imagini zguduitoare ce pot nelinişti inimile şi tulbura gândurile. Dar, el este aproape de noi.