Cântece de Postul Mare

 

 

În fața crucii...

 

† Duminica 1 din Post (C): Doamne, cu tine merg în pustiu [14 februarie 2016]

Ispitirea lui Isus (1850) - de Carl Bloch

Evanghelia Luca 4,1-13: În acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame. Atunci diavolul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine”. Însă Isus i-a răspuns: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul»”. Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii şi diavolul i-a spus: „Îţi voi da toată autoritatea şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată”. Răspunzând, Isus i-a spus: „Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji»”. L-a dus apoi în Ierusalim şi l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta ca să te păzească» şi: «Te vor ţine pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»”. Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: „S-a spus: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!»” Şi, după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp.



Omilie

Miercurea trecută am intrat în timpul postului. Când vorbim despre post, ne gândim deseori la austeritate, la lipsuri; s-a spus că va trebui să facem eforturi, pentru a avea o faţă de post. Acest lucru nu este foarte plăcut.

 

Din fericire pentru noi, postul este mult mai mult. Pentru a înțelege aceasta, trebuie să revenim la textele biblice din această duminică. Cartea Deuteronomul (prima lectura) vorbeşte despre poporul evreu care era sclav în Egipt. Dumnezeu a auzit glasul lui şi l-a condus pe un teren al libertății. Acest lucru ne face să ne gândim la toți acești numeroși refugiaţi care fug din ţara lor din cauza războiului şi care îşi asumă riscuri pentru a găsi o viaţă mai bună în altă parte.

 

Postul este acest drum lung spre eliberare. Domnul ne vede angajați pe căile dezastrului. Vrea să ne elibereze. Vrea să ne conducă pe calea vieții adevărate. Astăzi, Moise invită poporul său să-și amintească de tot ce a primit de la Dumnezeu. Este adevărata libertate. O „adunătură de sclavi și fugari” și-a recăpătat demnitatea. A intrat într-o lume nouă cu o nouă mentalitate. Biblia insistă foarte mult pe primirea lui Dumnezeu ca eliberator. În acest spirit trebuie să trăim acest post.

 

În a doua lectură, sfântul Paul vă invită să primim cuvântul lui Dumnezeu şi să ne lăsăm conduși de acesta. Dumnezeu eliberatorul vrea mântuirea tuturor oamenilor, indiferent de religia lor. Toți trebuie să fie capabil să audă „cuvintele vieţii veşnice”. Acest cuvânt este pentru noi, în gura noastră şi în inima noastră; dar cuvântul, uneori greu să iasă de pe buzele noastre. Şi, totuşi, Domnul contează pe noi. El vrea ca acest cuvânt să fie proclamat în întreaga lume. Dumnezeu este generos pentru toți cei care îl invocă. Dar cum îl putem invoca dacă nu-i anunţat?

 

În Evanghelie citim relatarea ispitirilor lui Isus în deșert. Ascultând evanghelia, ne gândim la societatea noastră de consum care refuză la renunțări. Reclame care încearcă să ne spună că putem avea pe toate: „cumpăra acum, vei plăti în trei luni”... sau încă „mânca ce îți place în timp ce pierzi din greutate...”

 

Ori, iată că în Evanghelie, diavolul împinge această iluzie la apogeu: în pustiu, el propune lui Isus să-și găsească hrană, bogăţie, puterea şi o securitate absolută. Această ispită a fost a poporului evreu în timpul ce traversa pustiul. Este aceeași ca și a noastră de astăzi: vrem să trăim confortabil, căutăm să dominăm. Inima noastră este la adăpost de orice poftă.

 

Dar Isus nu se lasă dominat. El a făcut o alegere bună, să rămână fidel Dumnezeu. Postul este tocmai această perioadă de 40 de zile pentru a reînnoi această alegerea. Suntem conduși în deșert pentru a ne pune față în față cu viața noastră și față în față cu Dumnezeu, Tatăl nostru. Fiind fii a lui Dumnezeu, viața noastră trebuie să fie condusă de către el, să avem încredere în el, să facă din voința lui hrana noastră zilnică.

Această iubire care este în Dumnezeu este disponibilă pentru noi toţi; în această duminică a sănătății să ne lăsăm interpelați de strigătul celor care suferă. Ne gândim la toţi bolnavii dar și la persoanele care îi îngrijesc. Și desigur nu am uitat strigatul dureros al refugiaţilor care fug din ţara lor din cauza războiului şi de asociaţiile care încearcă să-i ajute. Sunt mulţi cei care strigă suferința lor înainte acestui rău care ne copleșește.

 

Şi totuşi, dacă privim la atâți cei care îi îngrijesc, cât și la vizitatori şi la familie lor, am înțeles: și unii și alții fac o experienţă de înviere: nu schimbă pietrele în pâini; sunt acum inimile de piatră care devin inimi de carne. Viaţa lor se transformă prin iubire aducând la toți aceea care suferă. Deschizându-ne pentru Dumnezeu şi pentru alţii în acest timp de post suntem inviți să terminăm cu Satana și cu toate ispitele sale.

 

Cu toți cei care lucrează în câmpul sănătății, știm strigătul de suferință: lăsându-l pe Cristos să vindece urechile noastre, să fie întotdeauna deschise la strigătele de suferință. Să lăsăm cum ar spune el împreună cu Dumnezeu: „Când un om mă cheamă, eu îi răspund, vreau să-l eliberez”.

 

 

(pr. Jean Compazieu [2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/5836-homelie-du-1er-dimanche-du-careme-3/).

 

 

Fecioara la munte (Apariția sfintei Fecioare Maria la Lourdes - 11 februarie)

 

 

 

Fecioara la munte

 

Fecioara la munte pe stânci apăru,
Ea pleacă-a sa frunte, salut-o şi tu.

Ref: Ave, ave, ave Maria! (bis)

Copilei sfioase, pe când se ruga,
Şi gârlei spumoase, un nume şoptea.

Copila-l pronunţă, cu glas tremurând
Iar gârla-l anunţă, cu vuiet crescând.

Prin ţările toate, minunea se-afla,
Poporul în gloate, la stâncă venea.

A tuturor Mamă, iubeşte-acel loc;
Pe toţi Ea ne cheamă, ne-aşteaptă cu foc.

O, tu, Preacurată, priveşte-ne aici,
Arată-ne-ndată, că Mamă vei fi.

 



 

Life of Bernadette sainte Lourdes 

 (french - english)

  

Bernadette Soubirous réalisé par Jean Delannoy 

(film complet 1988) 

 

Maternitate cu sfânta Fecioară Maria

Azi sfânta Fecioară Maria de la Lourdes

(11 februarie)

 

 

„O altă femeie începu să povestească ceva ce deja mama ei îi povestise ei şi care se referea la o oarecare Olalla, căreia i-a murit fiul…

 

… Atunci sărmana Olalla a mai trăit încă doi ani pe pământ, pentru că Domnul Dumnezeul nostru, lăudat să-i fie numele, nu a vrut să o cheme la el. Iar dânsa trăia printre relicvele fiului ei… Şi s-a făcut mai bătrână, foarte bătrână, şi nu era decât piele şi os. Iar gura îi folosea mai mult pentru rugăciuni decât pentru hrană şi ochii pentru lacrimi decât pentru a vedea o lume care deja nu o mai interesa. În cele din urmă, a murit şi au primit-o îngerii Domnului şi i-au spus:

 

– Bucură-te, Olalla, pentru că intri în cer.

 

Iar ea a început să străbată orice ungher, cu un surâs fericit şi cu o privire neliniştită, şi s-a dus pe-acolo pe unde sunt stelele cu mii şi mii de suflete zburând împrejur…; şi a văzut paradisul pe unde se plimbă drepţii şi smocurile de nori unde şed sfinţii pentru a-l lăuda pe Dumnezeu şi a asculta rugăminţile celor care încă suntem în lume. Şi a văzut serafimii şi heruvimii… Şi, în ciuda tuturor acestor minunăţii, inima sa devenea din ce în ce mai tristă. Şi s-a întors până acolo unde se aflau îngerii care o primiseră şi a continuat. Iar îngerii care au văzut-o ieşind i-au strigat:

 

– Unde mergi, Olalla?

 

Ei crezând că a greşit drumul. Iar ea răspunse:

 

– Mă duc în căutarea cerului.

 

Iar îngerii au început să râdă şi o asigurau că deja se află în cer.

 

– Nu, se încăpăţână Olalla, acesta nu este cerul, pentru că fiul meu nu este aici”.

 

(W. F. Flores, El Bosque animado).

 

Preasfânta Fecioară nu şi-a încheiat misiunea de mamă. Misiunea de mamă nu încetează odată cu naşterea. Cu aceasta mai degrabă începe şi nu se sfârşeşte niciodată.

 

Preasfânta Fecioară nu poate să se odihnească – cerul ei nu va fi cer total – câtă vreme nu-i va avea pe toţii fiii săi cu ea.

(Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus – rugăciune cu… o pâine pentru fiecare zi, Sapientia, Iaşi 2013).

Calea sfintei Cruci – pentru adulți, tineri și copii

Calea sfintei Cruci pentru adulți

 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/02/calea-sfintei-cruci-adulti-izvoarele-is.pdf

 

 

Calea sfintei Cruci – de DeGrazia

Calea sfintei Cruci pentru tineri

 

 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/02/calea-sfintei-cruci-tineri-izvoarele-is.pdf

 

Calea sfintei Cruci – de Giovanni Domenico Tiepolo

Calea sfintei Cruci – pentru copii 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/02/calea-sfintei-cruci-copii-izvoarele-is.pdf 

Miercurea Cenușii: Întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră [10 februarie 2016]

Miercurea Cenușii [Popielec] (1881) - de Fałat Julian

 

Evanghelia Matei 6,1-6.16-18: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri! Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbiţa înaintea ta aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi în pieţe, ca să fie lăudaţi de oameni! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor ca să se arate oamenilor! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele ca să arate oamenilor că postesc! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti”.

Omilie

Postul care începe astăzi este timpul milostivirii. Acest timp ne este oferit pentru a găsi calea alianței. Este timpul prielnic în care ne lăsăm împăcați și reînnoiți de gingășia Tatălui. Iubirea sa milostivă nu așteaptă decât să se întoarcă purificând inimile noastre.

 

În acest an de milostivire prima intervenție care se cere de la noi este să ne reunim într-o adunare liturgică și să ne lăsăm purtați de chemarea lui Dumnezeu: „întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră” (prima lectură). Şi în a doua lectură, apostolul Paul ne spune: Dumnezeu însuși a lansat acest apel: „noi vă cerem în numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Această chemare se adresează fiecăruia dintre noi, indiferent de vârsta noastră. Cel mai important lucru nu este în primul rând să devinim conștienți de păcatul nostru, mai ales recunoaşterea că inima lui Dumnezeu este întotdeauna gata să ierte. În plus să descoperim că păcatele noastre sunt împotriva mărturiei în ochii celor necredincioşi: „Unde este așadar Dumnezeul lor, fiindcă nu sunt mai bune decât altele?”

 

În cursul acestui post, suntem invitaţi să ne centrăm viaţa noastră pe Dumnezeu. El ia inițiativa de a-i chema la convertire. Vom fi invitaţi să reînnoim privirea spre noi înşine pentru a judeca limpede păcatul nostru. Dar mai important, în acest an de milostivire, este să reînnoim privirea noastră asupra lui Dumnezeu, să-i redăm locul, să-l lăsăm să vină la noi, să ne vorbească, să ne reveleze fața sa cea milostivă. Să înțelegem bine: adevăratul Dumnezeu este milostiv; el nu poate fi nimic altceva.

 

În a doua lectură, Paul ne cheamă fără întârziere să ne împăcăm în numele lui Isus Cristos. Dar el precizează că această lucrare de reconciliere este deja realizată în Isus. Prin moartea și învierea sa, Cristos ne-a împăcat cu Tatăl. Cel care a fost fără păcat, a devenit atât de solidar cu păcătoșii încât s-a fost identificat cu păcatul. Acest har extraordinar a fost obținut. Acesta este motivul pentru care apostolul imploră să nu fie lăsat fără efect acest har de la Dumnezeu. A intra în post este a lăsa pe Cristos Mântuitorul ne vindece ceea ce trebuie vindecat în noi, lăsând să se dezvolte în noi roadele reconcilierii lui Dumnezeu a cărei inițiativă o are deja.

 

Evanghelia ne arată ceea ce ar trebui să fie adevărata convertire. Întotdeauna trebuie să fie precisă şi întrupată. Pentru a ne ajuta să înţelegem chemarea sa, Isus reia trei practici evreiești: pomană, rugăciunea și postul. El nu le elimină, dimpotrivă, este important să ne angajam deplin şi sincer. Dar trebuie să fie practicate discret, sub privirile Tatălui şi nu a face să apară.

 

Rugăciunea ne pune în relație personală cu Dumnezeu. Este esențială pentru viața noastră creștină, în special de-a lungul postului. Dar Isus ne cere să nu fim frământați de dorința de a fi observați de către alții.

 

Pomana, împărtășirea cu alții, angajamentul pentru dreptate, atenţie pentru cei mai săraci, toate acestea sunt important. Acest lucru este adevăratul post care îi place lui Dumnezeu. Dar pentru Isus mai bine este ca mâna stângă nu ştie ce dă mâna dreaptă. Tatăl vede ceea ce facem în ascuns.

 

Începând din acest post, să ne lăsăm atinși de această iubire milostivă a lui Dumnezeu. Să-i cerem harul de a intra în fiecare zi într-un proces de convertire în care se angajează întreg omul. Să recunoaștem că avem nevoie de Cristos Mântuitorul .

 

Tată, tu care vezi în ascuns inima mea: buna voință mea precum și slăbiciunile mele. În timpul acestui post, fă să triumfe cele mai bune în mine.

(pr. Jean Compazieu [10 februarie 2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/5819-homelie-du-mercredi-des-cendres-3/).

 

 

 

 

Noi, cântăreții leproși



Vindecarea a zece leproși - de James Tissot (Brooklyn Museum).

Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac.

Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecăm capetele în şi mai mare tristeţe.
Pentru noi cerul e zăvorât şi zăvorâte sunt cetăţile.
În zadar căprioarele beau apă din mânile noastre,
În zadar cânii ni se închină,
suntem fără scăpare singuri în amiaza nopţii.
Prieteni, care staţi lângă mine,
încălziţi-vă lutul cu vin,
desfaceţi-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
pe la porţi închise,
dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu
aici unde astăzi singuratatea ne omoară.

 (Lucian Blaga, Poezii, 49).