În opinia curentă, alimentată din belşug de acţiunea unui turism religios-cultural rău înţeles, cultul sfinţilor Petru şi Paul este destul de mult legat de cele două situri "istorice" care, cele dintâi, au primit comemorarea lor funerară: cele două locuri de înmormântare în Vatican şi pe via Ostiense, rămase aproape ascunse timp de trei secole şi apoi, în primii treizeci de ani ai secolului al IV-lea, "semnalate" şi făcute vizibile de iniţiativa generoasă a lui Constantin prin construirea a două bazilici monumentale, care au îndeplinit dubla funcţie de comemorare şi de morminte.
Însă, în raport cu un obicei răspândit şi participat, istoria devoţiunii martirilor de la 29 iunie, îşi are fără îndoială punctul său de referinţă cel mai relevant, în termeni de importanţă documentară şi definire cronologică, în complexul de la memoria apostolorum pe via Appia: o simplă şi aproape neluată în seamă curte cu porticuri în trei laturi (triclia), care, din anii 250-260 şi până la circa primele două decenii ale secolului al IV-lea (adică până la construirea bazilicii constantiniene care a fost suprapusă), a fost frecventată de multe mii de vizitatori chemaţi acolo de o tradiţie care în acel loc fixase un loc de comemorare a celor doi apostoli.




