Rugăciunea făcută cu credință
pr. Isidor Chinez (16 octombrie 2022)
Lecturi biblice: Exod 17,8-13; 2Timotei 3,14-4,2; Evanghelia Luca 18,1-8; lecturi biblice
Omilie
În lecturile biblice din această duminică tema centrală este valoarea rugăciunii făcute cu credință și perseverență. Este atitudinea creștinului matur. Domnul intervine în treburile umane. Dificultățile de a fi creștin nu pot fi înfruntate cu mijloace omenești. Rugăciunea este unicul remediu real atât în momentele de încercare, cât și în timpul luptei împotriva dușmanilor [simbolizat de Amalec, din prima lectură]. Aici credința nu este menționată explicit, dar este descrisă atitudinea lui Moise care urcând pe munte se roagă în timp ce israeliții luptă cu oștirea condusă de Iosue. Soarta luptei nu depinde de strategiile oamenilor, ci de brațele ridicate de Moise în rugăciune. Apostolul Paul zice că omul lui Dumnezeu nu este prompt pentru dreptate dacă nu se maturizează în cunoașterea Scripturilor care dă o putere solidă credinței. Face rugăciunea folositoare și practică spre a fii mântuit. Dumnezeu ascultă rugăciunea omului – afirmă Cristos în parabola de astăzi a unui judecător nedrept: dacă un om nedrept poate împlini o lucrare de dreptate pentru cererea insistentă a cuiva, cu atât mai mult Dumnezeu va face dreptate celor care i-o cer.
În prima lectură (Ex 17,8-13) apare lupta dintre Israel și Amalec. Amalec este nepotul lui Esau prin fiul său Elifaz [„Timna era concubina lui Elifaz, fiul lui Esau, şi i l-a născut lui Elifaz pe Amalec” (Gen 36,12); cf. Gen 36,4;15-16; 1Cr 1,34-36]. Amaleciții sunt un trib nomad din sudul Canaanului şi până în peninsula Sinai [mai înainte de secolul al IX-lea î.C.]. Puține popoare au fost urâte de israeliți. În tradiția biblică, Amalec era reprezentatul forțelor răului care se opun lui Dumnezeu. Este adversarul poporului Israel pe care vrea să-l anihileze. Eliberat din sclavia Egiptului [fuga din Egipt sub „noul rege” identificat cu faraonul Remses al II-lea (1298-1232 î.C.)], poporul cunoaște prima luptă: ciocnirea cu Amalec. Moise – un simbol viu al relației dintre Dumnezeu și Israel – se roagă Domnului în timpul luptei împotriva amaleciților. Stăruința lui în invocarea ajutorului Domnului, îi dă victoria poporului evreu mai degrabă decât puterea armelor. Este rugăciunea decisivă pentru izbânda bătăliei. Moise primește ajutor: „mâinile lui Moise s-au îngreunat; au luat o piatră, au pus-o sub el, iar el s-a aşezat pe ea. Iar Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte şi altul de cealaltă; şi mâinile lui au rămas ridicate neclintite [emunah, în ebraică care înseamnă credință] până la apusul soarelui” (v. 12). Mâinile ridicate de Moise, recheamă brațele răstignitului pe cruce, sunt semnul că el se roagă. Israelul învinge cât timp Moise ridică mâinile sus, pentru că cel care luptă este în realitate Dumnezeu însuși. Rugăciunea îl face să coboare pe Domnul în câmpul de luptă. Rugăciunea este uniunea dintre om și Dumnezeu. Întrucât rămâne această unire, Domnul este cu omul în orice situație. Termenul în ebraică emunah [în greacă pistis] înseamnă fermitate, statornicie, dar înseamnă în același timp omul credincios, fidel, cel care are credință. Rugăciunea este atitudinea omului de credință care își menține unirea profundă și fermă cu Dumnezeu. Acolo unde este această unire nu e de ce să te temi pentru că Domnul este cu tine. E un exercițiu pe care trebuie să-l facem zilnic în viața noastră: este legătura dintre cer și pământ.
În a doua lectură (2Tim 3,14-4,2) reiese clar că în lupta pentru bine un ajutor neclintit vine din Scripturi, care nu sunt un manual de adevăruri infailibile la care să adere, ci un instrument de învățare, de convingere, corectare și educare la acea dreptate care se actualizează prin credinţa în Isus. Scripturile nu dau soluţii confecționate ci indică o cale de eliberare care confirmă ceea ce este bun și drept știut de mintea omenească. Paul îl îndeamnă pe Timotei să-și amintească ce a învățat de la învățătorii săi. Apostolul invită pe episcopul de Efes să devină învățător la rândul său, familiarizându-se și răspândind cuvântul Domnului: căci „toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos pentru a învăţa, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate” (v. 16). Este centralitatea Scripturii în viața creștinului care stabilește un raport cu întreaga Biblie, care este normă de viață, pedagog și instrument de educație: pentru că „omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună” (v. 17). I se încredințează responsabilitatea pentru Cuvânt: trebuie să-l cunoască rămânând ferm în el, să-l vestească și să-l mărturisească. Cuvântul lui Dumnezeu auzit sau citit, reflectat, este hrana pentru rugăciunea noastră. Domnul este cel care ne vorbește, ne încurajează, ne îndreaptă, ne mângâie. Dacă rugăciunea noastră este autentică, ne va ajuta să ne menținem credința și încrederea în Dumnezeu.
În Evanghelia după Luca (Lc 18,1-8), Isus ia comportamentul oamenilor pentru a-i învăța pe discipolii săi ceva. Creștinul nu poate neglija vreun mijloc de a încerca cu adevărat să se convertească. Domnul spune „discipolilor săi o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja” (v. 1). Este relatată parabola judecătorului nedrept care face dreptate unei văduve sărace numai din cauza insistenței ei. Femeia nu încetează să meargă insistent și continuu la judecător cu cererea: „Fă-mi dreptate împotriva duşmanului meu!” (v. 3). Acest judecător îl reprezintă pe Dumnezeu, care de multe ori, în ciuda rugăciunilor, pare să-i lase pe credincioși în mâna dușmanilor. Judecătorul nelegiuit îi slujește lui Isus pentru a ne vorbi, incredibil, despre Tatăl său... Un exemplu „prin contrast”: judecătorul este prezentat atât de nelegiuit încât s-a făcut pe sine centrul universului; de fapt nu are respect nici pentru cei de deasupra lui [Dumnezeu], nici pentru cei din jurul său [alții]. Judecătorul este lipsit de orice moralitate. Acţionează pentru a scăpa de o pacoste. Femeia este insistentă, de-a dreptul enervantă, supărătoare, agasantă; ar fi continuat multă vreme. Unicul sâmbure al intereselor sale este el însuși. Acum, spune Domnul, dacă un astfel de judecător răspunde la întrebarea femeii sărace, cu cât mai mult Dumnezeu, care este Tată și dorește numai binele copiilor săi, va face dreptate celor care îl întreabă, sau, celor care în mizerie și asuprire, strigă pentru dreptate în prezența sa? Domnul vrea să-i liniștească pe discipolii săi: Dumnezeu nu este neputincios, dar la momentul potrivit, când va socoti oportun, va interveni pentru a face dreptate aleșilor săi. „Dumnezeu va face dreptate”: înseamnă că va dezvălui motivele și rațiunile care stau la baza alegerilor fiecăruia. Are răbdare, dă timp, se ascunde în „culise”: asta nu înseamnă că dă undă verde răului dar că lasă credincioșilor responsabilitatea de a lucra în numele său.
Parabola privește nevoia de rugăciune constantă, așa cum observă Luca în introducere. Rugăciunea indică drumul și dă curajul necesar pentru a urma pe Domnul. Este angajamentul pentru dreptate în această lume în primul loc, cu încrederea deplină că într-o zi binele va învinge. Rămâne mare întrebare care este o răsturnare radicală a realității: omenirea va ști să păstreze această credință? Va fi suficientă credință pe pământ pentru că acest lucru să se realizeze? Aceasta este drama care durează: se va sfârși abia la încheierea istoriei. Noi mergem având încredere deplină: chiar dacă nu reușim să fim fideli, Dumnezeu este credincios pentru că nu se poate nega pe sine. Această garanție o găsim în celebrarea Euharistiei – sacramentul care ne hrănește că suntem pe cale adevărului!
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu