Credință și recunoștință
pr. Isidor Chinez (9 octombrie 2022)
Lecturi biblice: 2Regilor 5,14-17; 2Timotei 2,8-13; Evanghelia Luca 17,11-19; lecturi biblice
Omilie
Liturgia din această duminică atrage atenția asupra dimensiuni fundamentale a vieții creștine: credință și aducere de mulțumire. Cuvântul lui Dumnezeu exprimă experienţa credinciosului: încredere și recunoștință. Nu există deprindere autentică de credință care să nu producă în om sentimentul unei vindecări radicale, adică omul salvat de la ruină. Experiența mântuirii pe care Dumnezeu o oferă omului [în prima lectura și în evanghelie] este de o boală fizică care era atunci incurabilă – lepra – legată de două elemente importante: credința în cuvântul inspirat al profetului Elizeu și în cuvântul lui Isus şi lauda înţeleasă ca recunoaşterea adevăratului Dumnezeu. În a doua lectură, apostolul Paul ne oferă certitudinea că Dumnezeu rămâne mereu credincios, în ciuda infidelităților noastre. Prin urmare, este posibil să ne redresăm în orice moment pentru terenul pierdut: fiecare clipă este favorabilă pentru mântuirea noastră – este puterea salvatoare a acestei fidelități divine pentru noi.
Prima lectura (2Rg 5,14-17) este luată din faptele lui Elizeu. E un profet care a trăit în jurul anului 800 î.C. [secolul al IX-lea î.C.]. Este urmașul profetului Ilie. În textul de astăzi se relatează despre vindecarea lui Naaman, un general din armata siriană, lovit de o boală gravă, lepra. Naaman este forțat să se dezbrace de „nobilimea” sa și să asculte de cuvintele profetului Elizeu. Nu i se cere nimic altceva decât să se încredințeze cuvântului profetului: să coboare în apa Iordanului și să se spele. Este un semn de purificare ce este însoțit de o schimbare în acest om care se umilește și se coboară în apă. S-a vindecat. În aceste cuvinte este important să subliniem câteva aspecte care arată drumul de credință: reținerea lui Naaman în fața cuvintelor profetului; apoi, acceptarea și vindecarea; dorința lui de a răsplăti profetului, care nu acceptă darurile sale; decizia sa de a lua cu el din pământul lui Israel ce e motivată de voința lui de a se închina lui Dumnezeu pentru că a descoperit prezența Domnului care dă viață: „lasă, te rog, să i se dea slujitorului tău pământ cât poate duce o pereche de catâri! Căci slujitorul tău nu va mai aduce arderi de tot sau jertfe altor dumnezei decât numai Domnului” (v. 17). Vindecarea unui sirian de către profetul Elizeu are loc în contextul războiului dintre Siria și Israel: fiecare pretext este o oportunitate de a declara război celuilalt. Aici este o provocare al lui Hazaél (841 î.C.), regele din Arám (Siria), care îl trimite pe unul dintre generalii săi bolnav de lepra pentru ca regele lui Israel, din regatul de Nord, Iòram (852-841), să-l vindece (cf. 2Rg 5,1-7). Dacă regele lui Israel spunea „nu”, ar fi considerat un afront către regele Siriei. În acest moment, se așează profetul Elizeu, asumând responsabilitatea răspunsului și al vindecării din planul politic în cel religios. Intervenția profetului, cu ritualul său liturgic și intermedierea slujitorului său [Ghehazi], îl obligă pe general să vadă chipul universal al Dumnezeului lui Israel, a cărui caracteristică este „gratuitatea”: „Naaman […] a coborât şi s-a scufundat în Iordan de şapte ori, după cuvântul omului lui Dumnezeu. Şi trupul a devenit ca trupul unui copilaş şi s-a curăţat” (v. 14). Nimeni nu îl poate cumpăra sau vinde pe Dumnezeu căci Domnul se dăruiește celor care îl recunosc. A crede în Dumnezeul este foarte simplu. Obișnuiește-te să-l primești!
În a doua lectură (2Tim 2,8-13), apostol Paul, prizonier, se declară că își trăiește suferința ca un mijloc de a aduce mântuirea celor pe care Dumnezeu i-a ales. Și explică: această mântuire constă într-o relație profundă care unește creștinul cu Isus care a murit și a înviat și acceptă mesajul său de iubire. Viața apostolului este o luptă permanentă, alcătuită din contraste, greutăți și persecuții. Paul îi oferă lui Timotei un criteriu valabil pentru fiecare credincios: când suferi, luminează-ți suferința oprindu-te în umbra crucii: „adu-ţi aminte de Isus Cristos […] pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un răufăcător!” (v. 9). Crucea nu este certificarea unui eșec, ci perspectiva învierii: cheia vieții și morții. Este rădăcina înfiptă în fidelitatea lui Dumnezeu. Oamenii pot să o trădeze: „Dacă îl renegăm, şi el ne va renega. Dacă suntem infideli, el rămâne fidel, pentru că nu se poate renega pe sine” (v. 12-13). Această fidelitate implică să fii credincios până la agonie, până la moarte: este sacramentul fidelității aici înaintea noastră – e Euharistia, misterul lui Dumnezeu „frânt” și revărsat din iubire față de noi. Izvorul puterii creștinului constă în credința în Dumnezeu, în iubirea sa și în promisiunea mântuirii făcută omenirii în Cristos Isus.
În Evanghelia de astăzi (Lc 17,11-19), sfântul Luca relatează vindecarea de lepră – o boală „teologică”, fiindcă este semnul, pentru tradiția ebraică, a păcatului și a consecinților sale. Isus vindecă nu unul, cum relatează Marcu (cf. Mc 1,40-45), ci chiar zece leproși. Nu sunt bogați și puternici ca Naaman, ci oameni săraci expulzați din societate, lipsiți de orice perspectivă umană. Domnul nu face nici o promisiune, ci le poruncește să se prezinte la preți care sunt responsabili pentru recunoașterea vindecării care a avut loc. Este un gest de credință ceea ce le cere Isus. Toți merg și se vindecă. Atunci se întâmplă ceva neașteptat: unul dintre ei se desprinde de grup și, lăudându-l pe Dumnezeu, merge să-i mulțumească lui Isus. Singurul din cei zece leproși recunoaște că vindecarea sa este opera în Isus, Fiul lui Dumnezeu: „Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!” (v. 13). Evanghelistul Luca observă că era un samaritean, un străin, care nu avea nimic de-a face cu Dumnezeul lui Israel. Domnul este uimit că s-a întors doar unul, și, în plus, un străin. Ceea ce l-a frapat nu este atât faptul că îi mulțumește, ci că „îi dă glorie lui Dumnezeu”: „s-a întors glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic” (v. 15). Textul din evanghelie are loc în contextul evreiesc. Legea lui Dumnezeu (Lev 13,45-46; 14,2-7) definește „lepră” ca o boală de piele: oricine este afectat este impur până la vindecarea constatată și certificată: preotul notează vindecarea și îl declară pe cel vindecat imun la impurități: deci poate să-și reia viața civila și religioasa, din care până acum era exclus. Isus se supune acestui legislaţii pentru a da credibilitate juridică acţiunii sale. Numărul zece este numărul minim obligat prin Lege să formeze un grup atât pentru rugăciune, cât și pentru celebrarea Sabatului ca și pentru Cina Pascală [Sèder Pesàch]. Sunt zece leproși care fac un grup, o comunitate rituală valabilă, chiar dacă sunt excluși de la celebrări. Din zece leproși vindecați, nouă sunt evrei care nici măcar nu se deranjează să fie recunoscători; doar un „samarinean”, adică un dușman, considerat un păgân, se întoarce spre „a-i mulțumi” pentru că el este singurul care devine conștient de darul primit. Textul grecesc pentru a descrie gestul său de recunoștință folosește [un participiul prezent activ – eucharistôn] verbul care exprimă sacramentul „Euharistiei”. Este mulțumirea prin excelență a întreaga Bisericii!
Au crezut și alții, dar numai el a recunoscut darul primit, așa că credința sa l-a mântuit, chiar și fără să aparțină poporului și religiei lui Israel. Evreii reprezintă ritualitatea oarbă a religiei care adesea împiedică exprimarea sentimentelor umane. În schimb samariteanul, păgânul, „laic”, știe să exprime cu toată umanitatea sa şi pentru acest motiv el însuşi devine un „sacrament” al gratuităţii lui Dumnezeu. Mântuirea constă în a ști să recunoaștem și să-i mulțumim lui Dumnezeu!
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu