Mărește-ne credința!
pr. Isidor Chinez (2 octombrie 2022)
Lecturi biblice: Habacuc 1,2-3; 2,2-4; 2Timotei 1,6-8.13-14; Evanghelia Luca 17,5-10; lecturi biblice
Omilie
Cele trei lecturi scot în evidență credința. Importanţa credinţei ocupă spaţiul central al învăţăturii: este capacitatea de a rămâne neclintiți în așteptare. Prima lectură este răspunsul lui Dumnezeu către profetul Habacuc despre viitorul celor răi, care sunt pe teren alunecos chiar dacă par a fi liniștiți. Scrie: „cel drept va trăi prin credinţă”. Evanghelia afirmă valoarea credinței dincolo de posibilitățile umane: „măreşte-ne credinţa!”, îi spun apostolii lui Isus. A recunoaște puterea milostivirii lui Dumnezeu și a ne considera „slujitori inutili”. A doua lectură este un text în care apostolul Paul îi reamintește episcopului Timotei că Dumnezeu nu ne-a dat duhul fricii, ci Duhul puterii, al iubirii şi al înțelepciunii: este un „dar a lui Dumnezeu”. Suntem chemați să-l „trăim” zilnic, „să dăm mărturie”, „să păstrăm depozitul cel bun” de-a lungul timpului. Suntem chemați să ne rugăm, așa cum fac apostolii, pentru ca Domnul să păstreze credința pe care ne-a dat-o și s-o sporească în noi.
Profetul Habacuc este unul dintre profeții de care știm mai puțin (cf. Alonso Schökel). Nici nu știm cetatea în care s-a născut. Probabil a trăit în regatul lui Iuda spre sfârșitul secolului al VII-lea, între 625-600 î.C., în timpul profetului Ieremia, Sofonia și Naum, sub regele Iosia (640–609 î.C.). Textul (Hab 1,2-3; 2,2-4) se adresează direct lui Dumnezeu și la tăcerea lui, fără a se mulțumi cu răspunsurile elaborate de tradiție, și așteaptă răspunsuri: „Până când voi striga către tine, Doamne, şi tu nu vei asculta? Până când voi striga la tine: «Violenţă!» şi tu nu mântuieşti?” (v. 2). El se prezintă ca „un străjer” în picioare, pe o fortăreață, veghind asupra poporului pentru a-l proteja de atacul neașteptat al dușmanilor: „De ce mă faci să văd nelegiuire şi tu doar priveşti? Devastare şi violenţă sunt înaintea mea, ceartă şi neînţelegere se ridică” (v. 3). Este convins că Dumnezeu dirijează mersul evenimetelor și guvernează soarta poporului ales exercitându-și domnia asupra forțelor naturii și ale istoriei. Se are în vedere oprimarea caldee: „iată, el s-a îngâmfat şi sufletul lui nu este drept în el” (v. 4). Habacuc este conștient de ascensiunea irezistibilă a imperiului neobabilonian, care a răsturnat Asiria și amenință Israelul: va cădea peste câțiva ani Ierusamului (586 î.C.). Acum suntem în jurul anului 600 î.C. Profetul își pune întrebarea: de ce Dumnezeu îi pedepsește pe cei vinovați printr-un popor care este vinovat la rândul său? Este violență în fața ochilor lui și tăcerea lui Dumnezeu care pare să nu intervină! Încrederea în Dumnezeu și fidelitatea sunt condiția esențială pentru a se conforma proiectului divin în istorie. Se luminează prin dialogul cu Dumnezeu, prin întrebări, prin obiecții… Răspunsul Domnului este: „cel drept va trăi prin credință” (v. 4). Semnificația istoriei umane, plină de nedreptate și absurdități, este o invitație de a rămâne credincioși în așteptare. Cuvântul lui se va împlini și se va face dreptate: „nu va înşela; dacă întârzie, aşteapt-o, pentru că va veni şi nu va întârzia!” (v. 3).
În lectura a doua (2Tim 1,6-8.13-14), apostolul Paul îl avertizează pe Timotei, îndemnându-l să păstreze „darul lui Dumnezeu” pe care l-a primit „prin impunerea mâinilor”. Darul slujirii pe care l-a primit trebuie trăit cu putere și iubire în slujba comunității. „Să înflăcărezi darul lui Dumnezeu”. Este un sacrament dat o dată pentru totdeauna pentru că Dumnezeu nu-și ia înapoi darurile: este angajare de alianță. Dar din partea omului este necesar să se reînnoiască conștiința bunătății divine pentru creșterea valorii acestuia: este bunul prețios ce i-a fost încredințat. Timotei este îndemnat să păstreze viu darul lui Dumnezeu, pe care l-a primit prin impunerea mâinilor lui Paul. Aici se face referire la darul preoției și al conducerii comunității, pe care Timotei le-a primit ca episcop de Efes. A primit turma lui Dumnezeu spre administrare. Nimic nu este mai prețios și trebuie avut grijă de mântuirea oamenilor.
În Evanghelia de astăzi (Lc 17,5-10), Isus ne vorbește despre puterea credinței și despre misiunea noastră de a lua parte la planul mântuirii. „Apostolii i-au spus Domnului: «Măreşte-ne credinţa!»” (v. 5). Este invocația fiecărui creștin: sporește-ne credința, întărește credința care este atât de puțină și atât de fragilă. Nu există o rugăciune mai clară. Dar Isus nu răspunde la această cerere. Credința nu este un „pachet de daruri” care vine din afară. Este răspunsul meu la darurile lui Dumnezeu, răspunsul meu la iubirea Domnului. În fața cererii discipolilor care cer să fie întăriți în credință, Isus le răspunde prin deplasarea atenției într-un alt loc. Întrebarea nu este „câtă credință ai”, ci „pentru ce ai credință”. Credința autentică nu urmărește obținerea unei recompense și nu consideră ascultarea un merit. Cei care o posedă nu fac altceva decât să-și îndeplinească îndatoririle în vederea „împărăției cerurilor”.
Răspuns neașteptat! Isus nu răspunde, așa cum s-ar fi așteptat ei, într-un mod liniștitor, promițând apropiere și ajutorul, ci în cuvinte care par aproape un reproș: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta” (v. 6). Nu există reproș, ci un adevăr fundamental: credința nu poate fi sporită, fie că există fie că nu este. Dacă există chiar și atât de mic cât „un bob de muștar” dă putere de a muta unul dintre copacii cu rădăcinile cele mai puternice și adânci. Mesajul este clar: se referă la „schimbarea” locului prin credința în Dumnezeu: este stabilitatea sau trăinicia oricărei existențe. „A crede”, în limbajul biblic, înseamnă „a fi stabil”: „dacă nu credeţi, nu veţi rezista!” (Is 7,9) – este prima enunţare solemnă a credinţei. „Iată, eu pun […] o temelie stabilă” (Is 28,16). Credinţa este atitudinea de recunoașterea suprema a lui Dumnezeu. Dimpotrivă, dacă lipsește, orice ispită, criză, nu numai că doboară intenția de a-l urma pe Isus, ci pricinuiește o neliniște, o teamă de a înfrunta viața.
Răsplata slujitorului (Lc 17,7-10): „suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem” (v. 10). Termenul grec [achreioi] înseamnă nu „inutil” ci „fără drept de recompensă”. În limba noastră înseamnă că suntem incapabili, neproductivi. Dar nu așa e în limba lui Isus: nu sunt nici incapabili, nici inutili ca ară, că pasc, pregătesc mâncare. Slujirea nu este niciodată declarată neproductivă. „Suntem servitori inutili”, înseamnă slujitori care nu își caută propriul profit, fără pretenții, fără revindecări, care nu au nevoie de nimic alceva decât să fie ei înșiși, cu serviciul adevărat!
Acest lucru este clar din ceea ce
spune Isus: „oare trebuie să-i
mulţumească servitorului că a făcut cele poruncite?” (v. 9). Adică, acel
slujitor nu are dreptul să primească o recompensă pentru că și-a făcut datoria:
nu a făcut altceva decât ceea ce i se cuvenea. Așa este și în Biserică: toți
suntem „inutili”; ne facem treaba. Nimeni nu se poate lăuda că este potrivit
pentru ceva. Slujirea este un dar de la Dumnezeu. Slujirea în Biserică nu poate
fi „lăudată”, ci este o „necesitate” care izvorăște din harul ce ne-a fost
dăruit. Suntem umili slujitori, senini și fericiți pentru că putem servi lui
Dumnezeu. Se șterg toate contractele: „a da”, „a avea”. Slujesc, nu pentru premiu sau de teama pedepsei, cum fac copiii de
frica represaliilor. Oricât de mult ești în slujba lui Dumnezeu, mereu
rămâi un „slujitori fără niciun drept”! „Doamne, mărește-ne credința!”
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu