Exortația apostolică postsinodală
Amoris laetitia
a sfântului părinte Francisc
către episcopi, preoți și diaconi,
către persoanele consacrate,
către soții creștini și către credincioșii laici
despre iubirea în familie
1. Bucuria iubirii care
se trăiește în familii este și jubilare a Bisericii. Așa cum au indicat
părinții sinodali, în pofida numeroaselor semne de criză a căsătoriei, „dorința
de familie rămâne vie, în special printre tineri, și motivează Biserica” (1).
Ca răspuns la această aspirație, „vestirea creștină care se referă la familie
este într-adevăr o veste bună” (2).
2. Drumul sinodal
a permis să se pună pe tapet situația familiilor în lumea actuală, să se
lărgească privirea noastră și să se reînvioreze conștiința noastră cu privire
la importanța căsătoriei și a familiei. În același timp, complexitatea
tematicilor propuse ne-a arătat necesitatea de a continua să aprofundăm cu
libertate unele chestiuni doctrinare, morale, spirituale și pastorale.
Reflecția păstorilor și teologilor, dacă este fidelă Bisericii, onestă,
realistă și creativă, ne va ajuta să ajungem la o claritate mai mare.
Dezbaterile care se găsesc în mijloacele de comunicare sau în publicații și
chiar printre slujitorii Bisericii merg de la o dorință neînfrânată de a
schimba totul fără suficientă reflecție sau fundament la atitudinea care
pretinde să rezolve totul aplicând normative generale sau trăgând concluzii
excesive din unele reflecții teologice.
3. Amintind că timpul este
superior spațiului, doresc să reafirm că nu toate discuțiile doctrinare, morale
sau pastorale trebuie să fie rezolvate cu intervenții ale magisteriului.
Desigur, în Biserică este necesară o unitate de doctrină și de practică, dar
aceasta nu împiedică să existe diferite moduri de a interpreta unele aspecte
ale doctrinei sau unele consecințe care derivă din ea. Aceasta se va întâmpla
până când Duhul ne va face să ajungem la adevărul complet (cf. In 16,13),
adică atunci când ne va introduce perfect în misterul lui Cristos și vom putea
vedea totul cu privirea sa. În afară de aceasta, în fiecare țară sau regiune se
pot căuta soluții mai înculturate, atente la tradițiile și la provocările
locale. De fapt, „culturile sunt foarte diferite între ele și fiecare principiu
general […] are nevoie să fie înculturat, dacă vrea să fie respectat și
aplicat” (3).
4. În orice caz, trebuie să spun
că drumul sinodal a adus în sine o mare frumusețe și a oferit multă lumină.
Mulțumesc pentru multele contribuții care m-au ajutat să analizez problemele
familiilor din lume în toată mărimea lor. Ansamblul intervențiilor părinților,
pe care le-am ascultat cu atenție constantă, mi s-a părut un poliedru prețios,
constituit din multe preocupări legitime și din întrebări oneste și sincere. De
aceea am considerat oportun să redactez o exortație apostolică postsinodală,
care să adune contribuțiile celor două sinoade recente despre familie, unind
alte considerații care pot orienta reflecția, dialogul și practica pastorală și
în același timp să dea curaj, stimulent și ajutor familiilor în angajarea și în
dificultățile lor.
5. Această exortație dobândește o
semnificație specială în contextul acestui An Jubiliar al Milostivirii. În
primul rând, pentru că o intenționez ca o propunere pentru familiile creștine,
care să le stimuleze să stimeze darurile căsătoriei și familiei și să mențină o
iubire puternică și plină de valori, precum generozitatea, angajarea,
fidelitatea și răbdarea. În al doilea rând, pentru că își propune să-i
încurajeze pe toți să fie semne de milostivire și de apropiere acolo unde viața
familială nu se realizează perfect sau nu se desfășoară cu pace și bucurie.
Dacă vrei, poți să citești:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu