Evanghelia Matei 10,37-42: În acel timp, Isus
le-a spus Celor Doisprezece: „Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe
mine nu este vrednic de mine; şi cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât
pe mine nu este vrednic de mine. Cine nu-şi ia crucea şi nu mă
urmează nu este vrednic de mine. Cine ţine la viaţă o va pierde,
iar cine îşi pierde viaţa pentru mine o va regăsi. Cine vă
primeşte pe voi pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte
pe acela care m-a trimis. Cine primeşte un profet pentru că este
profet va primi răsplata profetului, iar cine primeşte un drept pentru că este
drept va primi răsplata celui drept. Cine va da de băut fie şi
numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol,
adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata”.
Omilie
Texte biblice din această primă duminică
de vacanţă ne adresează cuvinte înflăcărate de primire. În această perioadă de
vară, vom avea posibilitatea de a primi sau de a găzdui familii. Ne vom întâlni
cu persoane diferite venite din altă parte. În prima lectură din această zi,
profetul Elizeu este primit de o sunamită. Aceasta femeie se arată foarte generoasă
pentru că ea l-a recunoscut ca un om al lui Dumnezeu. Dar cu ea poartă o
suferinţă de care nu-i vorbeşte: ea nu are nici un fiu, şi soţul ei este în
vârstă. Cu mare delicatețe, Elizeu îi promite un fiului, pe care ea îl aştepta
de mai mult timp.
Ascultând acest text din Cuvântul
lui Dumnezeu, am înţeles că a primi pe un altul este a asculta confidențele, a-i
împărtăși bucuriile şi necazurile sale. Ceea ce este important este nu cantitatea
și luxul, ci calitatea primirii. Noi creştinii, am învăţat că prin acești
oameni pe care îi întâlnim, noi îl întâlnim pe Dumnezeu cel care este aici, îl primim
sau îl refuzăm. Să nu uitam: după calităţile iubirii şi a primirii suntem
recunoscuți ca discipoli ai lui Cristos.
În Scrisoarea către Romani, sfântul Paul ne vorbeşte despre ziua cea
mai importantă a vieţii noastre, aceea în care am fost primiți în marea familie
a creştinilor. Am înţeles că este ziua botezului nostru. În prezent, avem o
mică problemă în a înțelege. Dar trebuie să fim înțeleși că în Biserica străveche,
noii botezați veneau dintr-o lume fără Dumnezeu. Pentru ei, viaţa nu avea nici
un sens. Dar Dumnezeu l-i s-a alăturat şi i-a primit. Botezul era pentru ei o
nouă naştere; era o ruptură radicală cu existența pe care o cunoscu-se până
acum. În ziua botezului nostru, ne-am scufundat într-un ocean de iubire, care
este în Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. De acum noi alegem să-l primim pe
Cristos şi să-l punem în centrul vieţii noastre.
Evanghelia acestei duminici ne vorbește
despre primire. Dar Isus precizează cu multă tărie că iubirea noastră pentru el
trebuie să treacă înainte de legăturile familiei: „Cine îşi iubeşte tatăl sau
mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine”. Ascultând aceste cuvinte,
ne gândim la catehiști care poate să pună astfel de întrebări: „Cum vreți voi
ca această Evanghelie pentru copii să le pretindă să facă pace în casă?”
Să ne înțelegem bine: este
perfect normal ca copiii să iubească pe tatăl şi mama lor mai mult decât pe toţi
ceilalţi oameni. Nu există nici o legătură mai puternică decât există între
părinţi şi copii. Suntem foarte atașați de părinţii noştri; este destul de
natural. Şi atunci când nu sunt, este o suferință pentru noi.
Dar dacă privim mai atent, vom
vedea că Isus nu se adresează la marea mulţime; apostolilor sunt destinate
aceste cuvinte. El ne-a chemat să mergem pe urmele sale. Dar trebuie să
înţeleagă despre Isus că nu este un învățător printre mulți alții; el este Fiul
lui Dumnezeu. Deci, este mai presus de om. Numai lui putem şi este necesar să-l
iubim mai mult decât pe orice persoană ce ne e dragă.
Domnul ne cheamă pe noi toţi să fim
„discipoli şi misionari”. Discipolul este cel care umblă după Cristos.
Misionarul este cel care îl anunță. Primirea lui Cristos şi ataşamentul nostru trebuie
să treacă înainte de toate legăturile familiei. Noi ştim că acest lucru nu este
uşor: să susții adevărul în ochii lumii şi chiar în faţa familiei. Vei fi confruntat
cu indiferența, cu ostilitatea. Pentru mulţi va fi persecuţie. Isus însuși a cunoscut
astfel de dificultăți; dar el a mers până la sfârşitul misiunii sale, până la
moartea pe cruce.
Iată ce ne propune la începutul acestei
vacanţe de vară: primindu-l pe Cristos, preferându-l în toate. Să învăţa să-l
recunoaștem printre oamenii cu care ne întâlnim. Rolul Bisericii, rolul nostru al
tuturor este tocmai să-l primim cu toate cele care se simt atrase de el. Cu aceste
calităţi de primire vom fi recunoscuți ca discipoli ai lui Cristos.
Duminica ne-am reunit pentru
Euharistie; este Dumnezeu cu care ne-am întâlnit în casa sa. El ne invită la
sărbătoarea sa. Şi la sfârşitul fiecărei sfinte Liturghii, ne trimite pentru a mărturisi
în lumea această iubirea gratuită oferită întotdeauna. Ocaziile nu ne lipsesc pentru
a putea face pe alții mai fericiți. Nu le rataţi. Prin ele, Domnul este cel
care vă bate la uşă.
(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6948-homelie-du-13eme-dimanche-du-temps-ordinaire-4/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu