 |
| Papa care plânge... |
Rugăciunea cea mai fierbinte este cu adevărat cea mai potrivită şi mai puternică pentru a obţine orice lucru, iar cea mai nobilă dintre toate lucrările este cee zămislită de un spirit abandonat. Cu cât spiritul este mai abandonat, cu atât rugăciunea și lucrarea sunt mai puternice, nobile, folositoare, vrednice de laudă şi desăvârsite. Spiritul abandonat poate totul.
Dar ce este un spirit abandonat? Un spirit abandonat este
acela care nu se tulbură de nimic, care nu este legat de nimic, care nu şi-a
legat binele său suprem de nimic altceva, care nu ia câtuşi de puţin în seamă
ceea ce este al său, care este complet cufundat în voinţa divină şi ieşit din
sine însuşi. Nimeni nu poate îndeplini vreodată o lucrare, oricât de umilă ar
fi ea, dacă nu primeşte de acolo putere şi tărie.
Omul trebuie să se roage atât de înfocat, încât să dorească
nespus ca toate membrele, toate puterile sale, ochii, urechile, gura, inima şi
toate simţurile sale să-şi dea osteneala în rugăciune şi nu trebuie să înceteze
rugăciunea mai înainte de a simţi cum se uneşte cu cel care este prezent şi la
care se roagă: Dumnezeu.
(Meister Eckhart, Cartea consolării divine, Editura Herald, București).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu