Sfântul Ștefan, primul martir [sâmbătă, 26 decembrie 2015]

Martiriul sfântului Ștefan de Walter Rane

 

Fap 6,8-10; 7,54-59: În zilele acelea, Ştefan, plin de har şi de putere, săvârşea minuni şi semne mari în popor. Dar s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberţilor, a cirenenilor, a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, ca să discute cu Ştefan, însă nu puteau să se opună înţelepciunii şi duhului cu care vorbea. Când au auzit ei acestea, fremătau de furie în inima lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Dar el, plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!” Atunci ei, strigând cu glas puternic, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit împreună asupra lui şi, scoţându-l afară din cetate, aruncau cu pietre asupra lui. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. Şi, în timp ce îl loveau cu pietre, Ştefan a strigat, zicând: „Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!”

 

Evanghelia Matei 10,17-22: În acel timp, Isus i-a trimis pe cei doisprezece, poruncindu-le: „Fiţi atenţi la oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor şi vă vor biciui în sinagogile lor! Şi veţi fi duşi, din cauza mea, înaintea guvernanţilor şi a regilor ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor. Când veţi fi daţi pe mâna lor, nu vă preocupaţi cum sau ce veţi vorbi, căci vi se va da în ceasul acela ce să vorbiţi, pentru că nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este cel care vorbeşte în voi! Frate pe frate va da la moarte şi tată pe fiu. Copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit”.

 

 

Omilie

 

Liturgia, ca să spunem așa, este uneori un pic sumeață; cu semeție pentru că nu se adaptează sentimentelor noastre, nu ia ne urmează pe noi și mişcările noastre interioare, gusturile noastre spirituale sau devoțiunile noastre, dar suntem ghidați, orientați, luându-ne de mână în drumul nostru prin anul liturgic, care uneori ne surprinde prin drumurile pe care ne poartă. Una dintre aceste surprize este tocmai ziua sfântului Ștefan, care de fapt este un sărbătoare – nu o memorie – dar tocmai o sărbătoare care nici măcar Octava Crăciunului – și în general octavele de Paști și de Crăciun triumfă peste toate –  nu reuşesc să o anuleze.

 

Iată că astăzi, în primul rând, întâmpinăm acest contrast puternic, foarte puternic, între Naşterea Domnului care se sărbătorește încă timp de opt zile şi sărbătoare sfântului Ștefan, pe cât de glorioasă pe atât de plină de violenţă. Şi tocmai violența aceasta liturgia nu o elimină, nu o atenuează şi nu o ascunde. Am ascultat prima lectură dar evanghelia – şi îmi spun – câtă violenţă! „Toţi cei care ședeau în sinedriu auzind cuvintele lui Ștefan, fremătau de furie în inima lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. […] Scrâşneau din dinţi împotriva lui şi, scoţându-l afară din cetate, aruncau cu pietre asupra lui”.

 

Şi din nou evanghelia se încheie cu o frază care rezumă totul fără a fi nevoie să adăugăm altceva: „veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu”. Aproape, dragi fraţi şi surori, suntem luați peste picior: ieri îngerii cântau fără griji: Glorie lui Dumnezeu în înaltul cerului şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoință, cum traduce Ieronim, şi cum am cântat puțin mai înainte la „Gloria”, şi astăzi putem spune: dar unde s-au dus gloria lui Dumnezeu ca și pacea de pe pământ, unde au dispărut?

 

În general în evanghelii, când apostolii nu au înţeles nimic din ceea ce Domnul le-a spus lor, pentru că erau la un nivel prea pământesc în înțelegerea cuvintelor sale,  atunci Isus i-a acompaniat pe drumul cel drept. Poate dacă astăzi noi nu înţelegem, este pentru că avem nevoie să fim însoţiţi spre dreapta înţelegere a ceea ce este pace pe pământ. Există un pasaj interesant la sfântul Maxim din Torino, care spune: „Ia aminte la ceea ce au spus îngerii! Nu au spus «pace oamenilor», adică pentru oricine, dar «oamenilor de bunăvoinţă», pentru că înţelegem că pacea lui Cristos nu este un drept natural, ci o realizare morală. De fapt nu se dobândește prin naștere dar cu voință, nu se dobândește cu răutatea umană dar cu bunătatea creştină; pentru că nu este dată tuturor, dar este oferită celor demni, ne este dată pentru a fi distribuită gratis, dar căutând-o cu sârguinţă” (S. LXI c.).

 

Sfântul Ștefan care moare fixând cerul astăzi este pentru noi icoana autentică a primirii acestei păci pe care Dumnezeu o dă oamenilor, un om care nu este atât de mult prin puterea sa, prin capacitatea stoică de a suporta durerea, calomnia, insultele, totul, pe scurt, care ameninţă pacea şi ne incită să reacţionăm, să ne răzbunăm, dar pentru că Ștefan are o inima în pace, are o inimă locuită de pacea lui Cristos până la punctul de a muri – am văzut – a muri ca și el, fără nici o modificare,  de capacitatea sa de a iubi şi de a ierta. Acesta a fost cucerirea sa morală, cum spunea sfântul Maxim, acesta a fost partea sa să fie demn, faptul că el s-a lăsat cucerit răbdarea lui Cristos care a păstrat inima lui pură ca a unui copil. Ștefan a fost într-adevăr un fiu al lui Dumnezeu. Credem că a făcut să se vorbească cu siguranţă de moartea sa în Biserica timpurie, mai ales că a fost primul ucis, prima dată că credinţa în Isus a purtat pe cineva ca să moară, a fost, cum se spune, că moartea a intrat pentru prima dată în biserica. Dar o moarte trăită astfel nu este moartea, ci viaţa, care se reînnoiește pentru el şi în jurul lui; de fapt, în jurul lui, a fost un tânăr numit Saul.

 

Dragi prieteni, copilul Isus care încă nu a terminat de cântat venirea sa ca Salvator, tocmai el, Isus, salvează întreaga umanitate: el vine să ne dea viaţă. „Nu întâmplător iconografia de Crăciun reprezintă câteodată copilul divin situat într-un mic sarcofag, spre a indica că Mântuitorul se naşte pentru ca să moară, se naște ca să dea viață ca răscumpărare pentru toţi. […] Pentru credincioşi, ziua morţii – mai mult ziua martiriului – nu este sfârşitul a toate, dar mai curând este „tranzit”-ul la o viaţă nemuritoare, este ziua naşterii definitive, în latină dies natalis. Înţelegem atunci legătura care există între „dies natalis” a lui Cristos şi dies natalis a sfântului Ștefan. Dacă Isus nu s-ar fi născut pe pământ, oamenii nu ar putea să se nască pentru cer. Tocmai pentru că Cristos s-a născut, noi putem „renaște”! (papa Benedict al XVI-lea – Angelus [26.12.2006]).

 

Multe mulţumiri astăzi Domnul care ne-a vorbit prin alegerile liturgice ale Bisericii, prin această apropiere așa de stridentă între ziua de Crăciun şi ziua sfântului Ștefan.

 

(pr. Giovanni Battista; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://www.fegfirenze.it/omelie%202014.htm#25.12.14).