 |
| Prezentarea lui Isus la templu - by Greg Olsen |
Sărbătoarea de astăzi, despre
care avem prima mărturie în secolul al IV-lea la Ierusalim, era numită, până la
recenta reformă a calendarului, sărbătoarea „Purificării sfintei Fecioare
Maria”, în amintirea momentului istoric al sfintei familii, povestit în
capitolul al doilea al Evangheliei lui după sfântul Luca, în care Maria,
ascultând de lege, s-a dus la templul din Ierusalim, la patruzeci de zile după
naşterea lui Isus, pentru a-l oferi pe întâiul său născut şi a îndeplini ritul
legal al purificării sale. Reforma liturgică din anul 1960 a restituit
celebrării titlul de „întâmpinare a Domnului”, pe care-l avea la
început: oferirea lui Isus Tatălui, săvârşită în templu, preludiu al oferirii
sale sângeroase pe cruce.
Acest act de ascultare faţă de un
ritual legal, la a cărui împlinire nu erau ţinuţi nici Isus nici Maria,
constituie de asemenea o lecţie de umilinţă, fiind o încoronare a meditaţiei
anuale asupra marelui mister natal, în care Fiul lui Dumnezeu şi divina sa mamă
ni se prezintă în mişcătorul, dar umilitul, cadru al ieslei, adică în extrema
sărăcie a celor din barăci, în existenţa precară a celor evacuaţi şi
persecutaţi, deci a celor exilaţi.
Întâlnirea Domnului cu Simeon şi
Ana în templu accentuează aspectul de jertfă al celebrării şi comuniunea
personală a Mariei cu jertfa lui Cristos, pentru că la 40 de zile după divina
sa maternitate profeţia lui Simeon o face să întrevadă perspectivele suferinţei
sale: „O sabie îţi va străpunge inima”: Maria, graţie unirii sale cu
persoana lui Cristos, este asociată la jertfa Fiului. Nu ne miră deci faptul că
sărbătorii de astăzi i s-a dat un timp aşa de reliefant, încât l-a făcut pe
împăratul Iustinian să decreteze ziua de 2 februarie zi de sărbătoare în tot
Imperiul de Răsărit.
Roma a adoptat sărbătoarea pe la
jumătatea secolului al VII-lea; papa Sergiu I (687-701) a instituit cea mai
veche dintre procesiunile penitenţiale romane, care pornea de la biserica
„Sfântul Adrian” din For şi se termina la „Sfânta Maria cea
Mare”. Ritul binecuvântării lumânărilor, despre care există mărturie deja
în secolul al X-lea, se inspiră din cuvintele lui Simeon: „Ochii mei au
văzut mântuirea, pregătită de tine în faţa tuturor popoarelor, lumină spre
luminarea neamurilor”. Din acest rit semnificativ a provenit numele
popular de sărbătoare a „intrării în biserică” (candelora).
Informaţia dată încă de Beda Venerabilul - potrivit căreia procesiunea ar fi
fost o contracarare a procesiunii Lupercalia, a Romanilor, şi o reparare
a exceselor care aveau loc în această circumstanţă, nu-şi găseşte confirmarea
în istorie.
(Sgarbossa M., Giovannini L., Sfântul
zilei, Edizioni Paoline, 1978; trad. de pr. I. Agiurgioaei; sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu