 |
| Sfânta Tereza Benedicta a Crucii |
Au luptat o luptă dură
împotriva naturii proprii, pentru ca viaţa păcatului în ei să moară şi să dea
spaţiu vieţii Duhului. În această luptă se cere cea mai mare tărie. Însă crucea
nu este scop; crucea este înălţată ca să arate cerul. Nu numai că este semn,
dar este chiar armura nebiruită a lui Cristos (Tereza Benedicta a Crucii,
“Scientia Crucis”, Werke, I, Friburgi in Br. 1983, 15‑16).
Edith Stein (Maria di Lorenzo: www.santiebeati.it.) s-a născut la Wrocław (Breslau), capitala Sileziei prusace, la 12 octombrie 1891, într-o familie de evrei rezidenţi în Germania. Educată în valorile religiei izraelite, la 14 ani abandonează religia părinţilor şi devine atee. Studiază filozofia la Göttingen, devenind discipolă a lui Edmund Husserl, fondatorul Şcolii fenomenologice. Dobândeşte faima unui filozof strălucit. În 1921, se converteşte la catolicism şi primeşte Botezul în 1922. Timp de opt ani, predă la Speyer (1923-1931). În 1932, este chemată să predea la Institutul Pedagogic din Münster, în Westfalia, dar activitatea sa este suspendată după un an din cauza legilor rasiale. În 1933, urmând o dorinţă pe care a îmbrăţişat-o de mult timp, intră ca postulantă la Carmelul din Köln. Îşi ia numele de sora Tereza-Benedicta a Crucii. La 2 august 1942, este luată de Gestapo şi dusă în câmpul de exterminare de al Auschwitz-Birkenau, unde, la 9 august, moare în camera de gazare. În 1987, este proclamată fericită şi apoi canonizată de Ioan Paul al II-lea, la 11 octombrie 1998. Împreună cu sfânta Brigitta a Suediei şi sfânta Ecaterina de Siena, este declarată, în 1999, co-patroană a Europei.
Un pumn de cenuşă şi de ţărână
Un pumn de cenuşă şi de pământ negru trecut prin focul cuptoarelor de la Auschwitz: este ceea ce mai rămâne astăzi din sfânta Tereza Benedicta a Crucii, cunoscută în lume cu numele de Edith Stein. Dar într-un fel simbolic, pentru că din ea, practic, nu mai este nimic. O amintire a tuturor celor nevinovaţi exterminaţi, şi au fost cu milioanele, în lagărele naziste. Acest pumn de pulbere se găseşte sub pavimentul bisericii parohiale “Sfântul Mihai”, în nordul oraşului Breslau, astăzi Wrocław, la câţiva paşi de palatul cenuşiu, anonim, pe uliţa “Sfântul Mihai” nr. 38, care a fost timp de mulţi ani casa familiei Stein. Locul frământatei tinereţe a lui Edith, a durerii şi a despărţirii sale.
Pe peretele luminos al bisericii,
reconstruită după război şi încredinţată salezienilor, este un arc în care este
sculptat numele ei. În capelă, la începutul navatei din stânga se ridică două
blocuri de marmură albă. Unul are forma unei mari cărţi deschise, pentru a
simboliza studiile ei în filozofie; celălalt reproduce un mare număr de foi
îngrămădite una peste alta, pentru a aminti scrierile sale, realizarea ei
teologică. Dar ce rămâne cu adevărat din călugăriţa carmelită, moartă la
Auschwitz, într-o cameră de gazare, în august 1942?
Cu siguranţă, mult mai mult decât
un pumn simbolic de pulbere sau de o amintire sculptată pe marmură. După
sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, cazul său a revenit mereu în
atenţia comunităţii mondiale, punând în lumină marea sa figură, nu numai
filozofică, dar şi religioasă, şi drumul său original de sfinţenie: fusese un
filozof din Şcoala fenomenologică a lui Husserl, o feministă ante litteram,
teolog şi mistic, autoare de lucrări de spiritualitate profundă, evreică şi
agnostică, apoi călugăriţă şi martiră: “O personalitate - a spus despre ea Ioan
Paul al II-lea - care poartă în viaţa sa intensă o sinteză dramatică a
secolului nostru”.
Ridicată la cinstea altarelor la
11 octombrie 1998, sfinţenia ei nu poate fi înţeleasă decât în lumina Mariei,
modelul oricărui suflet consacrat, cea care provoacă şi plăsmuieşte marii
sfinţi din istoria Bisericii. Fiind beatificată, în mai 1987, şi
declarată sfântă, în octombrie 1998, amândouă luni închinate sfintei
Fecioare Maria, este vorba numai despre o fericită coincidenţă întâmplătoare?
Dimensiunea mariană a spiritualităţii
Există, în realitate, un “fir marian” ce se desfăşoară de-a lungul întregii experienţe umane şi spirituale a acestei martire carmelite. Şi aceasta începând de la o dată precisă, 1917. În Italia este anul înfrângerii dureroase de la Caporetto, în Rusia este anul Revoluţiei Bolşevice; pentru Edith, însă, 1917 este anul cheie al drumului ei de convertire, anul pasului încet al lui Dumnezeu. În timp ce ea, evreică agnostică şi intelectuală în criză, bâjbâie în întuneric, nereuşind încă să se decidă pentru Dumnezeu, la mulţi kilometri de Universitatea din Frieburg, unde era asistentă la catedra lui Husserl, în Cetatea Eternă, franciscanul polonez Maximilian Maria Kolbe, cu o mână de confraţi, înfiinţa Armata Neprihănitei, o mişcare spirituală care, în impulsul său puternic misionar, sub stindardul Mariei, avea să ajungă în anii următori în lumea întreagă pentru a-i consacra Neprihănitei numărul cel mai mare de suflete. De altfel - şi cum poţi să uiţi? - acelaşi an 1917 este şi anul apariţiilor sfintei Fecioare în faţa păstoraşilor de la Fatima. Un fir marian marchează, în mod misterios, vieţile unor oameni, străbătând drama secretă a omenirii.
Descoperirea Carmelului
Decisivă pentru convertirea lui Stein la catolicism a fost viaţa sfintei Tereza de Avila, citită într-o noapte de vară. Era 1921. Edith era singură în casa de la ţară a unor prieteni, soţii Conrad-Martius, care au lipsit puţin timp lăsându-i cheile bibliotecii. Era deja noaptea târziu, dar ea nu reuşea să doarmă. Povesteşte: “Am luat, la întâmplare, o carte din bibliotecă. Avea titlul Viaţa sfintei Tereza relatată de ea însăşi. Am început s-o citesc şi n-am putut s-o mai las până când n-am terminat-o. Când am închis-o, mi-am zis: Acesta-i adevărul”. A căutat îndelung adevărul şi l-a găsit în misterul crucii. Descoperise că adevărul nu este o idee, un concept, ci o persoană, ba, mai mult, Persoana prin excelenţă. Astfel, tânăra evreică filozof, asistenta strălucită a lui Husserl, în ianuarie 1922, primea Botezul în Biserica Catolică.
O dată convertită la catolicism,
Edith este atrasă de îndată de Carmel, un ordin contemplativ, apărut în secolul
al XII-lea în Palestina, adevărată “grădină” a vieţii creştine – cuvântul karmel
înseamnă, de fapt, grădină – orientată în întregime spre devoţiunea specifică
adusă Mariei ca semn al ascultării absolute faţă de Dumnezeu. Un amănunt de
netrecut cu vederea – o altă coincidenţă? – ziua în care Stein a obţinut
răspunsul de a fi fost acceptată din partea conventului din Lindenthal, pentru
care tremurase atât de mult de teamă să nu fi fost refuzată, este 16 iulie
1933, în solemnitatea “Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel”. În felul
acesta, Edith îi va oferi ei, Mamei cereşti, ca omagiu al intervenţiei sale
providenţiale, buchetele imense de trandafiri pe care le-a primit de la colegii
profesori şi de la studentele sale din Colegiul “Marianum”, în ziua plecării
sale spre doritul “Carmel” din Köln.
Ştiinţa crucii
La 21 aprilie 1938, sora Tereza Benedicta a Crucii a făcut profesiunea perpetuă. Până în 1938, evreii mai puteau să se expatrieze, în America sau în Palestina, însă după aceea – după incendierea tuturor sinagogilor în oraşele germane, în noaptea dintre 9-10 noiembrie, cunoscută în istorie ca “Noaptea de Cristal” – era nevoie de invitaţii, de permisiuni, de toate actele în regulă. Era foarte dificil să se mai plece. În Germania începuse deja vânătoarea deschisă a fiecărui evreu.
Prezenţa lui Edith în Carmelul
din Köln reprezenta un pericol pentru toată comunitatea: în dosarele
înspăimântătoarei poliţii hitleriste, sora Tereza Benedicta este înregistrată
ca “neariană”. Superioarele sale hotărăsc atunci să o expatrieze în Olanda, la
Echt, unde carmelitele aveau un convent.
Înainte de a lăsa în grabă
Germania, la 31 decembrie 1938, în inima nopţii, sora Tereza cere să se
oprească pentru câteva minute în Biserica “Maria a Păcii”, pentru a îngenunchea
la picioarele Fecioarei şi a-i cere protecţia maternă, în fuga aventuroasă spre
Carmelul din Echt. “Ea – spusese – poate să-i formeze după chipul ei pe aceia
care îi aparţin”. “Şi cine stă sub protecţia Mariei – concludea ea – este bine păzit”.
Anul 1942 a însemnat începutul
deportării în masă spre est, actualizată în mod sistematic pentru a duce la
îndeplinire ceea ce fusese definit ca Endlösung sau “soluţia finală” a
problemei ebraice. Nici Olanda nu mai este sigură pentru Edith. În după-amiaza
zilei de 2 august, doi agenţi de la Gestapo au bătut la poarta Carmelului din
Echt, pentru a o lua pe sora Stein, împreună cu sora ei, Roza. Destinaţia:
“Câmpul de triere” de la Westerbork, în nordul Olandei. De aici, la 7 august, a
fost transferată, împreună cu alţi prizonieri, în câmpul de exterminare de la
Auschwitz-Birkenau. La 9 august, împreună cu alţi deportaţi, printre care şi
sora ei, Roza, a trecut pragul camerei de gazare, sigilându-şi propria viaţă cu
martiriul. Nu împlinise încă 51 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu