Sfințenia

„Căci sfinţenia, atâta vreme cât

nu a realizat unitatea totală a omului,

implică totdeauna un fel de dedublare

– o luptă între centrul divin al sufletului

şi pasiunile cărnii şi ale eului.

Dar dacă această dedublare se face rău,

dacă – precum în operaţia unui cancer –

câteva celule impure

(orgoliu, resentiment, dispreţ pentru oameni)

rămân amestecate cu sâmburele divin,

atunci, dualismul «sfântului»

devine cel al unui actor care

joacă un rol eroic,

iar cultul perfecţiunii degenerează

în reprezentaţie teatrală”

( Thibon G., L'ignorace étoilée, Fayard,

Paris 1974, tr. rom., Ignoranţa înstelată,

Humanitas, Bucureşti 2003, 65).