† Duminica a 14-a de peste an (A): Un jug care eliberează inima (omilie)

XIV TPA (A) - de Cerrato
 

Evanghelia – Matei 11,25-30: În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a spus: ²⁵ "Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici. ²⁶ Da, Părinte, căci aşa ai voit tu în bunătatea ta. ²⁷ Toate mi-au fost date de către Tatăl meu; şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl; nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i descopere. ²⁸ Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. ²⁹ Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine căci eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. ³⁰ Căci jugul meu e dulce şi povara mea este uşoară".

 

Omilie

 

„Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi”: verbul „a veni” indică urmarea şi exprimă o invitaţie insistentă şi plină de bucurie. Este şi o invitaţie de a o rupe cu toţi ceilalţi învăţători pentru a se încredinţa numai adevăratului Învăţător.

 

„Osteniţi şi împovăraţi”: primul termen evocă imaginea unui om care lucrează din greu; al doilea face trimitere la omul care umblă înconvoiat, strivit sub o povară prea grea. Dar care oboseală? Care greutate? Cineva se gândea la oboseala de a trăi. Isus în acest caz s-ar adresa tuturor celor care duc o viaţă grea şi apăsătoare. Dar majoritatea interpreţilor cred că Isus s-a adresat oamenilor din popor care sufereau sub greutatea legalismului iudaic.

 

„Blând şi smerit” – sunt doi termeni pe care Isus şi-i atribuie sieşi. Şi pe drept, pentru că indică atitudinea sa faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Faţă de Dumnezeu este o atitudine de încredere şi ascultare. Faţă de oameni, o atitudine de primire, răbdare, discreţie, disponibilitate şi iertare, chiar de slujire.

 

Şi mai este adăugarea „cu inima” care nu este fără importanţă. Arată că dispoziţiile lui Isus – faţă de Tatăl şi faţă de fraţi – se înrădăcinează în ascultarea de Domnul, aşa cum un sclav este angajat cu totul în munca sa.

 

Isus poate spune „jugul meu”, pentru că l-a purtat el personal mai întâi, spre deosebire de falşii învăţători care în schimb îl impun altora fără ca ei să mişte un deget. Dar dacă Isus spune „jugul meu”, este dintr-un motiv mai profund. Se vorbea despre jugul împărăţiei cerurilor, al legii, al poruncilor. Isus spune simplu „jugul meu”. A lua jugul lui Isus nu înseamnă a lua asupra sa o serie de precepte, dar presupune fascinaţia unei persoane. Şi exigenţele lui Isus sunt radicale şi angajante: cum poate spune atunci că jugul său este „uşor”? Cel puţin pentru trei motive. Isus nu a abolit legea, însă a repus-o în locul său central, adică în caritate, eliberând-o de un întreg tratat complicat de porunci: un centru clar, drept şi plin de acţiune. Legea lui Isus este o lege care angajează omul, dar este simplă. Iar un al doilea motiv: Isus nu face să meargă înainte legea, ci harul, bucuria vestei Împărăţiei. Aceasta este noutatea lui Isus: mai întâi uimirea Împărăţiei, şi după, numai după aceea – aşadar ca un răspuns plin de bucurie – legea morală. Şi în sfârşit un al treilea motiv: jugul lui Isus este uşor pentru că el este un învăţător care învaţă şi apoi îl lasă pe ucenic în voia sa.

 

[pr. Bruno Maggioni (03.07.2005); trad. pr. Isidor Chinez; sursa:

http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=4535].