Unii tac pentru că visează o elocinţă mai profundă decât a cuvintelor. În schimb, alţii tac pentru că nu mai vor să spună nimic. Pentru că nu mai cred în nimic. Nu mai cred în dragoste şi se hotărăsc să nu-i mai pronunte numele, nu mai cred în fericire şi se hotărăsc să uite de ea.
Eu cred că tăcerea e oribilă. Tăcerea exprima foarte multe. De la necunoaştere la cunoaşterea totală, de la prostie la genialitate, de la indiferenţă la interes. Tăcerea poate exprima adesea mai mult decât o pot face cuvintele. Ea poate indigna, enerva sau jigni o persoană. Ceea ce tăcerea are în plus faţă de cuvinte e superioritatea şi uşurinţa folosirii ei.
Cine tace şi face e mai inteligent, dacă tăceai, filosof rămâneai şi tăcerea e de aur sunt doar câteva zicale care aduc tăcerea mai sus de cuvinte. Dar mă întreb, cum ar arăta o poezie fără cuvinte în ea? Doar titlu şi câteva rânduri goale. Hai, imaginaţi-vă cu mine. Pagini întregi goale. Goale dar filozofice.
La limba română s-ar citi de pe foi albe, scriitorii ar sta în faţa colilor şi după ore şi ore de gândit ar preda spre publicare teancuri de coli albe. Interesant, nu-i aşa?
Pentru mine cuvântul are valoare deasupra tăcerii. Tăcere e neparticipare pe când cuvântul e avantare în necunoscut. Tăcerea e nimic, cuvantul e totul. Tăcerea, în final, e doar pauză între cuvinte. (Autor: Octavian Paler)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu