Epoca stalinistă în România în scrisorile Monseniorului Vladimir Ghika prinţ, preot şi martir: o corespondenţă inedită, semnată de Vladimir Ghika şi adresată fratelui său Dimitrie, în Elveţia, în perioada 1948-1952.
Astăzi, după deschiderea arhivelor fostei Securităţi, suntem în măsură să înţelegem ce s-a întâmplat acum mai bine de 50 de ani în România. Aceste arhive permit, între altele, să regăsim şi urmele anumitor documente rămase ascunse. Astfel, în timpul anchetelor la care a fost supus Vladimir Ghika în beciurile Securităţii de la închisoarea Uranus, s-a făcut referire la scrisorile sale către fratele său, Dimitrie. Şi, odată ce am aflat de existenţa acestora, am sperat să le şi găsim. O incredibilă surpriză a fost trăită de nepoata lui Dimitrie, Genevieve d'Hoop, şi de fraţii ei, când, în mai 2007, au descoperit, împreună cu Anca Berlogea, un număr de 30 de scrisori, bine păstrate în arhiva familiei – în cutiile cu nenumărate fotografii şi documente, strânse de Elisabeth Ghika, soţia lui Dimitrie, şi păstrate apoi de Manola, fiica lor.
Până în 1989, scrisorile acestea îi puteau pune în primejdie pe cei care mijlociseră trimiterea lor sau pe cei menţionaţi în conţinut. De aceea, secretul scrisorilor a fost păstrat multă vreme cu stricteţe şi, poate că tot din acelaşi motiv, cei care le deţin astăzi, nepoţii lui Dimitrie, nu bănuiau că au o asemenea mărturie în arhiva familiei.
Parte din corespondenţă, respectiv cărţile poştale, trecuseră ce-i drept prin Poşta română, dar o bună parte a ajuns în Elveţia clandestin, prin curierul diplomatic al Legaţiilor Franţei şi Belgiei sau prin diverşi diplomaţi.
De multe ori corespondenţa a ajuns la Dimitrie Ghika prin călugării asumpţionişti de la Institutul Francez de Studii Bizantine de pe str. Cristian Teii din Bucureşti, şi prin fraţii Pierre şi Jean Năsturel. Din Institut se putea intra în curtea Legaţiei Franţei printr-o uşă ascunsă. Pierre Năsturel, viitorul bizantinolog, era anunţat de călugări că va fi ocazie de curier diplomatic. Uneori trecea el însuşi prin acea uşă ascunsă pentru a duce scrisori la valiza diplomatică. Monseniorul vizita în mod curent familia Năsturel şi avea posibilitatea să înmâneze scrisorile sau să le redacteze pe loc. Părintele Vitalien Laurent, fost director al Institutului, expulzat din ţară cu câteva luni înainte de abdicarea Regelui, avea acces la valiza diplomatică franceză. La Paris, părintele Laurent îl anunţa telefonic pe Jean Năsturel (fratele lui Pierre, plecat şi el din ţară la 25.01.1948) că a sosit curier diplomatic la Quai d'Orsay.
Securitatea n-a ştiut nimic de scrisorile trimise de Monseniorul Ghika fratelui său, el fiind cel care a declarat, în ancheta din 14 ianuarie 1953: „Din anul 1949 până la data arestării am trimis prin Legaţia Franţei circa trei scrisori”. Se poate vedea că Vladimir Ghika s-a ferit să declare numărul real al scrisorilor şi modalitatea de trimitere, pentru a nu-i pune pe alţii în pericol. Bănuim că el a declarat acest fapt, crezând că a fost urmărit cu ocazia predării, direct la una din ambasade, la data de 13 noiembrie 1952, cea a ultimei sale scrisori, care conţinea de fapt 14 acte de convertire la credinţa catolică (de notat că arestarea a avut loc cu 5 zile mai târziu).
Vladimir Ghika nu a fost arestat şi condamnat pentru cele 30 de scrisori adresate familiei, ci din cauza acţiunilor sale de sprijinire a ierarhiei catolice clandestine, acţiuni pe care Securitatea le cunoştea foarte bine în momentul arestării. A fost arestat mai ales pentru faptul că a transmis şi a primit corespondenţă de la Vatican pentru părintele Petru Pleşca, apoi pentru ordinariul substitut de Bucureşti, părintele Hieronymus Menges.
Interesul corespondenţei publicate în această carte depăşeşte cadrul strict familial prin aceea că autorul a descris, din mijlocul evenimentelor, ca un „mare reporter", sovietizarea şi distrugerea civilizaţiei europene în România. Există puţine comentarii contemporane acelor momente, deoarece, deja din anul 1948, cvasi-totalitatea oamenilor noştri politici şi de cultură se aflau în închisoare, iar cei care nu erau arestaţi lucrau, în general, pentru regim.
Frazele primelor cărţi poştale, trecute prin poştă, sunt condensate, aproape codificate, pentru a nu putea fi înţelese cu uşurinţă de cei care le verificau. Dar, după ce orice legătură cu străinătatea a încetat practic, iar Vladimir Ghika a fost obligat să apeleze la curierul diplomatic, scrisorile sale au putut deveni mai explicite. De aceea, bănuim că el nu şi-a mai putut permite să le redacteze la domiciliu, deoarece risca să fie percheziţionat înainte de a le preda. Deseori le-a scris pe grabă, putând fi întrerupt în orice moment de plecarea curierului. Scrise astfel, fără timp pentru comparare sau verificare, ele strălucesc prin veridicitate. Nu a mai fost vreme pentru stil, ci doar pentru informaţia în sine.
Referitor la limba folosită în scrisori, trebuie ţinut cont de faptul că cei doi fraţi Ghika au locuit timp de 20 de ani în Franţa, înainte de Primul Război Mondial, studiind la Toulouse şi la Paris. Poate că de aceea corespondenţa lor conţine mulţi termeni marcaţi în dicţionarul Robert drept „familiari”. Cercetătorii vor putea compara aceste scrisori cu o altă serie de 110 scrisori, descoperite recent şi adresate de Vladimir Ghika filosofului şi prietenului său Jacques Maritain.
Textul francez are o caracteristică aparte, şi anume e folosită foarte des un fel de linie (cratimă sau linie de pauză, aşezată uneori la baza scrisului). In grafologie, acest semn indică faptul că cel care scrie ar mai avea ceva de spus, dar, din diverse motive, nu o poate face. Aceasta a fost şi situaţia în care s-a aflat Vladimir Ghika, din lipsă de timp sau din prudenţă. Noi am păstrat acest semn, care ne dă o indicaţie în plus faţă de mesajul scris. Am păstrat, de asemenea, şi semnul particular „&c" pentru „etc", precum şi caracterele „<" şi „>", folosite uneori în locul parantezelor simple.
In general, scrisorile au fost datate de autor. Atunci când data lipseşte, am încercat să o aproximăm după ştampila poştei sau în legătură cu evenimentele databile pomenite în text. în această din urmă situaţie, data s-a pus între paranteze.
In textul românesc am corectat tacit grafia numelor de persoane, de localităţi, de străzi. De exemplu: „str. căpitan Dimitriadi” apare corectat „str. căpitan Demetriade”. Tot astfel, am încercat, fără a fi exhaustivi, să trecem forma românească a numelor. De exemplu: „Florescu" în loc de „Floresco”. De asemenea, am păstrat în documentele Securităţii grafia greşită „Ghica”. Monseniorul a arătat că forma cea mai curentă, adoptată în ultimii 250 de ani, pentru numele familiei sale este „Ghika”.
Scrisorile nu au multe paragrafe, deoarece autorul a încercat să înghesuie un maximum de informaţie într-un minimum de spaţiu. De aceea, în traducere s-a ales opţiunea asigurării unei anumite cursivităţi, utile cititorului de azi, aflat în faţa unui text scris în condiţii de conspirativitate.
Am introdus în acest volum şi o serie de documente diplomatice, deosebit de explicite, emise în acei ani de Legaţia Franţei din România şi de Ambasada Franţei pe lângă Sfântul Scaun. Aceste documente au fost fotografiate în 2007 de către Emanuel şi Mihaela Cosmovici în cadrul unei cercetări întreprinse la Ministerul Afacerilor Externe al Franţei, la invitaţia unei rude a lui Vladimir Ghika, Excelenţa Sa, Dl ambasador Francois-Xavier Deniau.
Cercetarea la CNSAS a fost realizată de Emanuel Cosmovici, care a primit acreditare pentru tema „Istoria Bisericilor: Ortodoxă, Romano-Catolică, Greco-Catolică (1944-1989)”.
Sperăm că scrisorile publicate în acest volum vor fi un eveniment de seamă franco-român şi vor stimula cercetările istorice, sociale, psihologice ş.a. pentru acea tristă perioadă din istoria României. Sperăm, de asemenea, că ele vor permite descoperirea „tangibilă” a unei mari personalităţi spirituale europene: Monseniorul Vladimir Ghika. (Sursa: http://www.oglindanet.ro/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu