Joia Verde - Preasfântul Trup şi Sânge

1. „A luat pâinea şi, spunând binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o lor zicând: luaţi, acesta este trupul meu”.

În aceste cuvinte este cuprins tot misterul euharistic şi întreaga istorie a mântuirii îşi află în ele împlinirea, aşa cum toată viaţa Bisericii îşi are începutul său aici. Ele ne descoperă că Euharistia este Trupul lui Cristos dăruit („le-a dat-o lor”); este Sângele lui Cristos vărsat („vărsat pentru mulţi”). Mai precis, Euharistia este persoana lui Cristos care se dă pe sine însuşi ca jertfă: este sacramentul jertfei lui Cristos. În ce sens? Nu pentru că este doar o amintire a dăruirii lui Cristos pe cruce; nu pentru că este doar laudă şi mulţumire aduse lui Cristos prin jertfa sa. Dar prin semnele sacre ale pâinii şi vinului consacrate, nouă ne este dat să fim prezenţi la ceea ce a avut loc pe cruce. Celebrând Euharistia, devenim contemporanei lui Cristos pe cruce.

Cum este posibilă această prezenţă a noastră la un eveniment trecut? Este posibil aşa ceva pentru că Duhul Sfânt, prin cuvintele preotului, transformă pâinea şi vinul, prezentate Dumnezeului cerului şi al pământului, în Trupul oferit şi în Sângele vărsat al lui Cristos. După acele cuvinte, ceea ce contemplăm este doar aparent pâine; este doar aparent vin: în realitate sunt Trupul şi Sângele lui Cristos: sunt Cristos care se oferă pe sine însuşi. Scrie un Părinte al Bisericii: „Nu le considera ca simple şi naturale pe acea pâine şi acel vin: ele sunt în schimb, după cum afirmă Domnul, trupul şi sângele său. Chiar dacă simţurile te poartă aici, credinţa sfântă să-ţi fie puternică. Nu judeca acest lucru după gust, ci prin credinţă să ai deplina convingere că eşti vrednic de trupul şi sângele lui Cristos” (Ciril şi Ioan din Ierusalim, Catechesi ai misteri, Citta Nuova, Roma 1983, 75). Căci atunci când noi celebrăm Euharistia, noi vestim moartea lui Cristos: nu ca o vestire seacă a unui eveniment trecut, ci ca predicare obiectivă a morţii Domnului, pâinea şi vinul devenind – cu adevărat, în mod real, substanţial – Trupul şi Sângele lui Cristos.

În a doua lectură, Duhul Sfânt ne-a spus: „El este mijlocitorul unei Noi Alianţe, pentru că, El a murit ca să ispăşească păcatele săvârşite împotriva vechii alianţe; astfel cei chemaţi pot primi moştenirea veşnică deja promisă” (Ev 9,15). De fiecare dată când celebrăm Euharistia se împlineşte opera mântuirii noastre, şi în ea se realizează chemarea noastră de a participa la moştenirea veşnică pe care ne-a promis-o Tatăl. Căci – aşa cum continuă să ne înveţe Duhul Sfânt – dacă sângele de ţapi şi de tauri avea în vechea alianţă o oarecare putere de mântuire, întrucât Dumnezeu privea cu plăcere spre el datorită credinţei în pătimirea viitoare a lui Cristos prefigurată în acel sânge (cf. Toma de Aquino, Super Ep. Ad Haebr., 10,5), cu cât mai mult noi nu vom fi mântuiţi de celebrarea euharistică, care ne face părtaşi în mod real la acea pătimire.

Astfel, fraţilor, să nu ne lăsăm duşi de descurajare! Să nu vă fie teamă! Atâta timp cât în comunitatea noastră se va celebra Euharistia, răul este deja învins, orice păcat poate fi iertat. Iar noi preoţii celebrând cu credinţă adâncă Euharistia, trebuie să fim conştienţi că ceea ea aducem cel mai mare beneficiu credincioşilor, vă facem darul cel mai mare.

2. Dar în cuvintele lui Cristos este conţinut şi o invitaţie insistentă de „a mânca” pâinea, care este Trupul său şi de „a bea” Potirul vinului, care este Sângele său. Intenţia profundă, ultimă, care l-a purtat pe Cristos să instituie Euharistia, este că Jertfa Crucii, împlinită o dată pentru totdeauna, să fie împărtăşită fiecăruia dintre noi; este ca acel Duh veşnic care l-a făcut pe Cristos să se ofere pe sine însuşi pe Cruce, să ne fie comunicat fiecăruia dintre noi, pentru ca conştiinţa noastră să fie purificată de faptele moarte şi să putem sluji Dumnezeului viu.

Pătrunzând în noi cu dragostea sa, Cristos ne eliberează de incapacitatea noastră de a iubi şi ne face darul adevăratei libertăţi: aceea a dăruirii de noi înşine. Şi astfel, în momentul în care noi primim cu credinţă şi evlavie Euharistia, se împlineşte în noi în mod perfect voinţa Tatălui, acel proiect de iubire pe care el îl are din veşnicie. Spune un mare episcop al Bisericii din primele veacuri: „Dumnezeu în manifestarea sa s-a unit cu natura muritoare pentru ca omenirea să fie împreună cu el divinizată prin participarea la divinitate. De aceea el dă ca o sămânţă, conform planului de mântuire al harului, tuturor credincioşilor, prin carnea care este formată din vin şi pâine, şi se uneşte cu trupul credincioşilor, pentru ca prin unirea cu viaţa imortală şi omul să devină părtaş la incoruptibilitate” (Grigore de Nissa, La grande Catechesi, Citta Nuova, Roma 1982, 136).

Astfel că la sfârşit nu-mi rămâne să închei decât cu invitaţia pe care sfântul Ambroziu o adresa credincioşilor săi de la Milano: „Apropiaţi-vă de el şi săturaţi-vă: el este pâine. Apropiaţi-vă de el şi beţi: el este izvor. Apropiaţi-vă de el şi înseninaţi-vă: el este lumină. Apropiaţi-vă de el şi deveniţi liberi: unde este duhul Domnului, acolo este libertatea. Apropiaţi-vă de el şi scăpaţi de lanţuri: el este iertarea păcatelor. Vă întrebaţi cine este? Ascultaţi ceea ce spune el însuşi: Eu sunt pâinea vieţii. Cine vine la mine nu va mai flămânzi şi cine crede în mine nu va înseta niciodată” (S. Ambroziu, Commento al salmo 118/2, Biblioteca Ambrosiana Milano, Citta Nuova, 1987, 268-269). (Caffara Carlo, trad. pr. Isidor Chinez)