† Duminica a 31-a de peste an (B): „Vom fi judecați despre iubire” [4 noiembrie 2018]

„Ascultă, Israele!” – cu cornul.

„Vom fi judecați despre iubire”

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (4 noiembrie 2018)

 

Lecturi: Deuteronom 6,2-6; Evrei 7,23-28; Evanghelia Marcu 12,28b-34; lecturi

Omilie

În lecturile duminicii de astăzi, iată esențialul credinței noastre: iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. Una nu merge fără alta.

În prima lectură luată din Cartea Deuteronomului (Dt 6,2-6) se află meditația asupra sensului legii. Este textul cel mai important din Vechiul Testament pe care evreii evlavioși îl recită zilnic, dimineața și seara: Shemà, Israel! „Ascultă, Israele! […] Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!” (v. 4). Este rugăciunea cea mai dragă și iubită de evrei și astăzi și din toate timpurile. Această rugăciune a devenit cea mai importantă pentru iudei ca „Tatăl nostru” pentru creștini. Este rugăciunea de dimineață și de seară, de pe la trei-patru ani! Este profesia lor de credință! În înțelesul biblic shemà înseamnă „ascultă”. Este o adeziune voioasă, filială, de ascultare entuziastă de Dumnezeu. Întreaga istorie a poporului evreu este o istorie a iubirii, pe drumul vieții, și al fericirii. Aceste cuvinte trebuie să rămână în inima fiecăruia dintre noi. Textul ne pune în faţă posibilitatea de a răspunde la darul lui Dumnezeu cu fidelitate faţă de alianţă, iubire, afecţiune şi credinţă.

Să murim împreună cu Cristos, ca să trăim împreună cu el

Cristos înviat apare la cei din limb 

 [locul unde stau sufletele drepților decedați înainte de Cristos].

 Din cartea Despre moartea fratelui Satir a sfântului Ambroziu, episcop  

(Cartea 2, 40.41.46.47.132.133: CSEL 73, 270-274.323-324)

Trebuie să recunoaștem că și moartea poate fi un câștig, iar viața, o pedeapsă. De aceea, și sfântul Paul spune: Pentru mine, a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig (Fil 1,21). Ce este Cristos, dacă nu moartea trupului și duhul vieții? De aceea, să murim împreună cu el, ca să trăim împreună cu el. Să avem în noi, în fiecare zi, obiș­nuința și dispoziția de a muri așa încât sufletul nostru să învețe să se dezlipească de poftele trupului, și, ca și cum ar plana în înălțimi, departe de a se atinge de plăce­rile josnice ale lumii, care tind mereu să ademenească spiritul, să accepte imaginea morții, ca să nu îndure apoi moartea ca pe o pedeapsă. De fapt, legea trupului repugnă legii spiritului și încredințează sufletul legii păcatului. Dar care va fi remediul? Cine mă va elibera de acest trup al morții? Harul lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru (cf. Rom 7,24 ș.u.).

Avem medicul, să acceptăm medicamentul. Medica­mentul nostru este harul lui Cristos, iar trupul muritor este trupul nostru. Așadar, să ne exilăm din trup pentru a nu fi exilați din Cristos. Chiar dacă suntem în trup, să căutăm să nu urmăm dorințele trupului. Este adevărat, nu trebuie să renegăm drepturile legitime ale naturii, dar trebuie să dăm mereu preferință darurilor harului.

† Toți Sfinții: Suntem sfințiți prin harul Domnului [1 noiembrie 2018]

Fericirile....

Suntem sfințiți prin harul Domnului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (1 noiembrie 2018)

Lecturi: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi 

Omilie

Astăzi îi sărbătorim pe „Toți Sfinții”: sunt bărbați și femei, cunoscuți sau necunoscuți, de ieri și de astăzi, care trăiesc în prietenie cu Dumnezeu. Calea fericirilor le este încredințată lor. Fixarea zilei de 1 noiembrie pentru cinstirea „Tuturor Sfinţilor” a fost determinată probabil de motive simbolice şi practice. Octombrie este luna culesului roadelor. În noiembrie oamenii încep să se bucure de fructul muncii lor. Sărbătoarea este un prilej de a contempla roadele mântuirii produse de Cristos în Biserică de-a lungul istoriei. E rodul sfinţii din ceruri. Lecturile din această zi anunță vestea cea bună: toți suntem chemați să devenim sfinți. Unii ar putea spune: „acest lucru nu este pentru mine, un sărac păcătos!” Prin harul lui Dumnezeu sunt sfințiți… Pentru a ne ajuta să înțelegem această chemare să mergem la textele biblice liturgice.

Când voi recurge la alte limbaje...

Iertarea femeii păcătoase (Lc 7,36-50).

„Când cuvântul drept lipseşte şi nu ştiu cum să continui să vorbesc atunci voi  recurge la alte limbaje, cei al ochii, al mâinilor, al trupului şi chiar cel al tăcerii: de multe ori sunt limbaje mult mai eficiente decât cuvintele!”  

(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. Isidor Chinez).

Ce siguranță ne oferă credința?

Buste de Christ en croix (1950) - de Eugène Leroy.

 „Un aspect ulterior al credinței nu se îndreaptă spre cunoaștere și interpretare, dar spre comportare. Cred în cineva. Credința este încrederea într-o persoană. Chiar dacă această încredere, în ultimă analiză, se consideră că este Dumnezeu, susținătorul adevărat și propriu al vieții, pentru mulți nu este posibil ați da încrederea lui Dumnezeu, care apare așa de departe. Și totuși, se simte într-un mod susținuți. Dietrich Bonhoeffer, în renumita poezie compusă înainte de a fi ucis într-un lagăr de concentrare, a vorbit despre puterile prietenoase ce ne sprijină: „Din forțele prietenoase în mod minunat înfășurate, așteptăm liniștiți pe cel care va veni. Dumnezeu este cu noi seara și dimineața, va fi cu noi în orice nouă zi”. În aceste cuvinte pot să recurgă și cei care au dificultate în a-l recunoaște pe Dumnezeu ca fundamentul încrederii lor”. 

(Anselm GRÜN, Il libro delle risposte, San Paolo, Cinisello Balsamo [MI] 2008, 84; trad. Isidor Chinez).

† Duminica a 30-a de peste an (B): Să vedem lumina [28 octombrie 2018]

Cristos vindecă un orb - de Carl Heinrich Bloch.

 Să vedem lumina

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (28 octombrie 2018)

Lecturi: Ieremia 31,7-9; Evrei 5,1-6; Evanghelia Marcu 10,46-52; lecturi

Omilie

În această duminică suntem invitați să medităm asupra luminii lui Cristos ce ne dă speranţă pe drumul vieţii. Isus, marele preot, celebrează Euharistia. Să alergăm la dânsul ca niște deportați din Babilon și să ne dea credință așa cum a avut-o orbul. Atunci, luminați de Cristos, îl vom urma pe cale.

Prima lectură luată din cartea profetului Ieremia (Ier 31,7-9) este scrisă după ce Ierusalimul a fost distrus de către babilonieni în anul 586 înainte de Cristos și poporul exilat. Un moment tragic, de disperare, un timp de viață grea, dar și de căutare sinceră a Domnului, care vine în întâmpinarea poporului. După ce anunțase prăbușirea lui Israel și soarta „rămășiței” lui Iacob (cf. Ier 30,1-22), profetul dă semne de speranță: contemplează călătoria de reîntoarcere în țară. Este „cartea mângâierii” (cf. Ier 30-31 şi cap. 32-33), în care este descrisă grija părintească pe care o are Dumnezeu față de poporul său exilat în Babilon. Domnul nu abandonează poporul. Trimite profeți pentru a-l consola. „Strigaţi de bucurie pentru Iacob, chiuiţi de veselie pentru conducătorul neamurilor! Faceţi să se audă «Aleluia!» şi spuneţi: «Doamne, mântuieşte-l pe poporul tău şi pe restul lui Israel!»” (v. 7). Este vestea de speranță a lui Ieremia celor căzuți în sclavie [Samaria încă din anul 721 î.C.] și a celor din Iuda distrus și exilat în Babilon [în anul 586 î.C.]. Întoarcerea din exil este văzută ca pe un nou exod și ca o nouă trecere prin pustiu. Cum să nu fie fericit poporul căruia i-a fost adresate astfel de cuvinte! „Îi aduc înapoi […] din colţurile pământului; printre ei sunt orbi, şchiopi, femei însărcinate şi care nasc: o mare adunare se întoarce aici” (v. 8). Dar profetul privește dincolo de dezastrul care îl apasă. Înțelege că, dacă poporul stă ferm în credință, Dumnezeu îl va elibera. Va fi un timp de bucurie: orbii vor vedea, șchiopii vor umbla. Domnul nu poate să abandoneze poporul căci „eu voi fi un tată pentru Israel” (v. 9). Este un suveran milostiv în care toate creaturile pot să se încreadă, mereu gata să intervină în favoarea celui care recunoaște infinita sa iubire de tată.

„Eros” și „agape” – diferență și unitate

Benedict al XVI-lea cu fratele său Gheorghe și o delegație din Traunstein (Germania) [octombrie 2018].

(sursa: https://twitter.com/vignadelsignore).

3. Iubirii dintre bărbat și femeie, ce nu se naște din gândire și din voință, ci care, ca să spunem așa, se impune ființei umane, Grecia antică i-a dat numele de eros. Să anticipăm deja că Vechiul Testament grecesc folosește doar de două ori cuvântul eros, iar Noul Testament nu-l folosește niciodată: dintre cele trei cuvinte referitoare la iubire – eros, philia (iubirea de prietenie) și agape – scrierile neotestamentare îl preferă pe ultimul, care în limba greacă era mai curând marginal. Cât privește iubirea de prietenie (philia), aceasta este reluată și aprofundată în Evanghelia după Ioan pentru a exprima raportul dintre Isus și ucenicii săi. Marginalizarea cuvântului eros, precum și noua viziune despre iubire ce se exprimă prin intermediul cuvântului agape denotă fără nici o îndoială ceva esențial în noutatea creștinismului cu referire precisă la înțelegerea iubirii. În critica la adresa creștinismului, care s-a dezvoltat cu o radicalitate crescândă începând cu iluminismul, această noutate a fost considerată într-un mod absolut negativ. Potrivit lui Friedrich Nietzsche, creștinismul i-ar fi dat eros-ului să bea venin, iar eros-ul nu a murit, ci a ajuns să degenereze în viciu (cf. Jenseits von Gut und Böse, IV,168). Filozoful german exprima în felul acesta o percepție foarte răspândită: Biserica, prin poruncile și interdicțiile sale, nu ne amărăște cel mai frumos lucru al vieții? Nu ridică ea oare panouri de interdicții chiar acolo unde bucuria prevăzută pentru noi de către Creator ne oferă o fericire ce ne face să gustăm mai dinainte ceva ce ține de divin?