† Duminica a 30-a de peste an [C]: Umilință, iertare și milostivire [26 octombrie 2025]

Fariseul și vameșul. 

Umilință, iertare și milostivire

Lecturi biblice: Ben Sirah 35,15b-17.20-22a; 2Timotei 4,6-8.16-18; Evanghelia Luca 18,9-14; lecturi biblice

Omilie

Acțiunea creștină izvorăște dintr-o relație autentică cu Dumnezeu în rugăciune. Stilul de viață al credinciosului este caracterizat de conștiința că este un păcătos, dar că prin cruce va trebui să se unească cu Cel Viu prin înviere. Atitudinea lui Dumnezeu față de omul păcătos nu poate fi decât una de iertare, înțelegere și iubire. Nu se lasă copleșit de mânie, nici derutat de daruri: e imparțial cu toți. Nu putea să fie altfel. Înteleptul și apostolul Paul amintește că „dreptatea” lui Dumnezeu trebuie să biruiască întotdeauna. Liturgia de astăzi reia tema rugăciunii: azi vine precizat că alături de credință este necesar și umilința. Prima lectură afirmă în mod clar că „rugăciunea celui umil străbate norii” (Sir 30,21). În evanghelia de astăzi ni se spune: umilința este atitudinea celui care știe că faptele proprii nu sunt suficiente pentru a ne face vrednici înaintea lui Dumnezeu: vameșul „îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!»” (Lc 18,13). Evanghelia recunoaște validitatea învățăturii lui Ben Sirah care leagă umilința ce trezește compasiunea divină: e dispoziția interioară față de Dumnezeu care iartă. E exemplul săracului, fără pretenții, susținut de Dumnezeu, atunci când ajutoarele umane au eșuat sau dificultățile slujirii apostolului Paul sunt depășite: însă „Domnul mi-a fost alături şi m-a întărit” (2Tim 4,17). Umilință, iertare și milostivire!

† Duminica a 29-a de peste an [C]: Rugăciunea este recunoașterea propriei sărăcii [19 octombrie 2025]

Judecătorul nedrept și văduva de Eugene Burnard.

Rugăciunea este recunoașterea propriei sărăcii

Lecturi biblice: Exod 17,8-13; 2Timotei 3,14-4,2; Evanghelia Luca 18,1-8; 

lecturi biblice

Omilie

Rugăciunea este o relație dintre două ființe: una este Dumnezeu și cealaltă este omul. Ca relația să fie posibilă, trebuie ca fiecare să posede anumite caracteristici. În evanghelia de astăzi, Dumnezeu este înzestrat cu de toate: este măsură infinită de a asculta și de a arăta milostivire. Dar, cu toate acestea nu sunt suficiente. Întrebarea cu care se încheie parabola lui Isus pune accentul pe a doua condiție: credința – „când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?” (Lc 18,8). Printre lecturile de azi, evanghelia este una dintre preferatele sfântului Luca, deoarece îi place să-l prezinte pe Isus în rugăciune și ca învățător al rugăciunii pentru discipolii săi. Pentru credincios, rugăciunea rămâne vitală dacă nu vrea să se cadă în idolatria faptelor fără credință. Domnul ne învață necesitatea rugăciunii perseverente: este puterea convingătoare a chemării lui Dumnezeu când „strigă zi şi noapte către el” (Lc 18,7). Prima lectură prezintă rugăciunea născută din sărăcia omului. Moise stă pe vârful dealului. „Toiagul lui Dumnezeu” este puterea pentru a-i lovi pe amaleciți. A doua lectură este invitația sfântului Paul de a rămâne statornici în întâlnirea cu Scriptura în care se întemeiază credința: „din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi care îţi pot da înţelepciunea spre mântuire prin credinţa care este în Cristos Isus” (2Tim 3,15). Liturgia Cuvântului de astăzi prezintă aspecte semnificative și esențiale pentru ucenicul care dorește să înțeleagă natura relației cu Dumnezeu: este rugăciunea!

† Duminica a 28-a de peste an [C]: A ști să-i mulțumești Domnului [12 octombrie 2025]

 

Isus și cei zece leproși de James Tissot.

A ști să-i mulțumești Domnului

Lecturi biblice: 2Regilor 5,14-17; 2Timotei 2,8-13; Evanghelia Luca 17,11-19;  lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului din această duminică are ca temă recunoștința. Există o experiență de credință ce produce vindecarea radicală, adică o senzație clară de a fi salvat de la ruină. Mântuirea lasă omul fără cuvinte; trebuie să izvorască din inimă lui laudă și mulțumire pentru toate lucrările lui Dumnezeu. Pentru omul biblic, boala este un fapt fizic, dar cu o conotație morală – e legată de păcat; vine de la nerespectarea obligației unui comportament, încălcând legile Domnului. Din acest motiv, Isus, după vindecări, îi cere omului să nu mai păcătuiască (cf. Lc 13,2; In 3,14). Lepra, datorită naturii sale și consecințelor pe care le provoca, contamineză omul în întregime, trup și suflet: leprosul era „necurat”, impur; nu se putea nici măcar apropia de ceilalți din popor (cf. Lev 13,43). Lepra este întotdeauna un simbol, dacă nu chiar un sinonim, al păcatului. Mântuirea pe care Domnul o oferă omului este simbolizată în lecturi [prima și evanghelia] de o boală fizică incurabilă care este lepra. În ambele cazuri, vindecarea, adică experiența mântuirii, este legată de două elemente foarte importante: credința în cuvântul inspirat al profetului Eliseu [în primul caz] și al lui Isus [în al doilea] și lauda înțeleasă ca recunoaștere a adevăratului Dumnezeu. E recunoștința unui străin, Naaman sirianul, față de profetul Eliseu, pentru vindecarea de lepră, cât și a leprosului care era un străin, samaritean, ce se întoarce să-i mulțumească lui Isus pentru vindecarea sa. Sfântul Luca prezintă străini ca modele de oameni credincioși autentici. Apostolul Paul le cere discipolilor, mai ales lui Timotei, să fie consecvenți cu credința lor până la sfârșit și de a-i mulțumi lui Dumnezeu: „Adu-ţi aminte de Isus Cristos!” (2Tim 2,8).

† Duminica a 27-a de peste an [C]: Participare la crucea Domnului în credință [5 octombrie 2025]

 

Un sicomor.

Participare la crucea Domnului în credință

Lecturi biblice: Habacuc 1,2-3; 2,2-4; 2Timotei 1,6-8.13-14; Evanghelia Luca 17,5-10; lecturi biblice

Omilie

În liturgia de astăzi aspectul fundamental este cel a vieții creștine – credința: capacitatea de a rămâne neclintiți în așteptare de a recunoaște puterea în milostivirea lui Dumnezeu și de a ne considera, în cele din urmă, slujitori inutili. Numai abandonându-ne măreției Tatălui, urmând exemplul lui Isus, putem trăi evanghelia și spera la dreptatea „împărăției lui Dumnezeu”. Tema de azi a captivat credincioși și necredincioși, sfinți și oameni obișnuiți: este tăcerea lui Dumnezeu cu provocarea credinței. E tăcerea trăită de Isus pe cruce: „Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Siguranța prezenței lui Dumnezeu, chiar și atunci când el tace, aparține credinței autentice. Asupra acestei teme provocatoare sunt lecturile biblice de astăzi. Prima lectură relatează răspunsul lui Dumnezeu dat profetului Habacuc cu privire la viitorul celor răi care triumfă și cei drepți care sunt asupriți, iar Domnul pare să nu observe: însă „cel drept va trăi prin credinţa lui” (Hab 2,4). Credinţa îl va salva. Dumnezeu nu doarme; va interveni, va face dreptate. Evanghelia după Luca ne dă o lecţie serioasă de credinţă cu afirmația lui Isus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta!” (Lc 17,6). Este eficacitatea credinței dincolo de posibilitățile umane! În a doua lectură, apostolul Paul îi amintește tânărului Timotei de „impunerea mâinilor” care-i transmite puterea Duhului și nu slăbiciune, căci era timid: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci Duhul tăriei, al iubirii” (2Tim 1,7). Este participare la crucea lui Cristos în credință!

† Duminica a 26-a de peste an [C]: ]: Între gol și plinătate [28 septembrie 2025]

 

Bogatul și Lazăr cel sărac.

Între gol și plinătate

Lecturi biblice: Amos 6,1a.4-7; 1Timotei 6,11-16; Evanghelia Luca 16,19-31; lecturi bibilice

Omilie

Lecturile biblice vorbesc în termeni foarte duri despre pericolele bogăției. Sistemul nostru economic actual, în special sistemul nostru global, seamănă suficient de mult cu acela al profetului Amos pentru cuvintele de judecată din prima lectură: „Aşa vorbeşte Domnul cel Atotputernic: «Vai de cei care sunt fără grijă în Sion! Ei se culcă pe paturi de fildeş şi se întind pe divanele lor; mănâncă miei din turmă […]. Beau din vase vin şi se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif»” (Am 6,3-4.6). În a doua lectură, apostolul Paul dă lui Timotei, ucenicul său, motive să persevereze: „Tu, om al lui Dumnezeu, urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, statornicia, blândeţea! Luptă lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea veşnică (1Tim 6,11-12). În Evanghelia după Luca, Cristos își arată din nou grija pentru cei săraci, bolnavi și marginalizați: „Le-a spus fariseilor: «Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi petrecea în fiecare zi cu mare fast; la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube»” (Lc 16,19-21). Este între gol și plinătate!

† Duminica a 25-a de peste an [C]: Adevăratele bogății [21 septembrie 2025]

Administratorul necinstit.

Adevăratele bogății

Lecturi biblice: Amos 8,4-7; 1Timotei 2,1-8; Evanghelia Luca 16,1-13; lecturi biblice

Omilie

Relația dintre creștini și bogăția materială este în centrul învățăturii de astăzi. Prima lectură îi critică pe cei care respectă timpurile sacre și sărbătorile, dar așteaptă cu nerăbdare să treacă pentru a se putea întoarce la comerț și profit. Evanghelia constă într-o parabolă în care Cristos declară imposibilitatea de a juca cu două cărți: ori slujește lui Dumnezeu, ori slujește bogăției. A doua lectură descrie viața socială a creștinilor în termeni de fidelitate față de îndatoririle civice întărită prin rugăciune.

† Înălțarea Sfintei Cruci: „Ceasul” gloriei Domnului [14 septembrie 2025]

 Sfânta Elena cu Crucea [Public domain].

„Ceasul” gloriei Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (14 septembrie 2025)

Lecturi biblice:  Numerilor 21,4b-9; Filipeni 2,6-11; Evanghelia Ioan 3,13-17; lecturi biblice

Omilie

Astăzi celebrăm „Înălțarea Sfintei Cruci”. Tema crucii este departe de umanitatea contemporană. Crucea a fost și rămâne un discurs „scandalos”, neauzit și neascultat pentru majoritatea oamenilor. Totuși pentru înțelegerea de sine, a lumii și a ființei umane este aceasta: crucea lui Cristos. Ce înseamnă crucea pentru creștin? Ce înseamnă să plantezi crucea pe drumurile lumii?...

Înălțarea Sfintei Cruci este legată de lumea orientală și bizantină. Pe 13 septembrie 335, sfânta Elena și Constantin au făcut să se consacre Bazilica Învierii [ἀνάστασις – anastasis, în greacă] din Ierusalim, devenind sub latini Bazilica Sfântului Mormânt. Este un edificiul solemn, monumental, care cuprindea dealul Calvarului și Mormântului lui Cristos, așa cum se poate vedea și astăzi. Sărbătoarea de astăzi, de la 14 septembrie, își are originea în venerarea crucii lui Isus în amintirea victoriei împăratului Heraclius, din Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin), asupra perșilor [în anul 630], căci perșii au sustras relicviile crucii și au fost readuse înapoi la Ierusalim în procesiune.

Textele biblice descriu misterul lui Cristos ca o mișcare de coborâre și înălțare [katábasis – anábasis, în greacă]. Fiul Dumnezeului celui viu a fost glorificat după ce a atins culmea umilinței. Prima lectură vede în ridicarea șarpelui o profeție a lui Isus răstignit, umilit în moarte, dar și ridicat deasupra lumii de Dumnezeu: „fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (Num 21,8). A doua lectură prezintă mișcarea de coborâre și urcare a Domnului în imnul cristologic: „ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului […]; s-a umilit […]; pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat” (Fil 2,7.8.9). În Evanghelia după Ioan este descrisă coborârea și urcarea în lumina viitoarei înălțări: „nimeni nu a urcat la cer, decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului” (In 3,13) și leagă figura șarpelui ridicat de Moise în deșert cu răstignirea lui Mesia: „după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică”  (In 3,14-15). Pentru a exprima acest concept, Ioan folosește schema „înălțării” sau „exaltării” Domnului.