Gândul zilei

„Căci sfinţenia, atâta vreme cât

nu a realizat unitatea totală a omului,

implică totdeauna un fel de dedublare – o luptă

între centrul divin al sufletului şi pasiunile cărnii şi ale eului.

 Dar dacă această dedublare se face rău,

dacă – precum în operaţia unui cancer – câteva celule impure

(orgoliu, resentiment, dispreţ pentru oameni)

rămân amestecate cu sâmburele divin, atunci,

dualismul «sfântului» devine cel al unui actor

care joacă un rol eroic, iar cultul perfecţiunii

degenerează în reprezentaţi teatrală” 

(G. Thibon, Ignoranţa înstelată, 65).  

O povestire hasidică

Evreii dintr-un mic orăşel din Rusia aşteptau cu nerăbdare sosirea unui mare rabin. Era un eveniment extraordinar, aşa că şi-au pregătit multă vreme întrebările pe care urmau să i le pună omului sfânt.

Când acesta a sosit în sfârşit şi a fost întâmpinat de mulţime în sala din primăria oraşului, se putea simţi în aer tensiunea, căci toţi erau pregătiţi să asculte răspunsurile la întrebările lor.

La început, rabinul nu a spus nimic; doar a privit în ochii lor şi a mormăit o incantaţie. Foarte curând, toată lumea a început să mormăie odată cu el. În continuare, el a început să cânte, iar mulţimea a cântat alături de el. Apoi, rabinul a început să se legene ţi să danseze cu paţi solemni. Întreaga comunitate i-a urmat paşii. În scurt timp, oamenii erau atât de absorbiţi de mişcări încât au uitat de orice altceva. În acest fel, fiecare persoană din mulţime a cunoscut unitatea, fiind vindecată de diviziune interioară care ne împiedică să cunoaştem adevărul.

A trecut o oră până când dansul s-a mai potolit. Eliberaşi de tensiuni, cei prezenţi s-au aşezat şi o stare de pace s-a aşternut peste ei. Apoi, rabinul le-a adresat singurele cuvinte pe care le-a rostit în acea seară:

- Cred că am răspuns la toate întrebările voastre. (Anthony de Mello, Rugăciunea broaştei, Editura Mix, Braşov 2003, 35-36).

(Sursa: NB. Hasidic,-ă: http://isichi.files.wordpress.com/2013/01/comunitate-in-gandire-hasidica-moderna.pdf).

Rugăciunea broaştei

Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul unui broscoi. Încercările lui de a ignora sunetele dizgraţoase s-au dovedit inutile, aşa că, exasperat, a sfârşit prin a striga pe fereastră:

- Tăcere! Îmi fac rugăciunile!

Fratele Bruno era un sfânt, aşa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru ca sfântul să se poată ruga în pace.

În mintea lui Bruno a apărut însă o îndoială, care i s-a părut chiar mai tulburătoare:

- Dacă Dumnezeu ascultă cu acceaşi plăcere orăcăitul broaştei ca şi psalmii tăi?

- Ce plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaşte? nu s-a lăsat mai prejos Bruno.

 Dar vocea interioară a insistat:

- De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?

Bruno nu ştia, aşa că a-a decis să afle de ce. Ei a ieşit la fereastră.

- Cântă!

Orăcăitul broscoiului s-a auzit imediat, însoţit cu veselie de toate broaştele din vecinătate. Bruno a ascultat cu atenţie zgomotele şi şi-a dat seama că dacă nu le mai opune rezistenţă, ele nu mai sunt supărătoare, ci dimpotrivă, îmbogăţesc tăcerea nopţii.

Odată cu această descoperire, inima lui Bruno a intrat în armonie cu universul şi pentru prima oară în viaţă, el a înţeles ce înseamnă să te rogi cu adevărat. (Anthony de Mello, Rugăciunea broaştei, Editura Mix, Braşov 2003, 33-34).

 

Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu)

Sf. Ioan Botezătorul botează pe Isus

Atunci a sosit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan,

ca să fie botezat de el.

Dar Ioan încerca să-l oprească, zicându-i:
„Eu trebuie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?"
Drept răspuns, Isus i-a zis:„Lasă acum, căci aşa se cuvine să împlinim

tot ce este drept".

Atunci Ioan i-a îngăduit.
Îndată ce Isus a fost botezat,

în timp ce ieşea din apă,
s-au deschis cerurile,
şi el a văzut Duhul lui Dumnezeu

coborându-se ca un porumbel
şi venind asupra lui.

Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea:
„Acesta este Fiul meu preaiubit în care

îmi găsesc toată bucuria" (Mt 3,13-17)

Luca (3,15-16.21-22)

În acel timp poporul, venit la Ioan, era în aşteptare
şi toţi se întrebau în inimile lor cu privire la Ioan,
dacă nu cumva el este Cristos,
drept răspuns Ioan a zis tuturor:
„Eu vă botez cu apă, dar vine unul mai mare decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei; el vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.
După ce s-a botezat tot poporul, s-a botezat şi Isus.
Pe când se ruga, s-a deschis cerul,
şi Duhul Sfânt a coborât peste el,
cu o înfăţişare trupească, sub formă de porumbel,
iar din cer s-a auzit un glas care zicea:
„Tu eşti Fiul meu preaiubit,
în tine îmi găsesc toată bucuria”.

Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Migranţilor (13 ian. 2013)

http://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-mondiale-a-migrantilor-2013/

Lux Aurumque - Westminster Cathedral Choir