%20by%20Annibale%20Carracci.jpg)
Este greu de înțeles suferința…
pr. Isidor Chinez (3 septembrie 2023)
Lecturi biblice: Ieremia 20,7-9; Romani 12,1-2; Evanghelia Matei 16,21-27; lecturi biblice
Omilie
Lecturile biblice definesc statutul omului lui Dumnezeu, al profetului și în special al creștinului cu suferința sa greu de înțeles. Calea adevărului și a binelui impune renunțări. Profetul Ieremia și Isus marchează două momente ale istoriei alcătuite din umilințe, dezamăgiri, eșecuri, dar animate de aceeași credință de nezdruncinat în Dumnezeu. Viața lor, așa cum subliniază apostolul Paul, este consumată într-o „jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu”, care nu cere nimic pentru sine, ci așteaptă foarte mult de la fiecare pentru realizarea planului său de salvare. Numai iubirea pentru Domnul, puternică și totală, ce hrănește și ne întărește credința, ne susține în călătoria noastre ce implică crucea. Este greu de înțeles această suferință!... Dumnezeu nu promite fericire în această lume, ci ne asigură că el ne precede și ne însoțește pas cu pas și că ne așteaptă în răsplata vieții veșnice.
Profetul Ieremia și-a desfășurat slujirea pe parcursul a patruzeci de ani (625-585 î.C.). La jumătatea slujirii sale, imperiul babilonian începuse să se extindă în Orientul Mijlociu și existența Israelului este amenințată. Profetul avertizează pe poporul lui Israel despre această amenințare, dar Israel nu a vrut să-l asculte. Ieremia s-a simțit prins între un Dumnezeu care a insistat să predice convertirea și poporul care a refuzat să-l creadă. Oamenii resping mesajul său. Era în interesul lor să-l asculte, dar l-au maltratat, l-au întemnițat și l-au făcut de râs. Prima lectură (Ier 20,7-9) prezintă, în cuvintele proprii, experiența lui Ieremia, pe care Dumnezeu îl supune izolarii, derâderii și persecuției: „M-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus. M-ai prins cu putere şi ai fost mai puternic” (v. 7). El trebuie să anunțe ruina poporului răzvrătit. Iubirea Domnului l-a forțat să accepte evenimentele pedepsei lui Dumnezeu: „Am devenit de batjocură toată ziua, toţi râd de mine. Căci când vorbesc trebuie să strig: «Violenţă, devastare!» Astfel, cuvântul Domnului a devenit pentru mine spre ocară şi batjocură în fiecare zi” (v. 7-8). Ieremia este amărât până la punctul în care ar vrea să se retragă, să renunțe la misiunea sa; ar vrea să se sustragă. Dar iubirea lui Dumnezeul pentru poporul său, Israel, este mai puternică; nu reușește pentru că cuvântul lui Dumnezeu îl arde ca un foc: „Am spus: «Nu-mi voi mai aminti de el şi nu voi mai vorbi în numele lui». Dar în inima mea era ca un foc aprins, închis în oasele mele: am obosit purtându-l şi nu mai pot” (v. 9). Va trebui să recunoască că misiunea sa este la fel de importantă: cere disponibilitate, dar... și o mare suferință.
În lectura a doua (Rom 12,1-2), Paul îi invită pe creștinii Romei să se ofere lui Dumnezeu ca un sacrificiul viu: „vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual” (v. 1). Îi îndeamnă să nu se adapteze mentalității acestei lumi: „nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!” (v. 2). Pentru a-l urma cu adevărat pe Domnul trebuie să ne detașăm de multe lucruri, mai ales de noi înșine și de interesele noastre materiale. Dumnezeu nu vrea o rugăciune mecanică sau gesturi rituale, ci darul de sine ce constă în facerea voinței sale, adică căutarea binelui în toate aspectele sale. Sacrificiile străvechi nu mai au valoare: ele au fost înlocuite de jertfa lui Isus pe cruce, căci ne spune sfântul Augustin: „Isus nu ne-a mântuit prin cruce, ci cu iubirea care se manifestă în cruce”. Creștinii sunt îndemnați să-l imite pe Domnul, oferindu-se trup și suflet lui Dumnezeu. Jertfa este adevărată atunci când vine dintr-o minte și o inimă convertite la evanghelie. Este o suferință, dar merită să o îndurăm pentru iubirea Domnului, sacrificat pe cruce.
În Evanghelia după Matei (Mt 16,21-27), după mărturisirea de credință a lui Petru, Cristos începe să-și instruiască discipolii despre modul său de a fi Mesia, cel așteptat: „Isus a început să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie” (v. 21). Domnul a mers cu bună știință spre suferință și spre moarte. Din cuvintele sale reiese că pentru el este o cale care trebuie să se împlinească pentru a se realiza misiunea. Reacția lui Petru, încă o dată, reprezintă gândurile altora; arată o credință imatură și prea legată de mentalitatea acestei lumi (cf. Rom 12,2): „Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe, spunând: «Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată»” (v. 22). Petru, notează evanghelistul, îl ia pe Isus deoparte și începe să-l mustre spunând: „Doamne ferește! Asta nu ți se va întâmpla niciodată!” Respinge drastic această perspectivă… Opoziția sa provine pur și simplu din afecțiunea față de Domnul. Petru, urmându-l pe Isus, credea că el este Mesia și că venirea împărăției lui Dumnezeu anunțată de el este iminentă. El se gândește la un gest de putere împotriva dușmanilor lui Dumnezeu și ai poporului său. Domnul și apostolul Petru sunt unul lângă altul, așteaptând venirea împărăției, dar cred că acest lucru se va întâmpla în diferite moduri. Conform logicii umane, Petru este convins că Dumnezeu nu va permite niciodată Fiului său să-și termine misiunea murind pe cruce. Isus știe că Tatăl, în iubirea sa imensă pentru oameni, l-a trimis în lume să-și dea viața pentru ei și că este drept să se întâmple așa. Pe de altă parte, el știe că ultimul cuvânt va fi învierea. Protestul lui Petru, deși pronunțat cu bună-credință și din iubire sinceră față de Domnul, sună ca o tentație pentru Isus: este o invitație de a se mântui pe sine însuși. Evanghelistul Matei scrie că Domnul l-a certat spunându-i: „Mergi în urma mea, Satană! Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (v. 23). Prin mustrarea sa, Isus vrea să risipească orice neînțelegere și îl invită pe Petru să-l urmeze nu numai în exterior, ci și din inimă. Imediat le arată ucenicilor calea de urmat care constă în a se lepăda de sine și a accepta crucea ca expresie a dăruirii de sine: „Atunci Isus a spus discipolilor săi: «Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze!»” (v. 24). Pentru a duce la îndeplinire lucrarea mântuirii, Domnul continuă să-și asocieze bărbați și femei dornici să își ia crucea și să-l urmeze în misiunea sa: este purtarea crucii îmbrățișate din iubire. Aceasta înseamnă că oricine vrea să fie ucenic al Domnului trebuie să renunțe la propriul egoism și să poarte crucea cu el. Nu putem să-l urmăm pe Cristos fără a-i purta crucea! Este greu să înțelegi această suferință!... Dar Domnul ne amintește că drumul lui este calea iubirii și nu există iubire adevărată fără jertfire de sine.
Suntem chemați să nu ne lăsăm absorbiți de viziunea acestei lumi, ci să fim din ce în ce mai conștienți de necesitatea și truda de a merge împotriva valului: este vorba de a urca acolo sus, la Domnul!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu