„Primatul” lui Petru și întemeierea Bisericii
pr. Isidor Chinez (27 august 2023)
Lecturi biblice: Isaia 22,19-23; Romani 11,33-36; Evanghelia Matei 16,13-20; lecturi biblice
Omilie
Punctul central al liturgiei de astăzi este reprezentat de „primatul” lui Petru și de întemeierea Bisericii în slujirea ei către unitate. Prima lectură descrie autoritatea în palatul regal, unde un funcționar nedemn este înlocuit cu un altul mai bun decât el. Vechiul Testament oferă un model de investitură – este un act prin care cineva este învestit cu o demnitate. Eliachim, prin gesturi simbolice și cuvinte ilustrative, primește autoritate asupra întregii case a lui David. În Noul Testament, Isus folosește o metaforă similară pentru a-i da lui Simon Petru autoritate asupra îngregii Bisericii. Petru este învestit cu o autoritate religioasă superioară celei a marilor preoţi ai Israelului. A doua lectură pretinde pentru Dumnezeu o libertate absolută de alegere și de decizie: „căci toate vin de la el, prin el şi pentru el. Lui să-i fie glorie în veci! Amin!” (Rom 11,36).
În prima lectură (Is 22,19-23) se vorbeşte despre o schimbare din funcţia de majordom în casa regală a lui Iuda. Supraveghetorul palatului, Şebna, este înlăturat căci trăiește într-un lux agresiv (cf. Is 22,15-18). Profetul citește pedeapsa pentru viața sa coruptă: folosește puterea pentru a-și satura dorințele de nestăpânit și nu pentru a răspunde necesităților poporului. Este destituit de regele Iudeei, Ezechia (716–697 î.C.), fiul lui Ahaz (732-716 î.C.) și îl pune pe Eliachim, „slujitorul Domnului”, un om drept, dăruindu-i simbolurile autorităţii: cheile palatului regal, puterea de a deschide și închide, misiunea și responsabilitatea de a veghea viața palatului regelui. Are puteri largi. Demnitarul care l-a ocupat a fost înlăturat. Este instalat un nou administrator, care „va fi ca un tată pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda” (v. 21). Pe umărul săi este pusă „cheia casei lui David”, adică puterea de a lua, în numele regelui, cele mai valabile decizii pentru binele întregii populații. Este un om docil, care în timpul ocupaţiei asiriane [în secolului al VIII-lea] a urmat sugestiile profetului. Textul enumeră semnele puterii: tunica, cingătoarea cu brâu și cheile. Cine poartă aceste însemne îl reprezintă pe rege și guvernează în numele său și pe contul său. Cheile erau de fier, grele, enorme și dădeau sens și autoritate. Imaginile folosite de profet vor rămâne și vor fi utilizate de Domnul față de Petru (cf. Mt 16,19). În timp ce cartea Apocalips îi atribuie lui Isus: Cel Înviat deține cheile morții și ale împărăției morților (Ap 1,18). Domnul este biruitor asupra propriei morți, are în sfârșit puterea de a deschide porțile infernului și de a lăsa prizonierii să iasă afară. „Aşa spune Cel Sfânt, cel vrednic de crezare, cel care are cheia lui David, care deschide şi nimeni nu va închide, care închide şi nimeni nu deschide” (Ap 3,7). Cristos însuși este cel pe care Dumnezeu îl numește ca unic plenipotent al împărăției: este persoana care este învestită cu puteri depline.
În a doua lectură (Rom 11,33-36) textul se încheie cu această invocație: „O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile sale!” (v. 33). Paul lasă în inima lui Dumnezeu „misterul lui Israel” care nu a voit să-l recunoască pe Mesia. Dacă evenimentele au mers așa, Dumnezeu va avea motivele sale și tot ce trebuie să facem este să învățăm „codul” credinței pentru a interpreta evenimentele în lumina lui Cristos. Putem spera să pătrundem în adâncul bogăției Domnului!... În fața insondabilului profundului inimii lui Dumnezeu putem să-l adorăm, să-l iubim, să tăcem și să-l slujim! Paul îi invită pe creștinii Romei să recunoască în Dumnezeu singurul înțelept care a creat lumea și o călăuzește spre un scop al mântuirii. Reflecția asupra Israelului, după ce l-a respins pe Mesia, se încheie aici. Suferința apostolului, din cauza excluderii vechiului popor al lui Dumnezeu, se găsește în lumină credința de nezdruncinat că Dumnezeu conduce istoria tuturor popoarelor spre mântuire, pe căi pe care numai el le cunoaște: „Lui să-i fie glorie în veci! Amin!” (v. 36).
În Evanghelia după Matei (Mt 16,13-20), textul central este drumul lui Isus și al dicipolilor săi „în părţile Cezareii lui Filip” (v. 13). Petru îl recunoaște în mod explicit pe Cristos ca Mesia, iar Domnul îi dă autoritatea lui Petru asupra întregii Biserici. Tema autorității este un dar de sus și deci nu este un motiv de lăudă, ci de umilință, nici o pretenție, ci mulțumire, nici de putere dar de slujire.
În evanghelia de astăzi este „mărturisirea” din Cezareia lui Filip. Este un loc în regiunea de nord a Palestinei. Amplasarea geografică este foarte importantă. Textul constituie declarația lui Petru, primul anunț al patimii, o învățătură morală despre datoria apostolilor de a-și purta crucea și schimbarea la față de pe munte. Astăzi citim textul mărturisirea de credință a lui Petru. Este plasat aici, poate pentru că exercitarea autorității lui Petru începea deja să fie pusă sub semnul întrebării. Stânca pe care se întemeiază credința lui Petru este în persoana însăși a lui Isus „Fiul Dumnezeului celui viu”.
Evanghelia ne vorbește despre autoritatea conferită de Isus lui Simon Petru. Apostolul proclamă că Isus este Cristosul sau Mesia, dar Domnul imediat după aceea se prezentă nu ca triumfătorul așteptat de compatrioții săi, ci că omul durerilor care merge spre cruce. Numai evanghelistul Matei raportează, după proclamarea lui Petru, un text în care Domnul afirmă că ceea ce a spus i-a fost descoperit de către Tatăl: „Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri” (v. 17).
În același timp îi atribuie calificarea de Cefa, „stâncă”, „piatră” și îi conferă rolul special în Biserica sa. Aceasta va fi întemeiată pe el, adică va împărtăși din credința sa în Isus, care este Mesia. Iluminată și condusă de această credință, Biserica nu poate fi învinsă de porțile iadului, adică de atacurile celui rău care stăpânește lumea. Lui Petru i se atribuie o misiune specială. În primul rând, îi sunt conferite cheile împărăției lui Dumnezeu, adică cheile mântuirii. Această expresie înseamnă că rolul lui Petru nu se limitează la organizarea Bisericii, ci este în „funcție” de împărăția lui Dumnezeu pe care Biserica trebuie să o anunțe, să o proclame. I se încredințează misiunea de a lega și dezlega. Această expresie înseamnă că va trebui să-și întărească frații [„Simon, Simon, iată, Satana a pretins ca să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi” (Lc 22,31-32)] și să fie păstorul turmei. Este misiunea pastorală a lui Petru (cf. In 21,15-17). Cu alte cuvinte, este o încărcătură de iluminare și de stimul al vieții comunității.
Iată, trei oameni de treabă – Eliachim, Petru și Paul – care au răspuns chemării adunării sau a Bisericii… În centru este întâlnirea cu Domnul Cel Înviat!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu