Domnul predică despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (30 ianuarie 2022)
Lecturi biblice: Ieremia 1,4-5.17-19; 1Corinteni 12,31-13,13; Evanghelia Luca 4,21-30; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului din această duminică se adresează celor pe care apostolul Paul îl numește „misterul nelegiuirii”, adică închiderea la valorile evangheliei. E un fenomen care rămâne mereu ca ceva de neînțeles, în condițiile în care sufletul omului este făcut pentru adevăr și bine. Evanghelia prezintă relațiile lui Isus cu consătenii săi: „l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo”. Este o realitate care reprezintă forţele răului. Este „omul nelegiuirii” (2Tes 2,3). Isus predică despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi: „astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!” Prima lectură este relatarea vocației profetului Ieremia: el este trimis de Dumnezeu în Israel. Suferă ostilitate și persecuții. A doua lectură este imnul carității: capacitatea de a iubi fără a caută propriul profit.
În prima lectură (Ier 1,4-5.17-19) suntem în secolul al 7-lea înainte de Cristos. Profetul Ieremia și-a desfășurat activitatea între anii 627 şi distrugerea Ierusalimului (586 î.C.). După această dată e târât în Egipt de compatrioţii săi și îşi continua pentru un timp activitatea în cetatea Tafnis, la frontiera de est a Deltei Nilului (cf. Ier 43,7-13) unde predică împotriva idolatriei; a prevestit invadarea Egiptului sub mâna lui Nabucodonosor (605–562 î.C.), regele Babilonului. A murit în Egipt, departe de țara sa, Israel. Este fiul unul preot din Anatot, la 6 km nord-est de Ierusalim, unde regele Solomon îl exilase pe marele preot Abiatar (cf. 1Rg 2,26). Ieremia nu-l urmează pe tatăl său, preotul. Încă nu are douăzeci de ani când este chemat de Dumnezeu să-i fie profet: „Mai înainte de a te fi format în sânul mamei, eu te cunoşteam. Mai înainte de a fi ieşit din pântece, te-am consacrat şi te-am pus profet pentru popoare” (v. 5). Este un tânăr sensibil, inteligent, care vrea să-și întemeieze o familie și să trăiască în pace la Anatot, satul părinților săi. În schimb, chiar înainte de a fi conceput în sânul mamei sale el este ales pentru o misiune grea și riscantă, să vestească un mesaj contrar așteptărilor compatrioților săi: „ridică-te şi spune-le tot ce-ţi voi porunci! Nu te înspăimânta dinaintea lor […] Iată, eu te pun astăzi ca o cetate întărită, ca un stâlp de fier şi ca nişte ziduri de bronz împotriva întregii ţări, împotriva regilor lui Iuda şi a căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării” (v. 17-18). Dacă vrem să caracterizăm va trebui să-l definim ca „profetul dezgustului” sau al „pieirii”. Misiunea pe care o primește este dramatică, întrucât va trebui să denunțe nelegiuirile întregului popor, începând cu regii, conducătorii, preoții și mai presus de toate va trebui să anunțe distrugerea iminentă a Ierusalimului și deportarea poporului în Babilon. Nimeni nu-l poate împiedica să-și îndeplinească misiunea, nici măcar cei care îi amenință viața: „ei vor lupta împotriva ta, dar nu vor putea să te învingă, căci eu sunt cu tine […] ca să te scap” (v. 19). Este indicată tocmai această incapacitate de a-l răni pe profet. Asemenea profetului suntem toți iubiți de Dumnezeu. Nu se naște viața noastră din întâmplare! Tot ce ni se cere este să acceptăm acest adevăr. Când se realizează uniunea de intenție dintre om și Dumnezeu, nimic nu mai poate constitui un adevărat obstacol.
În a doua lectură (1Cor 12,31-13,13) Paul scrie corintienilor cea mai cunoscută pagină dintre toate scrisorile sale: este imnul carității, cântecul despre iubire. „Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi dacă aş avea darul profeţiei, şi dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa, şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic. Şi dacă tot ce am aş da ca hrană săracilor şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars, dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic” (v. 1-3). Iubirea – agape, în greacă – este inima creștinismului, cel mai mare dar spiritual, singurul pe care îl putem purta cu noi când ajungem în fața Domnului. Dumnezeu este Iubire; nu poate să voiască și să caute altceva decât iubire. În Corint au existat multe disensiuni și invidie. După ce a afirmat că toate darurile vin de la Duhul Sfânt și sunt destinate construirii comunității, Paul le arată creștinilor o cale aleasă tuturor: caritatea. Vorbește despre carisme – iar caritatea este cu siguranță o carisma – și, în loc să continue pe același ton introduce un drum nou: „vă voi arăta o cale şi mai minunată”, mai bună dintre toate. Dragostea – este un drum lung de parcurs, cu greu. Pentru Paul, iubirea adevărată apare mai presus de toate în modul de a relaţiona cu toate celelalte: este binevoitoare, smerită, renunţă la propriul interes, căută dreptatea. Este dărâmarea barierelor, implicând lumea în căutarea unei societăți mai drepte și mai solidare.
În Evanghelia după Luca (Lc 4,21-30) Isus explică: „«Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!» Toţi dădeau mărturie în favoarea lui şi se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura lui şi spuneau: «Nu este acesta fiul lui Iosif?»” (v. 21-22). Găsim o obiecție străveche care este un impediment în calea primei evanghelizări: cum putea fi Isus, Fiul lui Dumnezeu, dacă în realitate este un om, fiul lui Iosif, tâmplarul? „Se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura lui!” Consătenii, cei mai apropiați, se comportă față de Isus căutând privilegii. Ei pretind că îl cunosc ca pe unul de a lor: „nu este acesta fiul lui Iosif?” „Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum” – nu departe la 50 km – fă și în patria ta! Este neîncrederea concetățenilor lui Isus!
Dar Domnul urmează o altă logică: acțiunea sa nu țintește succesul, afirmarea și nici nu urmărește să stârnească uimire. Este departe de religiozitatea miracolelor! Prin gesturile sale intenționează să comunice vestea bună săracilor: este un început de timp nou în care să trăim într-o relație cu Dumnezeu și cu ceilalți în fraternitate. În acțiunile sale se adresează celor săraci, uitați, celor excluși: „Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor închişi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de îndurare al Domnului!” (Lc 4,18-19).
Reacția nazarinenilor este refuzul! L-au amenințat chiar cu moartea. În discuția sa, Isus i-a două fragmente din Scriptură pentru a vedea îngustimea consătenilor săi față de Dumnezeu. Amintește două cazuri în care un profet i-a avantajat pe străinii: o văduvă libaneză care i-a asigurat hrană lui Ilie în timpul foametei și, apoi, i-a înviat fiul și un general sirian pe care Elisei l-a vindecat de lepră. Domnul așteaptă mereu o schimbare! Un mesaj foarte simplu, la care nazarinenii reacționează încercând să scape de el: „ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo” (v. 29). E greu de imaginat cum ar fi putut Isus să treacă în liniște prin mulțimea furioasă care l-a târât până la marginea muntelui pentru a-l face ca să se arunce de acolo: „însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat” (v. 30). Cristos nu fuge, dar se îndepărtează cu o libertate suverană! Aceasta exprimă tocmai aceea de „neatins” pe care o posedă cel care este trimis de Dumnezeu când și-a îndeplinit misiunea. Domnul își continuă în liniște drumul în ciuda tuturor lucrurilor rele, căci Tatăl este cu el. Dumnezeu l-a eliberat. Toată lumea îl așteaptă… afară!
Isus, profetul, predică despre
iubirea lui Dumnezeu pentru noi, cei păcătoși!
Bibliografia [anul C]: Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu