„Iată, vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor!” (Lc 10,3) |
Isus mântuiește oamenii cu „pace”
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (7 iulie 2019)
Lecturi: Isaia 66,10-14ab; Galateni 6,14-18; Evanghelia Luca
10,1-12.17-20; lecturiOmilie
Liturgia Cuvântului ne prezintă
Biserica în drum spre veșnicie, dar și exigențele misiunii – mai ales pacea și crucea
– în așteptarea gloriei și a unirii tuturor popoarelor în noul Ierusalim. Profeția
lui Isaia și Evanghelie stă în anunțul mântuirii tuturor neamurilor: ceea ce
profetul promite, realizează Isus prin trimiterea în misiune.
În ultimul capitol al cărţii lui Isaia (Is 66,10-14) – „al treilea Isaia” [cap. 55-66] – este marea promisiune a
bucuriei şi a speranţei. Poporul e în exil în Babilon. Mulți sunt descurajați.
Însă profetul îi invită pe toți cei care cred în Dumnezeu să-și reînnoiască
încrederea deoarece promisiunile Domnului vor fi menținute și Ierusalimul va fi
mama grijulie datorită gigășiei lui Dumnezeu. Este o bucurie care depășește și
învinge orice rău. „Bucuraţi-vă cu Ierusalimul şi veseliţi-vă pentru el toţi
cei care îl iubiţi! Tresăltaţi de bucurie cu el toţi cei care aţi jelit pentru
el!” (v. 10). Mărturia că promisiunile lui Dumnezeu sunt pentru toate națiunile
de pe pământ și că drumul omenirii este un mare pelerinaj în care să-l
recunoască pe Dumnezeu ca „Domnul”. Sunt cuvintele profetului: e vorba despre o
invitaţie la bucurie dată de Dumnezeu. Isaia ne spune că vom fi hrăniți şi sătui
de laptele mângâierii Domnului; vorbeşte despre pacea „care se revarsă ca un râu”
abundent. Pacea – nu este doar absența conflictelor; pacea reunește toate darurile
lui Dumnezeu: sănătate, prosperitate, prietenie cu Domnul și cu oamenii; mai
presus de toate este plinătatea prezenţei lui Dumnezeu, care este spre gloria
neamurilor convertite la Domnul.
Acestă profeţie nu a fost
realizată încă. Noi creştinii, am înţeles că este vorba de Biserică: ea este o
mamă pentru noi: ne naște prin botez, ne hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu şi ne
dă Euharistia; ne anunță despre Ierusalimului ceresc, spre care ne îndreptăm.
Sfântul Ciril al Alexandriei ne spune: „În Biserica lui Cristos, nu este loc de
tristețe; Biserica este bogată în speranţa vieţii fără sfârşit şi gloria fără
asfințit”.
Sfântul Paul în Scrisoarea către Galateni (Gal 6,14-18) ne
arată că Isus mort și înviat este
mântuirea oferită tuturor. Nu este rezultatul unor fapte bune de merit.
Este darul gratuit din partea lui Dumnezeu. Singura mândrie a lui Paul este
crucea lui Cristos, izvorul „noii creații”. Dacă se laudă cu ceva, nu sunt victoriile
apostolice dobândite, ci crucea lui Isus ce garantează rodnicia misiunii sale.
Paul duce înainte cuvântul crucii ca unicul discurs serios și nu vrea să audă
discuţii absolut inutile, marginale, ca tăierea împrejur, care nu au nimic de a
face cu crucea lui Cristos. Galatenilor, care se lăsau ispitiți de
religiozitatea tradiționalistă iudaizantă, sfântul Paul le propune vestea cea
bună [kerygma] a crucii, izvorul unic
al adevăratei libertăți: „în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care
lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume!” (v. 14). Numai
crucea ne poate smulge din atracția lumii și din sclavie ei; numai crucea ne
îndepărtează de riscul întoarcerii sub domnia egoistă a „eu-lui” trupesc. Numai
o conformare cu crucea ne unește strâns cu Cristos cel mort și înviat. Ea este
cheia care ne introduce în noua creaţie; ea ne scoate de sub greutatea păcatelor. În
privința „stigmatelor” lui Cristos pe care însuși Paul le poartă în trupul său:
nu vorbește despre sensul spiritual, ci despre rănile lăsate pe carnea sa ca
urmare a loviturilor crâncene pentru evanghelie. Când cineva este ţintuit pe
cruce, apare dezlegat, liber de toate celelalte legături.
În Evanghelia după Luca (Lc 10,1-12.17-20), Isus proclamă vestea
cea bună a împărăției lui Dumnezeu. După ce a relatat trimiterea în
misiune a celor doisprezece apostoli, Luca vorbeşte despre trimiterea în
misiune a celor şaptezeci şi doi de ucenici. Acum ne aminteşte de
cei şaptezeci de bătrâni ai lui Israel admişi la prezenţa lui Dumnezeu pe
muntele Sinai [„Moise a urcat împreună cu Aron, Nadab și Abihu și cu șaptezeci
dintre bătrânii lui Israel” (Ex 24;
cf. Num 11,16.24-25)]. [În Geneză 10 ne se oferă lista popoarelor.
În textul grec (Septuaginta) sunt 72,
după originalul ebraic sunt 70]. Folosind numărul, vrea să indice că vestirea
împărăţiei este destinată tuturor națiunilor lumii păgâne, așa de dragă
evanghelistului Luca. Intenţia sa este de a ne spune că misiunea nu este
încredinţată doar unui grup restrâns de apostoli, ci intră în vocaţia creştină.
Evanghelistul precizează că „i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate
cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el” (v. 1). El îi trimite încredințându-le câteva anunțuri după care să-și organizeze activitățile.
„Nu luaţi nici pungă, nici desagă, nici încălţăminte şi nu salutaţi pe nimeni
pe drum” (v. 4). Isus le cere să fie exact altfel de cum sunt obişnuiţi oamenii:
conform tradiţiei lor orientale sunt înclinaţi să stea de vorbă, să salute şi
să arăte simpatie, să răspundă la salut. Nu. Mergeţi. Alta trebuie să fie
preocuparea voastră. Voi aveţi de spus ceva mai important. Aveţi de dus o
bogăție prețioasă: pacea lui Dumnezeu.
„Iată, vă trimit ca pe nişte miei
în mijlocul lupilor” (v. 3). Ciocnirea cu lumea este într-un ambient ostil și
agresiv. În aceste condiții ucenicul trebuie să renunțe la violență și să aibă
credinţă în cuvântul pe care îl vesteşte. Nu trebuie să se
prezinte pe sine însuşi, nici propriile idei, dar Evanghelia lui Isus.
Mărturisirea este bazată pe un cuvânt: „pace” [shalom] care este echivalent cu singurul anunţ urgent: „Împărăţia
lui Dumnezeu este aproape!” (v. 11). Pacea apare aici însoțită mereu de
mântuirea divină. Dacă oamenilor le este dată această veste, atunci Satana cade
din cer ca un fulger şi este învins (cf. v. 18). Dacă mesajul evanghelic nu
este purtat oamenilor sau dacă este diluat atenuându-i forţa explosivă, atunci
Satana domină viaţa oamenilor, o umple cu idoli, cu instincte brutale, cu forme
superficiale de entuziasm inutil, iar drumul omului pe pământ devine plin de
capcane perfide. Imaginile aparţin lui Isus: şerpi şi scorpioni invadează calea creştinului care se îndepărtează de Domnul. Reprezentările evanghelice
sunt străfulgerătoare şi nu au nevoie de explicaţii.
„Bucuraţi-vă
pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri!” (v. 20). La sfârșitul
evangheliei, Isus spune că numele creştinilor care
poartă altora vestea cea bună a împărăţiei lui Dumnezeu „sunt scrise în
ceruri”. Cristos invită ucenicii să se bucure nu de rezultatele obţinute, nici
că „duhurile se supun”, ci bucuraţi-vă că „numele voastre sunt scrise în
ceruri”. Numele scrise în ceruri sunt a găsi propriul loc în iubirea lui
Dumnezeu ce face capabili de alegeri: de dar și de slujire.
Isus continuă să
lucreze mântuirea prin discipoli cu pace; ei au puterea să-i libereze pe oameni
de tirania Satanei și să-i conducă la fericirea veșnică, cu crucea în mână…
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu