 |
| Isus trimite doi câte doi - de James Tissot. |
Chemați
și trimiși
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (15 iulie 2018)
Omilie
Lecturile duminicii de astăzi ne vorbesc
despre „trimitere”. „Mergi”, spune Dumnezeu lui Amos, făcându-l profet. Isus
trimite pe cei Doisprezece să evanghelizeze lumea. Apostolul Paul este
convins ca toate popoarele să vor bucura de vestea cea bună pe care Tatăl ne-a
copleșit în Cristos! Noi suntem trimiși, la rândul nostru, în misiune:
„Merge-ți în pace”, va spune preotul la sfârșitul Liturghiei.
Prima lectură (Am
7,12-15) are în centru figura curajoasă a profetului Amos. Este originar din Iuda, din Técoa, nu departe
de Ierusalim, cam la 18 km mai la sud, la marginea pustiului lui Iuda. Este
păstor şi se ocupă de creșterea
animalelor și de cultivarea sicomorilor care fac fructe dulci ca smochinile, aliment
pentru hrana animalelor. În
jurul anului 760 înainte de Cristos este chemat de Domnul care îl face mesager și
profet. După moartea regelui Solomon, regatul
s-au împărţit în două: Regatul de Nord – Israel – cu capitala la Samaria și cu
sanctuarul din Betel și Regatul de Sud – a lui Iuda – cu capitala și templul din Ierusalim. Amos
este trimis în Regatul din Nord ca să vestească cuvântul lui Dumnezeu, în
sanctuarul din Betel. Nu el a fost cel care a ales să fie profet. Domnul
l-a luat de la turmă şi l-a purtat într-o confruntare crâncenă cu nedreptăţile
puterii politice. A trebuit să se ridice chiar împotriva preotului Amasia care „i-a
zis lui Amos: «Vizionarule, pleacă, fugi în ţara lui Iuda! Mănâncă acolo pâine
şi profeţeşte acolo! Dar la Betel nu mai profeţi, căci este sanctuarul regelui
şi casa regatului!»”(vv. 12-13). „Pleacă de aici”, îi spune Amasia. Aceşti preoţi îi spuneau regelui numai ceea ce el dorea să
audă şi îşi trădau astfel misiunea, ajungând să fie simpli oameni ai puterii. Amos nu este binevenit în sanctuarul din
Betel. Amazia îi spune că trebuie să renunţe la chemarea sa, să se
retragă. Dar Amos îi răspunde cu un „nu” răspicat, clar şi ferm pentru că el
ştie că misiunea sa i-a fost încredinţată de însuşi Dumnezeu, care i-a schimbat
astfel viaţa. „Domnul m-a luat din urma turmei şi mi-a zis: «Mergi şi
profeţeşte poporului meu, Israel!»” (v. 15). Din fidelitate faţă de chemarea sa,
Amos alege să continue să nu ia în seamă ameninţarea primită ci să anunţe iubirea
binelui și practicarea dreptății, denunţând corupţia din societate. Cuvintele sale despre dreptate și justiție
deranjează afacerile preotului Amasia. Când el denunță „activitățile necinstite”, trebuie să ne așteptăm la niște
represalii. Amasia vrea să împedice planurile lui Amos și să-l trimită de unde
a venit. Amos este alungat din Betel. În realitate și-a împlinit misiunea sa,
nu a dat greș.
Citim imnul binecuvântării lui
Dumnezeu din Scrisoarea către Efeseni
(Ef 1,3-14), atribuite sfântului Paul, conform unui vechi obicei, dar datorate
unei școli pauline. Exprimă lauda harului Domnului; arată planul lui Dumnezeu
cu privire la mântuirea noastră: el a hotărât din veşnicie să fim adoptaţi de
copii ai săi, prin Isus, pentru ca să-i putem aduce laude veşnice. Este darul
gratuit al mântuirii în Isus Cristos care
ne-a copleșit cu binecuvântările sale: ne-a obținut iertarea păcatelor, ne-a
descoperit misterul credinței, ne-a dat înțelepciunea și inteligența pentru a le
înțelege, ne-a dat Biserica spre a-i păstra mesajul și a fi călăuză în drumul
nostru. Ni se adresează și nouă astăzi pentru a ne ajuta să iubim pe Cristos și
Biserica. Iată darul pe care noi l-am primit şi pe care dorim să-l
primească fiecare om.
Isus este în centrul vieții noastre. El trimite martorii iubirii sale în
mijlocul celorlalţi spre a le comunica iubirea lui Dumnezeu. Evanghelia după Marcu (Mc 6,7-13) relatează că Cristos trimite pe cei Doisprezece în prima experență
misionară ca să continue opera de evanghelizare a lumii. Ne aflăm la un punct de cotitură: de la „veniţi după mine” se trece la
„mergeţi”, de la „chemare” se trece la „trimitere”. După insuccesul
experimentat de Isus în satul său natal, evanghelistul Marcu relatează
trimiterea în misiune. Dezamăgirea și falimentul vizitei la Nazaret nu
îndepărtează pe Cristos de activitarea misionară; dimpotrivă, vrea să amplifice
și să întărească chemarea celor Doisprezece ca să colaboreze la evanghelizare. „A
început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate”
(v. 7). Apostolii care, până acum l-au însoţit pe Isus, ascultându-i predica şi
fiind părtaşi la minunile sale, iată, că din acest moment sunt făcuţi părtaşi
la misiunea şi puterile lui Isus. El îi trimite pe străzi. Ei fac ce a făcut
el. Îi ajută pe oameni să se apropie de Dumnezeu. Le arată stilul de a fi misionari:
cel al sărăciei; merg, fără siguranţe umane, ci cu siguranţa îndrumărilor
primite de la Domnul. „Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un
toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, dar încălţaţi cu
sandale şi: «să nu purtaţi două tunici»!” (vv. 8-9). Adevăratul misionar trebuie să se concentreze asupra lucrurilor
esențiale. Nimic pentru a seduce, nimic pentru a atrage, simplu să mergă, să-i
întâlnescă pe oameni pentru a le duce vestea cea bună, și, mai presus de toate,
să nu uite că Domnul se folosește de ceea ce este slab pentru a face minuni.
Cei trimiși trebuie să aibă disponibilitatea lui Isus: ei sunt întăriţi cu un
baston şi cu sandalele milostivirii. Când
suntem plini de iubirea lui Dumnezeu, atunci se schimbă totul.
Și pentru a înțelege ce așteaptă Domnul de la noi, să ne întoarcem la
Evanghelie: „Ei au ieşit şi au predicat ca oamenii să se convertească”
(v. 12). Acest anunț se face pentru
prima dată cu mărturia unei vieți evanghelice. Ne invită la convertire
şi la văderea minunilor: prima minune este victoria asupra diavolului. Isus a venit pentru a învinge puterile
răului. Dar el pune în noi puterea iubirii. Ne trimite să luptăm împotriva a
tot ce-l împiedică pe om să fie imaginea lui Dumnezeu. Dacă demonul
părăsește omul, acesta poate să aibă comuniune cu Dumnezeu.
Aceasta este misiunea noastră. „Mergeţi!” „Ite,
missa est!” „Mergeți în pace!” – se aude preotul cum îi trimite „în pace”
de la sfânta Liturghie: este „trimitere” în misiune!
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu