Oraşul Antiohia, astăzi, Antalia,
în Turcia, era al treilea oraş mare al vastului Imperiu Roman, fiind capitala
provinciei Siria. Credinţa creştină a fost predicată în acest oraş de către
creştinii care au părăsit Ierusalimul din cauza prigoanei pornite împotriva lor
cu prilejul judecării şi omorârii Sfântului diacon Ştefan. Spre deosebire de
alte localităţi, unde Evanghelia era vestită numai către evrei, în Antiohia au
fost primiţi în sânul Bisericii şi oameni de alte naţionalităţi şi religii,
îndeosebi greci. „Faptul a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi
Barnaba a fost trimis la Antiohia. Când acesta a venit la faţa locului şi a
văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îmbărbătat pe toţi să rămână
credincioşi Domnului" (Fap
11,22-23). S-a format astfel o comunitate creştină puternică, al cărei prim
episcop a fost chiar Sfântul Apostol Petru.
După ce marele apostol a plecat
spre Roma, capitala Imperiului, pe scaunul episcopal a rămas pentru un scurt
interval episcopul Evodiu, şi apoi, în fruntea înfloritoarei comunităţi din
Antiohia a fost ales Ignaţiu Teoforul, purtătorul de Dumnezeu, cum îi plăcea
lui să se numească. Nu se cunoaşte nimic despre copilăria lui, despre modul cum
a devenit creştin şi episcop, dar felul în care a întâmpinat moartea ne
descoperă un suflet plin de credinţă şi dragoste faţă de Cristos Mântuitorul.
Pe vremea împăratului Traian
(98-117), în părţile de Răsărit ale Imperiului s-a pornit o acţiune de
prigonire a creştinilor, îndeosebi împotriva celor din marile centre. Printre
primii care au fost prinşi s-a numărat şi episcopul de Antiohia; el a fost
condamnat „ad bestias", urmând
să fie dus la Roma şi aruncat înaintea fiarelor sălbatice, în circul principal,
cu prilejul sărbătoririi victoriilor împăratului. Călătorind de la Antiohia la
Roma, sub escortă militară, Ignaţiu a scris şapte scrisori, adresate
bisericilor mai însemnate din regiunea pe unde avea să treacă, Sfântului
Policarp, episcopul de Smirna, şi Bisericii din Roma. Aceste scrisori, păstrate
cu grijă de bisericile respective şi adesea citite la sfintele slujbe împreună
cu scrisorile apostolice, ne dezvăluie strălucirea unui suflet extraordinar.
Cuvintele sale calde, exprimând iubirea lui faţă de Cristos şi faţă de
Biserică, vor rămâne în amintirea tuturor generaţiilor viitoare. Acela care le
scrie este un mistic şi un episcop, adică un om care întruchipează prerogativele
autorităţii şi carismele spiritului, elemente ce se împletesc armonios în
chemarea la unitatea vizibilă a Bisericii: „Unde este episcopul, acolo să fie
şi comunitatea, aşa precum unde este Isus Cristos, acolo este şi Biserica
Catolică", îi scrie el tânărului episcop de Smirna, Sfântului Policarp. Se
pare că expresiile „Biserica Catolică" şi „creştinismul" sunt
neologisme create de Sfântul Ignaţiu.
Condus în lanţuri spre Roma, unde
era aşteptat de fiarele sălbatice, Sfântul Ignaţiu a fost întâmpinat cu multă
veneraţie şi căldură de credincioşii comunităţilor din localităţile prin care
trecea. Mulţi îi propuneau să intervină pentru anularea pedepsei capitale;
pentru acest motiv, ultimele lui scrisori, îndeosebi cea către creştinii din
Roma, sunt un imn de preamărire a martiriului şi o rugăciune insistentă de a nu
fi împiedicat să dea şi el mărturia supremă a credinţei.
„Eu scriu tuturor Bisericilor şi
tuturor le aduc la cunoştinţă că voi muri cu bucurie pentru Dumnezeu, aşa încât
voi să nu-mi puneţi piedici. Vă rog din suflet să nu arătaţi faţă de mine o
bunăvoinţă necugetată. Lăsaţi-mă să fiu hrana fiarelor, prin care să pot ajunge
la Dumnezeu. Sunt grâul lui Dumnezeu şi prin dinţii fiarelor voi fi măcinat, ca
să pot deveni pâinea curată a lui Cristos. Rugaţi-vă pentru mine lui Cristos,
ca, prin aceste instrumente, să fiu schimbat în ostie jertfită lui Dumnezeu...
Mult mai de folos îmi este să mor în Isus Cristos, decât să stăpânesc întreg
pământul. Îl caut pe acela care a murit pentru noi, îl vreau pe acela care
pentru noi a înviat. Aproape este pentru mine clipa naşterii. Aveţi milă de
mine, fraţilor. Nu mă opriţi să ajung la viaţă, oprindu-mă ca eu să mor; pe
mine, care doresc să fiu al lui Dumnezeu, nu mă extrădaţi lumii şi nici nu mă
atrageţi de partea materiei... Principele întunericului vrea să mă răpească şi
să-mi frângă avântul spre Dumnezeu. Nimeni dintre voi, care sunteţi prezenţi,
să nu-l ajute; fiţi mai degrabă de partea mea şi a lui Dumnezeu. Să nu vorbiţi
despre Isus Cristos, atâta vreme cât iubiţi lumea... Să nu fiţi invidioşi pe
mine. Chiar dacă atunci când voi fi acolo vă voi ruga altfel, să nu mă credeţi,
ci să daţi crezare celor ce vă scriu acum. Vă scriu fiind în viaţă, dar dorind
să mor. Iubirea mea este răstignită şi în mine nu se mai află focul iubirii de
materie, doar apa vie şi grăitoare, care-mi spune: «Vino la Tatăl». Nu după
legea trupului v-am scris, ci după gândul lui Dumnezeu" (Din Scrisoarea către creştinii din Roma)
Deşi Sfântul Ignaţiu ar fi voit
să-şi afle mormântul în pântecele unei fiare sălbatice, pentru ca, după cum se
exprimă într-o scrisoare, să nu facă nimănui greutăţi cu înmormântarea lui,
totuşi, creştinii din Antiohia s-au îngrijit să obţină câteva dintre rămăşiţele
lui pământeşti. Încă din antichitate, ei au arătat şi au venerat la marginea
oraşului mormântul „Părintelui nostru Ignaţiu, purtătorul de Dumnezeu" şi,
în ziua de 17 octombrie, cinsteau în fiecare an, cu solemnitate deosebită,
amintirea morţii sale. Noul calendar a reţinut această dată în locul zilei de 1
februarie din calendarul vechi. Indiferent de data la care este comemorat,
Sfântul Ignaţiu de Antiohia rămâne o flacără nestinsă în istoria Bisericii lui
Cristos. (Sursa: http://www.arcb.ro).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu