Sfânta Rita din Cascia |
Privită de
aproape, fără haloul legendei, ne dezvăluie chipul foarte uman al femeii care
nu a trecut indiferentă prin faţa tragediei durerii şi a mizeriei materiale,
morale şi sociale. Existenţa sa pământească ar putea fi de ieri, ca şi de
astăzi. Ea s-a născut în anul 1381 într-un colţ îndepărtat al Umbriei, la
Roccaporena. Crescută în teama faţă de Dumnezeu alături de bătrânii părinţi,
le-a respectat în aşa măsură autoritatea, încât a renunţat la hotărârea de a se
închide în mănăstire şi a acceptat să se unească în căsătorie cu un tânăr
violent şi neastâmpărat, Paolo di Ferdinando. Biografiile sfintei ne prezintă
un cadru de familie neobişnuit: o femeie blândă, ascultătoare, atentă să nu
trezească susceptibilitatea soţului, ale cărui fapte rele le cunoaşte, dar
suferă şi se roagă în tăcere.
Bunătatea sa a
reuşit la sfârşit să înmoaie inima lui Paul, care şi-a schimbat viaţa şi
obiceiurile fără a reuşi, totuşi, să dea uitării vechile ranchiune ale atâtor
duşmani, pe care şi-i făcuse. Într-o seară a fost găsit ucis pe marginea
drumului. Cei doi fii, deja mărişori, au jurat să-şi răzbune tatăl. Când Rita
şi-a dat seama de inutilitatea eforturilor proprii de a le schimba părerea, a
găsit curajul de a-l ruga pe Dumnezeu să-i cheme mai degrabă la sine, decât să
permită a se păta prin crimă. Rugăciunea sa, de neînţeles din punct de vedere
uman, a fost ascultată. Rămasă fără bărbat şi fără fii, Rita s-a dus să bată la
poarta mănăstirii surorilor augustiniene din Cascia. Cererea sa nu a fost
acceptată.
Întoarsă la
căminul gol, s-a rugat neîncetat celor trei sfinţi protectori ai săi, sfântul
Ioan Botezătorul, sfântul Augustin şi sfântul Nicolae din Tolentino, şi, într-o
noapte, s-a întâmplat minunea. Cei trei sfinţi i-au apărut, au invitat-o să-i
urmeze, au deschis larg poarta mănăstirii, foarte asigurată cu zăvoare, şi au
condus-o în mijlocul corului unde surorile de clauzură recitau rugăciunile
utreniei. Rita a putut astfel să îmbrace haina augustinienelor, împlinind
vechea dorinţă de dăruire totală lui Dumnezeu, dedicându-se pocăinţei,
rugăciunii şi iubirii faţă de Cristos cel răstignit, care a asociat-o chiar în
mod vizibil la patima sa, înfigându-i în frunte un spin.
Acest stigmat
miraculos, primit în timpul unui extaz, i-a marcat faţa cu o foarte dureroasă
rană purulentă până la moarte, adică timp de paisprezece ani. Faima sfinţeniei
sale a trecut dincolo de zidurile severului convent din Cascia. Rugăciunile
Ritei au obţinut prodigioase vindecări şi convertiri. Pentru sine nu a cerut
decât să ia asupra sa durerile, pe care le uşura aproapelui său. A murit în
mănăstirea din Cascia în anul 1457 şi a fost canonizată în anul 1900.
(Text preluat din
cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei; sursa: http://www.ercis.ro).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu