Violenţa

Simone Weil (1909-1943)

Moartea se află între darurile cele mai pretioase făcute omului. Pentru aceasta, a o folosi rău este impietatea supremă. Să mori rău. Să ucizi rău. (Cum însă să scapi şi sinuciderii şi omorului?) După moarte, iubirea. Problemă analogă: nici plăcere pătimasă, nici privatiune dezaxată. Războiul şi Erosul sunt, între oameni, cele două surse de iluzie şi minciună. Amestecul lor - cea mai sordidă murdărie.Să te străduiesti a substitui din ce în ce mai mult în lume violenta prin non-violenta eficace.

Non-violenta nu este bună decât dacă este eficace. Astfel, la întrebarea unui tânăr cu privire la sora sa, răspunsul lui Gandhi trebuia să fie: Uzează de fortă, numai să o faci de aşa manieră, încât să o fi putut apăra - cu tot atâta probabilitate de succes - şi fără violentă. Numai să posezi o radiere a căreia energie (adică eficacitate posibilă, în sensul cel mai material al cuvântului) să fie egală celeia continută în muşchii tăi.

Să te străduieşti să devii aşa, încât să poţi fi non-violent. Asta depinde şi de adversar.

 

Cauză a războaielor: fiecare om, fiecare grup uman se simte - şi pe bună dreptate - stăpân şi posesor legitim al universului. Însă această posesie este prost înteleasă, în lipsa cunoaşterii faptului că accesul - atât cât este posibil omului pe pământ - trece, pentru fiecare, prin propriul său trup.

Pentru un ţăran proprietar, Alexandru este ceea ce este Don Juan pentru un sot fericit.

Război. Să menţii intactă în tine iubirea vieţii; să nu dai niciodată pe cineva morţii fără să o fi acceptat pentru tine însuti.

În cazul în care viaţa lui X ar fi legată de a ta până într-asa măsură încât cele două morţi să trebuiască a fi simultane, s-ar putea totuşi voi ca acela să moară? Dacă trupul si sufletul întreg aspiră la viaţă, şi dacă cu toate acestea si fără a minţi, se poate răspunde da, atunci ai dreptul să ucizi. (Sursa: Simone Weil,  La pesanteur et la grâce, Plon 1988; text apărut în Renasterea, nr. 9, septembrie 1996; trad. Iulian Nistea).