Retrasează, în peste optzeci de scurte capitole, experienţa intelectuală şi spirituală a autorului până în momentul convertirii la ortodoxie, la vârsta de treizeci de ani. Născut într-o familie socialist-atee, micul Olivier va fi ani de zile obsedat de un răspuns al tatălui său. La întrebarea copilului: „Ce există după moarte?” tatăl îi răspunde sec şi necruţător: „Nimic”. Obsesia acestui „Nimic” rostit de buzele tatălui îl va urmări toată viaţa, chiar şi dincolo de convertire. Volumul Sources, de pildă, consacrat recuperării marilor viziuni patristice, debutează cu tema, existenţialistă, a Nimicului care, în creştinism, primeşte răspunsul Învierii. Pentru Olivier Clément, creştinismul este religia Învierii prin excelenţă, a Învierii şi Transfigurării. Merită amintit şi faptul, destul de remarcabil, că, în timp ce majoritatea intelectualilor francezi ai vremii se converteau la comunism, în versiune Stalin sau Mao, Olivier Clément descoperă creştinismul, după numeroase tatonări adiacente: ezoterism, hinduism. De formaţie istoric (a fost profesor de liceu toată viaţa), tinereţea i-a fost ghidată de Alphonse Dupront, cel care trăise câţiva ani la Bucureşti, cel care i-a oferit o bursă de studii, ce se va dovedi salvatoare, lui Cioran şi care, peste ani, îi va oferi lui Mircea Eliade titlul de doctor honoris causa al Sorbonei. Prin Dupront, tânărul student va fi descoperit pentru prima dată, din sursă directă, ortodoxia. Nu trebuie uitat însă faptul că ortodoxia începuse a fi bine cunoscută la Paris prin valul enorm de emigranţi ruşi din interbelic, care a adus cu el şi figuri prestigioase de intelectuali-teologi: Serghei Bulgakov, Florovsky, Berdiaev, sau mai tinerii Vladimir Lossky şi Pavel Evdokimov. Celălalt soare conţine pagini excepţionale despre Berdiaev şi Lossky, cei doi Maeştri, cu majusculă, ai lui Olivier Clément. Aşa cum mărturiseşte autorul însuşi, a fost „confiscat” de ortodoxie prin două cărţi: Duh şi libertate şi Teologia mistică a Bisericii orientale.
 |
| Olivier Clément (1921 - 2009) |
Olivier Clément a fost una din şansele ortodoxiei în secolul abia încheiat şi, cu siguranţă, este una din şansele ei pentru secolul abia început. Papa Ioan Paul al II-lea îl preţuia ca pe unul din teologii reprezentativi ai ortodoxiei. Actualul Papă Benedict al XVI-lea se arată nu mai puţin impresionat de anvergura intelectuală şi spirituală a acestui „simplu laic”, devenit una din cele mai autorizate Voci ale ortodoxiei în spaţiul occidental. Din nefericire, tocmai ortodocşii din Est par refractari la cărţile lui Olivier Clément, destul de puţin traduse, înţelese ori asimilate. Atâta vreme cât volume precum Sources. Les mystiques chrétiens des origines (Izvoare. Misticii creştini ai originilor), Rome autrement. Un orthodoxe face à la papauté (Roma altfel. Un ortodox despre papalitate), Croix de mort et de gloire (Crucea de moarte şi de slavă) sau acest splendid Celălalt Soare nu vor intra în circuitul ortodoxiei est-europene, aceasta va fi văduvită de una din figurile-reper al propriei sale identităţi universale.
La un an de la moartea autorului, editura Desclée de Brouwer republică, iată, L’autre soleil (2010), îmbogăţit cu mai multe anexe. Pe lângă textul originar, noua ediţie cuprinde „Câteva note despre prietenie” ale lui Olivier Clément, două emoţionante discursuri comemorative scrise de Andrea Riccardi şi Boris Bobrinskoy, precum şi o notă a îngrijitorului anexelor, Dominique Ponnau. Mulţumim soţiei marelui teolog, doamnei Monique Clément, pentru generozitatea cu care ne-a însoţit în completarea acestui grupaj. (Sursa: www.oglindanet.ro: Celălalt Soare. O autobiografie spirituală).
--------------------------------------------------------------------------------
Teologul ortodox francez Olivier Clement a trecut la cele veşnice, joi seară, 15 ianuarie 2009, la Paris, în vârstă de 87 de ani. Născut în 1921 la Cévennes, Olivier Clement a fost unul din cei mai marcanţi mărturisitori ai Ortodoxiei în Occident, în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Între teologii contemporani a fost cel care, fără nici un dubiu, a ştiut să se dovedească extrem de atent la provocările modernităţii, cărora a căutat să le răspundă printr-o reflecţie profundă şi poetică în duhul credinţei înrădăcinate în Tradiţia Bisericii, dar în acelaşi timp, într-o manieră creativă şi nouă. Olivier Clement a fost interlocutorul multor personalităţi spirituale ale timpului său: patriarhul Athenagora, papa Ioan Paul al II-lea, părintele şi teologul român Dumitru Stăniloae, arhimandritul Sofronie, fratele Roger de la Taizé, întreţinând cu toţi relaţii amicale.
Venit din sudul decreştinat al Franţei la sfârşitul anilor `40, după o cercetare amănunţită a ateismului şi a spiritualităţii asiatice, sub influenţa lecturării operelor lui Nicolae Berdiaev şi Vladimir Lossky, cărora le va deveni student şi prieten, Olivier Clement a descoperit gândirea părinţilor creştini din Orient şi în cele din urmă a primit botezul în Biserica Ortodoxă la vârsta de 30 de ani. Istoric acrivic, a predat o perioadă la liceul Louis-le-Grand din Paris, susţinând în paralel Teologia Comparată şi Teologia Morală la Institutul Teologic Saint-Serge. S-a angajat într-un mod deosebit în viaţa Bisericii Ortodoxe din Franţa, fiind consultant al Comisiei inter-episcopale ortodoxe din Franţa între 1967-1997, şi a fost membru al comisiei de dialog teologic ortodox-catolic şi al reuniunilor bilaterale ortodox-protestante. A fost de asemenea unul din iniţiatorii Frăţiei Ortodoxe din Europa Occidentală. În decursul timpului a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Louvain-la-Neuve (Belgia) şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi al Universităţii Sacré-Coeur din Connecticut (Statele Unite ale Americii).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu