† Întâmpinarea Domnului: „Lumină spre luminarea neamurilor” [2 februarie]

Prezentarea lui Isus la templu - cu Philippe de Champaigne

Evanghelia Luca 2,22-40: După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, Maria şi Iosif l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: „Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul” şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului, „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: „Acum, slobozeşte-l pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!” Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi –, iar o sabie va străpunge sufletul tău!” Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni. Fiind prezentă şi ea, îl mărturisea pe Dumnezeu şi vorbea despre copil tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului. Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.

Omilie

Au trecut patruzeci de zile de la sărbătoarea Crăciunului, când ne-am adunat să contemplăm naşterea pruncului Isus, care a venit în lume pentru mântuirea noastră a tuturor. Şi, iată, că acel copil vine, în cele din urmă, adus la templul din Ierusalim, în casa lui Dumnezeu, prezentat, oferit şi consacrat. Şi în această zi în care el – putem spune așa – începe să se ocupe de „cele ale Tatălui său” şi a Tatălui nostru, ceea ce îi umple mereu mai mult sufletul său, atât de mult că într-o zi va spune: „Mâncarea mea este să fac voința Tatălui meu”, adică, aceasta este dorința mea cea mai mare să fac ceea ce este plăcut lui Dumnezeu.

 

Acel Dumnezeu, care a promis să facă o alianță, prietenie veșnică cu omenirea, pentru a fi Emanuel, Dumnezeu-cu-noi, iată-l acum, prin mâinile Marei şi a lui Iosif, că intră în templul din Ierusalim, după o lungă aşteptare a lui Mesia, cel consacrat de Dumnezeu. Acesta este motivul cel mai adânc care l-a determinat pe Dumnezeu să se coboare pe pământ şi să devină om: „să se asemene fraţilor săi în toate” (Evr 2,17), tocmai pentru a putea înțelege profund ceea ce noi toți am încercat „de a fi în stare să vină în ajutorul celor care sunt încercaţi” (Evr 2,18) – după cum citim în  lectura a doua. Acum misiunea sa este de a cuprinde toată lumea, cum afirmă bătrânul Simeon: „mântuirea pregătită înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor”.

 

Evanghelia ne prezintă pe doi bătrâni: Simeon și Ana, care sunt modelul fiecărui ucenic, așa cum ar trebui să fim noi toţi, indiferent dacă avem 9 sau 90 de ani: sunt primii care să-l recunoască pe Isus ca prunc, ca Domnul și gloria poporului Israel; sunt primii care să-l laude şi să dea mărturie.

 

Nu degeaba se relatează în sfântul Luca faptului că tocmai acești doi „săraci al Domnului”, l-au recunoscut pe Isus, nu capii și nici mai marii-preoți: săracii Domnului pentru că aparțin la un lung șir de bărbați simpli şi femei de credinţă, acea mică rămășiță a lui Israel, care țintea toată mântuirea asupra lui Mesia, aşteptatul. Acest lucru este valabil chiar pentru noi: pentru a fi capabili să-l recunoască şi să-l primim pe Dumnezeu care se revelează în Isus, trebuie să fim cei mici şi săraci cărora le-a fost dezvăluit misterul lui Dumnezeu, secretul său frumos.

 

Dar cum poate fi recunoscut? Aceasta se întâmplă mai ales datorită perseverenţei în credinţă şi în rugăciune. Despre Ana se spune că nu se îndepărta de templu, slujind lui Dumnezeu zi și noapte. Ea se gândea întotdeauna la Dumnezeu, această dăruire continuă, această slujire umilă a lui Dumnezeu plină de credinţă şi de sacrificiu, este capabilă să „profetizeze”, adică să vorbească în locul lui Dumnezeu, să spună lucruri adevărate şi corecte despre Isus, făcându-i să înțeleagă pe toți ce care aşteptau răscumpărarea din Ierusalim, că tocmai acest Prunc este mântuitorul.

 

Rugăciunea intensă a lui Simeon – care vede, în cele din urmă, pe mult aşteptatul Mesia – este frumoasă: „Acum, slobozeşte-l pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace”: cu pruncul Isus în braţe se simte îndestulat, mulţumit, acum a înţeles, acum poți să te întorci, este gata să moară, pentru că acum totul iese bine. Durează câteva minute pentru a da sens, lumină şi fericire pentru o viaţă de suferinţă, câteva minute pentru a da lumină unei vieți în aşteptare. Este important a avea o inima larg deschisă, capabilă, descuiată de mâhnire şi de mânie, o inimă profundă.

 

Pentru Maria, mama lui Isus, există un cuvânt dur şi neprevăzut: „o sabie va străpunge sufletul tău”. Sabia este o imagine care înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar şi pentru Maria se anunţă că va fi obositore şi dureroasă urmarea lui Isus, să accepte împlinirea voința lui Dumnezeu.

 

Pe lângă Simeon și Ana, și Maria este modelul fiecărui credincios, chemat pentru a alege să fie cel mai bun prieten a lui Isus. A fi cu Isus înseamnă a sta în contact cu Lumina și a deveni chiar mai luminos, așa cum lumânările se aprind în această sărbătoare!

 

În această festivitate a luminii, să ne dea nouă, Domnul, în special celor obosiți și descurajați, de a nu renunța la a vedea în viața lor urma trecerii lui Dumnezeu.

 

(pr. Pino Pulcinelli [02.02.2014];  traducător pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.lachiesa.it/calendario/omelie/pages/Detailed/30899.html).

Alleluia, He is coming - de Marilla Ness

Marilla Ness

Alleluia He is comin'

 

I looked up and I saw my Lord a comin'
I looked up and I saw my Lord a comin'
    Down the road.

Refren:

G      D      C       G
Alleluia He is comin'
G      D       C      G
Alleluia He is here
G      D        C     G
Alleluia He is comin'
G       C       D       G
Alleluia He is here.

I looked up and I saw my Lord a dyin'
I looked up and I saw my Lord a dyin'
On a tree.

Alleluia He is comin'
Alleluia He is here
Alleluia He is comin'
Alleluia He is here.

I looked up and I saw my Lord a risin'
I looked up and I saw my Lord a risin'
From the grave.

Alleluia He is risin'
Alleluia He's alive
Alleluia He is risin'
Alleluia He is here.

One day I'm gonna look up and
        I'll see my Lord a comin'
I'll look up I'm gonna see my
Lord a comin'
In the clouds.
 
Alleluia He is comin'
Alleluia He is here
Alleluia He is comin'
Alleluia He is here.

† Duminica a 4-a de peste an (C): Duhul lui Dumnezeu este asupra mea [31 ianuarie 2016]

Isus în sinagoga din Nazaret.

Evanghelia Luca 4,21-30: În acel timp, Isus a început să le vorbească celor din sinagogă: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!” Toţi dădeau mărturie în favoarea lui şi se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura lui şi spuneau: „Nu este acesta fiul lui Iosif?” Dar el le-a spus: „Fără îndoială îmi veţi zice parabola aceasta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă şi aici, în patria ta!» Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman Sirianul”. Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.

Omilie

 

 

Textele biblice din această duminică vorbesc despre chemarea pe care Dumnezeu o adresează trimișilor săi. Ce trebuie să vedeţi este instituirea profeției. Alegerea vine de la Dumnezeu. Am auzit relatarea chemării lui Ieremia (prima lectură). Se modelează. Munca de misionar este nu să lucrezi „pentru” Domnul ci să faci munca Domnului; nu se limitează doar la un singur popor dar la toate popoarele.

 

În această lectură, găsim și o a doua învățătură: misiunea adesea are un caracter polemic. Cel care este trimis de Dumnezeu trebuie să mobilizeze întreg popor. El nu va fi un „profet al curţii” care ar trebui să placă. Misiunea sa este de a fi vocea lui Dumnezeu. Va trebui să spună cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă ele nu sunt pe plac. Va trebui să vorbească fără teamă, chiar cu riscul vieții sale. În acest mediu ostil, Dumnezeu i-a promis că el va fi totdeauna cu profetul, pentru ca să te scap. El este „Emanuel”, Dumnezeu cu noi. Şi este cu adevărat pentru noi.

 

În a doua lectură, aflăm că Paul are să se confrunte cu acest climat de ostilitate. Acest „imn al iubirii” intervine într-o polemică asupra carismei. Fiecare consideră propria lui carismă ca superioară altora. Unii vorbesc în limbi, alții sunt profeții, alții slujesc celor înfometați... Carismele abundă. Dar cel mai important este faptul că sunt animate de Duhul iubirii. Fără acest dar divin al iubirii, toate eforturile de cunoaștere și împărțeală sunt nule. Această iubire frățească prevalează chiar asupra Scripturii și a cunoașterii lui Dumnezeu. Numai ea singură va rămâne atunci când vom fi față în față cu Dumnezeu. Iată drumul pe care suntem toți invitați să-l urmăm.

 

Evanghelia revelează pe acela care se prezintă ca trimis al lui Dumnezeu. Isus se află în  sinagoga din Nazaret, satul în care și-a petrecut copilăria. El citează anunţul pe care l-a făcut profetul Isaia. „Duhul Domnului este peste mine... El m-a trimis să port Vestea cea Bună...” După ce a citit acest text Isus termină astfel: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!”  Acest lucru înseamnă că se declară ca Mesia trimis de Dumnezeu; ne imaginăm surpriza oamenilor din satul său: pentru ei, nu este decât fiul lemnarului.

 

Înțelegeți bine: nu anunțul Evangheliei spuse celor săraci a pus problema. Isus vrea ca ei să înțeleagă este faptul că este trimisul lui Dumnezeu. El nu acceptă să se lase agățat de oameni din satul său. El se justifică amintind evenimentele relatate în Vechiul Testament: văduva din Sarepta și Naaman sirianul erau păgâni. Ei au știut să accepte harul lui Dumnezeu mai bine decât oamenii din poporul său. Adevăratul Dumnezeu nu este al câtorva, dar este al tuturor. Îi iubește pe păgâni, necredincioși, păcătoși, nerecunoscători. Nu vom putea să avem parte cu el, dacă nu intrăm în proiectul său de iubire universală.

 

În ianuarie, am celebrat sărbătoarea Epifaniei. Prin magii care au venit să-i dea glorie copilului rege, toate popoarele am fost chemate. Străinii, păgânii își au locul lor în inima lui Dumnezeu. Asta nu acceptă locuitorii din Nazaret. Astăzi ca și atunci, Isus vrea să ne împingă să ieșim afară din separarea noastră, din turnuri noastre, din frontierele noastre. El ne cheamă pe toți să fim discipolii și misionarii săi. Adevărată Biserică a lui Isus Cristos trebuie să fie deschisă lumii întregi.

 

Meditând această Evanghelie, descoperim că Cuvântul lui Dumnezeu se manifestă în puterea sa ne mai auzită. Asupra sa, Isus și-a așezat Duhul Domnului. El face apară asupriții la libertate, el dă celor orbi vedere. El nu se mulțumește să interpreteze textele sacre. El este Cuvântul lui Dumnezeu în persoană.

 

Textele biblice din această duminică ne invită să luăm poziție pentru Domnul. Cuvintele sale pot să deruteze. Ele pot merge împotriva spiritului lumii. Dar sunt „cuvintele Vieţii veşnice”. Noi toți suntem trimiși spre a fi mesagerii săi. Este o aventură captivantă, plină de riscuri; dar nu suntem singuri: Duhul Domnului este peste noi. Cu el vestea cea bună va aduce rod.

 

(pr. Jean Compazieu [2016];  traducător pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/5784-homelie-du-4eme-dimanche-du-temps-ordinaire-2/).

Gândul zilei





„După cum frunza are două feţe:

una strălucită, spre soare,
alta mai întunecată, întoarsă spre pământ
(dar foarte însemnată,
fiindcă prin aceasta planta respiră şi se hrăneşte zilnic),
tot aşa viaţa omenirii are două aspecte:
unul teluric – civilizaţia, adică tehnica materială;
altul ceresc – cultura, sau suma tuturor produselor sufleteşti,
prin care omul caută să intre în echilibru
cât mai deplin cu restul creaţiunii şi,
în genere, cu universul moral care îl cuprinde.
Amândouă aspectele acestea sunt inseparabile şi simultane,
nu succesive, cum pretinde morfologia istorică a lui Spengler”.

(Simion Mehedinţi).

 

Sfinţenia omului este în mod esenţial darul harului divin



La cruce...
de Gurkin Gregory

Sfinţenia omului este în mod esenţial darul harului divin. Omul trebuie să caute să primească acest dar cu toată viaţa sa, în aşa fel încât trebuie să-l facă rodnic. Din punct de vedere conceptual, trebuie să se distingă între sfinţenie prin darul divin gratuit, sfinţeania etico-morală şi sfinţenia cultuală. Recunoaşterea şi realizarea acestof valori sunt sau cad sub vicisitunile credinţei. Efortul de a deveni sfânt (adică de a da spaţiu harului lui Dumnezeu, lăsându-l să acţioneze fără a pune obstacole în propria viaţă, şi de a-i corespunde cu credinţă şi ciu iubire pentru a putea ajunge astfel la contemplarea lui Dumnezeu) nu trebuie evaluat doar ca posibilitate dată unor oameni eroici; este, în schimb, o datorie comună vieţii creştine (cf. Mt 5,48).

 

Carismele Duhului sunt diferite: astfel sfinţenia omului se poate manifesta în diferite moduri. Că este vorba de mărturia dată de martir cu preţul sângelui său, sau de a da dovadă bună despre sine în viaţa de fiecare zi, sau de comportamentul bun în sânul familiei sau într-o comunitate religioasă, în fond este vorba totdeauna de a parcurge calea uceniciei lui Cristos; adică, nu este vorba atât de a renunţa la valori determinante ale vieţii şi ale societăţii şi nici de a se refugia într-un umanism cu caracter infrauman; totul stă în a se interesa de Dumnezeu şi a rămâne orientaţi spre el, dedicându-se în întregime datoriei primite faţă de oameni şi de lume.

 

(cf. E. MIELENBRINK, „Santo” în G. ROTH, ed., Praktisches Wörterbuch der pastoral-Anthropologie, Herder, Wien 1975, traducerea italiană G. ROTH, ed., Dizionario di antropologia pastorale, Dehoniane, Bologna 1980, 1038-1039; trad. pr. Isidor Chinez).

Părinții de Ana Blandiana

Scriitoarea Ana Blandiana este căsătotită cu Romulus Rusan și el un scriitor român, amândoi fondatori ai Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei situat în municipiul Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş.  

 

Părinţii fac totul oricând pentru noi —

Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discreţie în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.

Li-e ruşine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,

Pentru noi prea modeşti şi prea simpli părinţi,
Vinovaţi pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminţi.

Apoi îşi mută privirea în stea,

Când raza-nglodată de cer se subţie.
Şi, obosiţi, nu pregetă-o clipă
Să ni se aşeze în pământ, temelie.

de Ana Blandiana

(sursă: Ana Blandiana, La cules îngeri I. Editura Liternet 2003).

Omagiul adus de Céline Dion mamei sale - un avort care nu s-a mai întâmplat



Céline Dion și mama sa Thérèse în 2007.
S-a stins din viață în decembrie 2011 la vârsta de 85 ani.
(sursa: http://www.closermag.fr/people/news-people/celine-dion-sa-maman-a-failli-mourir-136413).

Thérèse mama sa, René Angélil soțul lui Céline Dion
și fiul cel mare René Charles.

(sursa: http://www.voici.fr/news-people/actu-people/celine-dion-a-failli-perdre-sa-maman-473695?page=2).

Cântăreața de talie internațională Céline Dion întoarce fila acum pentru un nou capitol din viața sa, după recentul deces al soțului și managerului său, René Angelil.

Viața ei de poveste nu ar fi existat și cântăreața nu ar fi adus atâta faimă Canadei dacă, în 1967, un preot catolic nu ar fi convins-o pe mama ei să nu o avorteze. Cel mai probabil, Céline a învățat devotamentul total pe care l-a arătat soțului chiar de la mama ei, un exemplu de persoană iubitoare, care și-a sacrificat viața pentru familie. În 2014, câtăreața a impresionat o lume întreagă după ce și-a anulat turneul pentru a fi alături de soțul ei, cu 26 de ani mai în vârstă și suferind de cancer.

Cântăreața canadiană cu cele mai mari vânzări din istorie a fost al 14-lea copil al lui Adhémar-Charles și Thérèse Tanguay Dion.  În 2001, când a dat naștere primului ei copil, cântăreața a dezvăluit cum era să fie ea însăți avortată. Mama ei, Thérèse, a fost descumpănită să se afle din nou gravidă, așa că a alergat la preot. „Acesta i-a spus că nu are niciun drept să se împotrivească naturii. Așa că trebuie să recunosc că, într-un fel, îmi datorez viața unui preot”, a mărturisit cântăreața.

Ea a mai spus că își adoră mama, deoarece aceasta a fost „vedeta” familiei. „Nu voi uita niciodată că ea a fost prima care i-a cerut lui René Angelil să-mi devină manager. Eram un copil pe atunci. Tot ea mi-a scris și primul cântec. Îi datorez totul.

În ediția din 16 ianuarie 2001 a revistei londoneze de vedete Hello!, cântăreața declara: „Mama tocmai își crescuse cei 13 copii. Timp de peste 20 de ani, a stat captivă într-un cerc interminabil de spălat, călcat și muncă în gospodărie, timp de 365 de zile pe an. Credea, pe bună dreptate, că își făcuse datoria. Cei mici, Paul și Pauline, se pregăteau să înceapă școala, iar ea urma să aibă, în fine, ceva timp și pentru ea. Putea, în fine, să iasă în oraș, poate chair să călătorească împreună cu tata în regiunea lor natală. Și apoi s-a pomenit din nou însărcinată. A fost atât de distrusă, încât s-a dus la preotul paroh, să vadă dacă nu cumva putea să facă ceva în legătură cu asta. Dar, odată ce a trecut peste faptul de a nu putea considera avortul ca opțiune, m-a iubit  la fel de mult ca pe toți ceilalți copilași”.

Cântăreața a moștenit această iubire pentru copii și familie, pe care mereu le-a situat deasupra propriei cariere. „Succesul meu este familia mea. Viața mea este să fiu mamă. Asta îmi place cel mai mult. Îmi dă un uluitor sentiment de împlinire. Cu muzica mea îmi permit să-mi asum riscuri, dar nu și cu familia”, a declarat ea, citată de revista People, în 2012.

 

(sursă: http://stiripentruviata.ro/un-avort-care-nu-s-mai-intamplat-omagiul-adus-de-celine-dion-mamei-sale/).

Céline Dion în turneu, cu familia.