miercuri, 23 ianuarie 2013

Gândul zilei


 
Insondabilul mister al harului şi al păcatului – un binom de nedespărţit – este prezentat cu o forţă şi o vitalitate extraordinare. În toate textele sale, autorul reuşeşte să facă vizibilă ciocnirea violentă dintre „dulcea speranţă” care conduce la Dumnezeu şi adânca disperare care poartă la nimic, pătrunzând în acele spaţii intime ale inimii umane unde este jucată existenţa omului, spaţii imateriale pe care autorul reuşeşte să le facă, prin expresiile şi imaginile sale poetice, sensibile şi comprehensibile de către raţiune. Plecând de la experienţa personală în această privinţă, Bernanos foloseşte toate posibilităţile tehnice ale scrierii pentru a întrupa în umanitatea personajelor sale dialectica dintre păcat şi har. De aici o insistenţă asupra consecinţelor păcatului pe de o parte ca dezumanizare şi devastare a unei lumi triste, devorată de plictiseală în solitudine – o lume care devine ideograma omului păcătos – de gustul misterios al deprimării, şi pe de altă parte o insistenţă asupra efectelor harului care se descoperă în comuniune şi în dăruirea totală de sine ca seninătate, bucurie, în ciuda suferinţei pe care o poartă.

 
Propunerea lui Bernanos făcută lumii de astăzi este clară: dacă păcatul există şi noi suntem conştienţi de situaţia dramatică a fiinţei „sub soarele Satanei”, totuşi omului cuprins în istoria mântuirii, înţeles fiind aici şi omul contemporan – iar aici stă toată rezolvarea problemei – îi este oferită posibilitatea de a învinge starea de păcat cu toate urmările sale. Această posibilitate se numeşte har. Cel care se deschide intervenţiei lui Dumnezeu în viaţa sa realizează în sine o adevărată metamorfoză. Aceasta este ceea ce vor să arate ca posibil toţi „sfinţii” bernanosieni.



 
 
 

marți, 22 ianuarie 2013

Gândul zilei

Fotografie de profil
 
“Dacă este adevărat că suntem creaţi
după chipul lui Dumnezeu,
cum dispreţuim una dintre cele mai înalte
facultăţi ale omului?
Îmi veţi răspunde că fără să o dispreţuiesc,
eu tocmai am declarat-o neputincioasă.
Nu. Nu neputincioasă.
Nu neputincioasă de a lua parte la creaţie,
dar incapabilă de a-i pătrunde sensul,
de a o înţelege, în sensul exact al cuvântului.
[...] Inteligenţa, redusă la propriile putere,
nu crede să găsească în natură decât indiferenţă şi cruzime,
dar tocmai propria sa cruzime a descoperit-o acolo”
(G. Bernanos, La liberte, EEC II, 1378).

luni, 21 ianuarie 2013

Sf. Agnesa, fecioară, martiră

 

 
Existenţa acestei martire foarte tinere este bine documentată; ea a fost martirizată la începutul secolului al IV-lea, la vârsta de 12 ani, victimă în prigoana cruntă iniţiată de împăratul Diocleţian. Popularitatea cultului acestei sfinte şi devoţiunea cu care a fost în permanenţă cinstită de-a lungul veacurilor sunt un motiv în plus de a nu considera improbabile diferitele legende transmise prin viu grai şi prin scris, cuprinzând amănunte de la care se inspiră şi slujba bisericească.
 
Urmând o tradiţie greacă, Papa Damasus afirmă că Sfânta Agnesa ar fi fost arsă pe rug. Dar este mai verosimilă afirmaţia poetului Prudenţiu, şi împreună cu el a întregii tradiţii latine, că tânăra Agnesa, după ce a refuzat să aducă jertfă zeiţei Vesta, a fost dusă cu forţa într-un local rău famat şi expusă bătăii de joc a celor de acolo, apoi decapitată cu o lovitură de spadă.

Sunt un bulgăr de nimic


 
Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cît mă foc mai mic,
cu-atît Tu,
cu-atît Tu te vezi mai mare.

Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cît sînt mai nevăzut,
cu-atît Tu,
cu-atît Tu te vezi mai bine.

Doamne, cînd suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Şi cu cît îi duc război,
cu-atît Tu,
cu-atît Tu mă-mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat să sorb
şi pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cît eram mai orb,
cu-atît Tu,
cu-atît Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate cîte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cît mi-e dor,
Doamne, cît mi-e dor de Tine.
 
de Costache Ioanid