 |
| „Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!” (Lc 24,42). |
Regele iubirii milostive
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (24 noiembrie 2019)
Lecturi: 2Samuel 5,1-3; Coloseni 1,12-20; Evanghelia Luca
23,35-43; lecturi
Omilie
Astăzi îl sărbătorim pe Cristos, regele
universului. Este o sărbătoare recentă. A fost stabilită de papa Pius al XI-lea în anul 1925 [printr-o
scrisoarea apostolică Quas primas (11 decembrie 1925)] pentru a afirma
competența religioasă a Bisericii în domeniul profan de unde mentalitatea
modernă voia s-o excludă. În faţa răspândirii ateismului şi a
secularizării, papa a voit să susțină domnia spirituală a lui Cristos asupra
întregii umanităţii şi a instituţiilor sociale. Biserica are dreptul și obligația să le reamintească puterilor lumii că
sunt în serviciul omului. În reforma liturgică a Conciliu Vatican al II-lea Isus
este rege pentru că domnit pe cruce: un rege care-i salvează pe alții și nu se
salvează pe sine; un rege de neînțeles. Astăzi este înălțarea lui Isus din partea Tatălui în ziua
învierii: este Kýrios, Domnul
viu pentru totdeauna. Cristos, regele universului, este chemat să
conducă poporul lui Dumnezeu.
Lectura întâia din cartea lui
Samuel (2Sam 5,1-3) este
prezentată figura regelui David, ce unește tot poporul într-un singur regat. Spune că „toţi bătrânii lui Israel”
(v. 3) i-au cerut unificarea poporului: „Iată, noi suntem os din oasele tale şi
carne din carnea ta! […]. Şi Domnul ţi-a zis: «Tu îl vei paşte pe poporul meu,
Israel, şi vei deveni conducător peste Israel»” (v. 1; 2). Este chemat să fie
rege-păstor ce-și iubeşte turma, o paşte şi merge înaintea ei. El a acceptat să fie regele celor
douăsprezece triburi pentru a-i proteja, fiindu-le păstor. După regele Solomon,
restaurarea regatului rămâne un vis, la realizarea căruia este încredințată lui
Mesia. Sfârșitul regalității și exilul pregătesc un alt rege, spiritual, Isus, care
va realiza împărăția lui Dumnezeu în mod cu totul diferit. Evanghelia ni-l
prezintă ca cel care vine să reconcilieze toate popoarele de pe pământ. Întinde
mâinile pe cruce pentru ca să fie adunați toți „fiii risipiți ai lui Dumnezeu”
(In 11,52) prin sângele vărsat. Creștinii
sunt trimiși să fie purtătorii ai păcii lui Cristos, regele universului.
Regalitatea lui Isus este de
origine divină. Primatul lui Cristos, cel care îl încoronează ca rege, este
admirabil sculptat în imnul cu care începe Scrisoarea
către Coloseni (Col 1,12-20). Imnul este un cântec de laudă a lui Isus triumfător
prin învierea sa într-o nouă creație, mai completă decât prima, reconciliată de
Cristos, când Dumnezeu i-a eliberat pe oameni de puterea întunericului şi i-a
introdus, în siguranță, în împărăţia lui bazată pe iubire. Fără a găsi
termenul, vedem o celebrare a regalității lui Isus, regele universului. Este un
rege dar nu în felul împăraților. Puterea lui este infinit superioară tuturor
forțelor din această lume. El este unic în felul său: se referă la lumea de
sus, lumea divină. Cristos ne aduce mântuirea: „în el avem răscumpărarea,
iertarea păcatelor” (v. 14). Aceasta este calea care ne permite să mergem spre
Tatăl. Regele Isus domneşte prin dăruirea propriei vieţi în totală iubire.
Dăruindu-și trupul şi vărsat sângele vărsat pe cruce, el ne deschide calea ce
duce la împărăţia lui Dumnezeu. Paul spune că „primatul” lui Cristos este
capacitatea de a domina orice lucru; în greacă pléroma – este „plinătate”. Idea că Isus este în sine bogat și nu
este nevoie de nici o integrare: „în el i-a plăcut lui Dumnezeu să facă să
locuiască toată plinătatea” (v. 19). Mozaicurile și frescele vechilor biserici,
atât cele latine cât și cele orientale, sunt mărturii iconografice: ele reprezintă
pe Cristos în maiestatea sa. Este Pantocratór: guvernând toate. Este chipul lui Isus, regele universului.
Astăzi evanghelia vrea să
răspundă la întrebarea ce este pusă lui Isus de omul, întotdeauna așezat să
caute: „ce trebuie să fac ca să intru în viața veșnică?” (Lc 10,25). Să te încrezi în Cristos, chiar dacă este pe cruce. În evanghelia
sărbătorii de azi (Lc 23,35-43), sfântul Luca ne prezintă investitura lui Isus ca regele
iudeilor. Regalitatea sa are loc pe cruce – tronul improvizat al lui Mesia:
„deasupra lui era şi o inscripţie: «Acesta este regele iudeilor»” (v. 38). Desigur,
un titlu în derâdere faţă de Cristos și dispreţuitor din partea lui Pilat. Un
rege este răstignit? Totuşi, prin sacrificiul său, Isus se manifestă ca rege.
Crucea este tronul unde el se urcă în mod liber pentru a arăta iubirea, nu
numai evreilor, dar lumii întregi; căci „nimeni nu are o iubire mai mare decât
aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13).
Evanghelia ne arată mai multe feluri
de a răspunde lui Cristos: poporul stătea acolo să observe; șefii religioși își
băteau joc de el, precum şi soldaţii; unul dintre răufăcători condamnaţi în
acelaşi timp cu el începe să-l insulte. Isus nu răspunde la aceste provocări. El
primește rugăciunea unui păcătos. Nu s-a spus: toți păcătoșii vor ajunge la
mântuire? „Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!” (v. 42),
îl spune lui Cristos. Domnul nu a răspuns niciodată la cei pe care îi cereau
răspunsuri de pe cruce. Își întoarse capul, așa cum putea, spre „tâlharul cel
bun”, cum îl numim noi, și i-a spus cu milostivire: „Astăzi vei fi cu mine în
paradis!” (v. 43). Rugăciunea banditului obține dezlegare. Acest om a fost
salvat pentru că Isus a fost capabil de a transforma condamnarea de pe cruce
într-un gest de milostivire. L-a cuprins în mila sa. Tâlharul recunoaşte în Cristos
pe regele său. După sfântul Luca, Isus, cel înălțat pe crucea pentru sclavi,
înconjurat de insulte, așezat între tâlhari, este aplecat într-un gest de
iertare. Isus este regele iubirii milostive. „Iar eu, când voi fi înălțat de pe
pământ, îi voi atrage pe toți la mine!” (In
12,32).
„În timp ce ne rugăm să vină
împărăția ta, noi ne dăm seama că promisiunea ta devine o realitate: după ce
te-am urmat, venim la tine, o Doamne, în împărăția ta, atrași de tine sub cruce”,
spunea sfântul Ioan Paul al II-lea.
Celebrarea lui Cristos rege este
un cântec de speranță și de încredere. Suntem îndemnaţi să ne îndreptăm spre Domnul
cu privirea tâlharului care moare pe cruce, încredinţându-şi viaţa unuia care
moare împreună cu el şi ca el. Suntem încurcați de contradicții, suntem în
limitele noastre de creaturi, dar găsim o lumină, găsim sensul existenței
noastre, găsim pacea… Avem speranţa că într-o zi ne vei răspunde: „Astăzi vei
fi cu mine în paradis!”
Așteptăm cu înfrigurare această
speranță!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și
omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico
A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu