 |
| Cristos și tânărul bogat - de Heinrich Hofmann. |
A lăsa, a urma și a primi, mai mult decât te aștepți
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (14 octombrie 2018)
Omilie
Evanghelia de astăzi ne prezintă întâlnirea lui Isus cu omul bogat și
ne invită să privim lucrurile la justa lor valoare, nu cu setea
averii, nici cu egoism, ci în lumina înţelepciunii divine. În această lumină, Dumnezeu
ocupă primul loc, iar bunurile materiale sunt văzute ca lucruri de împărţit la toți
ceilalţi.
În prima lectură (Înț 7,7-11) autorul – care simbolic este
regele Solomon – explică alegerea sa de viață: el a cerut de la Domnul lucrul cel
mai important, nici bogății, nici frumusețe, doar înțelepciune. Scriitorul este
un evreu care a trăit în Alexandria Egiptului, credincios față de tradițiile
lui Israel și, în același timp, deschis spre lumea greacă în care a trăit. În
limbajul cărții se resimte mentalitatea ebraică ce se îmbracă în concepția
greacă a diasporei [comunități evreiești împrăștiate în afara Palestinei]. Sunt
adăugate unele valori apreciate de greci, cum ar fi sănătatea, frumusețea și
lumina zilei. Se îndrăgostește puternic de înțelepciune [în greacă este sophia] care este prezentată ca o
persoană distinctă de Dumnezeu și își are tronul alături de cel al Domnului
(cf. Înț 9,4); își are originea la
Dumnezeu și e de natură divină (cf. Înț
7,24-26), posedă perfecțiunea Domnului (cf. Înț
7,22-23) și se comunică oamenilor prin spirit [aceeași imaterialitate] (cf. Înț 7,24). Se va manifesta la plinirea
timpurilor ca persoană divină: este Cristos, cuvânt făcut trup spre a ne salva.
Pentru noi creștinii Isus este adevărata înțelepciune. Aceste realități – cum
sunt sceptre, tonuri, bogății, nestemate, aur, argint, sănătate, frumusețe și
chiar lumină – descoperă zădărnicia lor profundă în comparație cu înțelepciunea
care vine de sus ce poate face bogată viața omului. Autorul afirmă că posedă
înţelepciunea mai ales că l-a rugat pe Dumnezeu, îndelung, ca să i-o dea: „m-am
rugat şi mi-a fost dată priceperea, am invocat şi a venit la mine duhul
înţelepciunii” (v. 7). De aceea, averea din această lume nu are nici o valoare:
„în văzul ei, este puţin nisip” (v. 9). Termenul „înțelepciune” arată adevărul
divin ce strălucește și face apel la omul interior. Două sisteme de valori:
unul – puterea [sceptrul, tronul], bogăția [aurul], sănătatea, frumusețea,
lumina, și altul – înțelepciunea care vine de la Dumnezeu: „am iubit-o mai mult decât sănătatea şi
frumuseţea şi am preferat să o am în locul luminii, căci strălucirea care vine
de la ea este fără apus” (v. 10). Nu ne
ocupăm prea mult să-i cerem lui Dumnezeu, în rugăciune, darul înţelepciunii… Şi,
totuşi, este adevărat, că înţelepciunea ne-a fost dată de Duhul Sfânt la botez,
şi, mai ales, la mir…
După elogierea înțelepciunii avem
„cuvântul lui Dumnezeu viu, plin de putere” (v. 12) din Scrisoarea către Evrei (Evr
4,12-13). În comunitatea creştină de la început era prezent riscul de a asculta
cuvântului Domnului ca pe o simplă scriere de fapte ale trecutului. Scrisoarea este pentru a chema creștinii să fie
atenți la cuvântul lui Dumnezeu care instruiește, descoperă ceea ce vede că
face Dumnezeu. Nu este un cuvânt stins, cuvânt inofensiv, de adormit. Este cuvântul
pe care îl studiem şi ne studiază, ne controlează, ne instruieşte, ne purifică,
ne descoperă limitele, slăbiciunile, taie și judecă viciile. Cuvântul lui
Dumnezeu este realitate ce răstoarnă, ce schimbă radical viaţa celui care
vesteşte şi celui care primeşte. Cuvântul este mereu o provocare, o spadă, o
ploaie rodnică, o revelație. Într-adevăr, Dumnezeu ne vorbește. Dacă vom rămâne
la suprafață, dacă suntem prea aglomerați sau retrași în noi înșine, nu vom
putea auzi pe cel care bate la ușă. Dacă îl vom primi, el va ilumina
viața noastră. Ne va da putere și curaj pentru a merge mai departe pe calea
iubirii.
În Evanghelia de astăzi descoperim
pe Isus Cristos care se prezintă ca înțelepciune a lui Dumnezeu. Sfântul Marcu (Mc 10,17-30) vorbeşte comunităţii cu
claritate despre cum trebuie să se comporte faţă de bogăţii. În acest scop,
evanghelistul culege câteva episoade: întâlnirea lui Isus cu un tânăr bogat,
dialogul cu ucenicii privind obstacolul bogăţiilor pentru împărăţia cerurilor,
răspunsul Domnului la întrebarea lui Petru, privind recompensa rezervată celor
care l-au urmat după ce au lăsat totul.
Evanghelistul ne arată mai întâi un
om, care „în fugă”, a venit, a îngenuncheat în fața lui Isus punându-i o
întrebarea: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa
veşnică?” (v. 17). Cristos îi amintește poruncile iubirii față de aproapele și omul
îi răspunde că le-a respectat încă „din tinerețe”, a ascultat cuvântul lui
Dumnezeu [Torah]. Acest om a venit la
Isus pentru că este pătruns de o neliniște, inima sa este agitată; vrea mai
mult. Ne spune Evanghelia, „Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit” (v. 21).
Amintiți-vă de chemarea lui Petru. Când Cristos chemă, fixează privirea asupra
lui, iradiază, împrăștie raze de lumină și de iubire a lui Dumnezeu. Această
iubire iese din inima lui Isus.
Privindu-l cu iubire îi face o
propunere. „Un lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi
vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!” (v. 21). Având o viață
corectă nu este suficient. Diferența este aici: o viață ireproșabilă și o viață
plină de iubire. Isus invită să trecem de la o viață mărginită de porunci la o
viață „locuită” de iubire. Această iubire nu poate fi satisfăcută strict de
datorie; merge mult mai departe. A iubi este a dărui totul. Cu el nu-ți
lipsește nimic…
Omul nu a avut curajul de a se
goli. „A făcut alegerea: bani. Inima lui era plină de bani… Dar nu era un hoț,
un infractor: nu, nu, nu! Era un om bun: nu furase niciodată! Niciodată nu a înșelat:
erau bani câștigați în mod cinstit. Dar inima sa era întemnițat acolo, era
legat de bani și nu avea libertate de a alege. Banii l-au ales pentru el […]. Întorcându-se înapoi, bucuria devine tristețe”, spune papa Francisc.
Chiar și astăzi există mulți
tineri au o chemare, dar „îi oprește” bunurile materiale, îi împiedică la
convertire și urmarea lui Cristos. Numai o minune a harului divin îi poate
smulge [pe cei bogați] din mizeria umană și spirituală și să-i introducă pe
drumul lui Isus, cel suferind și sărac.
Este interesant dialogul dintre
Petru și Isus: atunci „Petru a început să-i spună: «Iată, noi am lăsat toate şi
te-am urmat!»” (v. 28). Petru folosește expresia: „a lăsa”, „a urma”, făcând
aluzie la chemarea de pe malul lacului Tiberiadei (Mc 1,16-20). Dar Isus îl corectează pe Petru: este vorba de a lăsa,
a urma și a primi, mai mult decât te aștepți.
Ne gândim la sfântul Francisc de
Assisi. El a lăsat hainele de lux. A plecat cu toată bucuria și total liber
pentru a-l urma pe Cristos…
Acesta este prețul martorilor
Evangheliei lui Isus. La sfârșitul vieții noastre, vom fi judecați după iubire.
Aceasta este singura modalitate de a moșteni viața veșnică…
bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa
R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci
A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi
T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986;
Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario
meditato, EDB Bologna 1974; Commento
della Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati
dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu