Sfânta Maria Magdalena [22 iulie]

 

 

Cristos apare Mariei Magdalena după înviere (1834-1836)
– „Noli me tangere” –
de Alexander Ivanov (1806-1858).

„Tu, [Părinte], i-ai aprins în inimă focul unei iubiri infinite faţă de Cristos, care i-a redat libertatea Spiritului, şi i-ai dat curajul de a-l urma cu fidelitate până pe Calvar. Chiar şi după moartea pe cruce, l-a căutat pe Învăţătorul cu atâta pasiune, încât a meritat să-l întâlnească pe Domnul înviat şi să fie prima care le-a vestit apostolilor bucuria pascală” (MA II, Prefaţa, p. 1179).

Maria Magdalena nu este prezentată în evanghelie ca marea păcătoasă convertită de Isus, dar ca apostol al învierii.

Tradiţia latină, urmând opinia sfântului Grigore cel Mare, a identificat într-o singură persoană pe Maria Magdalena, Maria din Betania şi femeia păcătoasă care, în casa lui Simon Fariseul, a uns picioarele lui Isus şi le-a uscat cu părul capului ei. În Occident, foarte puţini autori, printre care şi sfântul Bernard de Clairvaux, se vor distanţa de această interpretare. Tradiţia orientală, în schimb, a considerat întotdeauna că este vorba despre trei femei diferite. Studiile mai recente au dat dreptate orientalilor.

Ucenica fidelă

Cine era, deci, Magdalena? Puţinele lucruri sigure pe care le ştim le avem din evanghelii. Maria era din Magdala, mică cetate din Galilea. Isus a vindecat-o de slăbiciunile sale şi ea a devenit ucenică, ajungând să facă parte din acel grup al femeilor care îl urmau pe Isus: „Cei doisprezece erau cu el; de asemenea, unele dintre femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care scosese şapte diavoli, Ioana, soţia lui Cuza, administrator al lui Irod, Suzana şi multe altele, care-l asistau cu ceea ce aveau” (Lc 8,1-3).

Expresiile „vindecate de duhuri rele” sau „din care scosese şapte diavoli” nu înseamnă, în mod necesar, că mai înainte acest femei au fost posedate, deoarece, în mentalitatea timpului, orice tulburare fizică era atribuită duhurilor rele, despre care se gândea că au intrat în persoană, şi erau cu atât mai numeroase cu cât mai gravă era şi boala. Deci femeile despre care vorbim, cu siguranţă, au fost vindecate de Isus de bolile lor şi, în cazul Magdalenei, trebuie să fi fost vorba despre vreo boală gravă.

În al doilea rând, dacă ne gândim la locul rezervat femeii în cultura antică, chiar şi cea iudaică, comportamentul lui Isus, care, alături de apostoli, a admis şi acest grup restrâns de femei să-l urmeze îndeaproape, a fost, desigur, neobişnuit, pentru a nu spune revoluţionar.

Reţinem că împreună cu aceste femei se afla şi mama Învăţătorului şi poziţia ei este centrală, aşa cum apare şi din relatarea pătimirii. Pe de altă parte, cine mai mult decât mama putea să înţeleagă nevoile fiului?

De fiecare dată când în evanghelii este prezentată lista acestui grup de discipole, Magdalena este întotdeauna numită prima, pentru a indica preţuirea de care se bucura în prima comunitate creştină.

La picioarele crucii

Ea l-a urmat pe Isus şi la Ierusalim şi a luat parte activă la evenimentele pătimirii şi învierii. Evanghelia după Marcu (15,40-41) notează că la locul răstignirii „erau şi câteva femei, care priveau de departe; printre ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob cel Mic şi a lui Ioses, şi Salome şi multe altele care urcaseră cu el la Ierusalim”.

Ele priveau „de departe” până ce soldaţii care l-au răstignit le-au permis să se apropie. Evanghelia după Ioan (19,25) ne aminteşte că, în acest moment deosebit, „lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, şi Maria Magdalena”.

După ce Isus a murit, a fost înmormântat repede, pentru a nu încălca porunca riguroasă a sabatului, care interzicea orice fel de muncă. Magdalena şi celelalte femei au rămas până la sfârşit pentru a vedea unde avea să fie pus trupul lui Isus, apoi s-au întors la Ierusalim. În zorii primei zile a săptămânii – duminica –, Magdalena se afla în capul grupului femeilor ce au alergat la mormânt cu mirul – pentru aceasta sunt numite de orientali mirofore (mironosiţe) – şi alte parfumuri pentru îmbălsămarea trupului Celui Răstignit, conform cu uzanţele ebraice.

Apostol

La mormânt le aşteptau surpriza şi spaima, deoarece nu au găsit trupul lui Isus. În timp ce celelalte duceau vestea apostolilor, Magdalenei, rămasă pe loc, nemângâiată, în căutarea celui pe care îl iubea aşa de mult, i-a apărut Isus înviat. La început, nu l-a recunoscut şi l-a confundat cu grădinarul, dar când Isus a chemat-o pe nume, ochii ei s-au deschis şi din profunzimea inimii a exclamat: „Învăţătorule!” şi s-a aruncat la picioarele lui. Ar fi voit să rămână îndelung cu el şi să-l asculte ca în timpurile de odinioară, dar Isus i-a zis: „Nu mă reţine, pentru că nu m-am urcat încă la Tatăl, dar du-te la fraţii mei şi spune-le: Mă urc la Tatăl meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru” (In 20,17). Şi Maria a alergat să le spună apostolilor că Domnul a înviat.

Magdalena, fiind aleasă de Isus, urmându-l pe el de la începutul vieţii publice şi contemplându-l înviat, devenea, conform tradiţiei Bisericii, apostol.

De câte ori, de-a lungul istoriei, femei alese de Isus au repetat cu iubirea lor istoria Magdalenei! Sfinte, profetese, carismatice au dus întregului popor creştin, se înţelege că sunt cuprinşi aici şi succesorii apostolilor, vestea Celui Înviat, făcând să înflorească de fiecare dată în Biserică o nouă primăvară.

 

(sursa: http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/tabid/66/articleType/ArticleView/articleId/2636/Sf-Maria-Magdalena-.aspx).