† Duminica a 14-a de peste an (B): „Nu este nimic nou sub soare” (omilie)

Isus proclamă vestea cea bună la Nazaret.

Evanghelia Marcu 6,1-6: Apoi a ieşit de acolo şi a venit în locul lui natal, iar discipolii îl urmau. Fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă şi mulţi dintre cei care îl ascultau se mirau, spunând: „De unde are el toate acestea? Şi ce este această înţelepciune care i s-a dat şi aceste fapte minunate care se fac prin mâinile lui? Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei, fratele lui Iacob, al lui Ioses, al lui Iuda şi Simon? Şi surorile lui nu sunt oare aici, la noi?” Şi erau scandalizaţi de el. Dar Isus le-a zis: „Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui”. Şi nu a putut face acolo nici o minune, decât doar şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor. Apoi, cutreiera satele din jur învăţând.

Omilie

Cele trei texte biblice din această duminică au un punct comun. Ele ne arată preferința celui care vorbeşte din partea lui Dumnezeu. Este cazul profetului Ezechiel (prima lectură). Ne aflăm într-un moment dramatic din istoria Ierusalimului. Reprezentanții forțelor active din țară au fost deportați în Babilon. Profetul – și el deportat – este chemat de Dumnezeu și trimis la poporul său de răzvrătiți; va trebui să se comporte că îndrăzneală: „Fie că vor asculta, fie că vor refuza să ştie măcar că este un profet în mijlocul lor că îi cheamă la convertire”.

Același Domn continuă să trimită apostoli pentru a chema la convertire. Mesajul lor nu este întotdeauna bine primit. Cei trimișii sunt adesea luați în derâdere. În numeroase țări sunt victime ale urii și violenței persecutorilor. Dar nimic și nimeni nu poate să-i împiedice să dea seama de speranța care îi animă. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie anunțat în timp și în momente nepotrivite lumii întregi. Este misiunea noastră de creștini botezați și miruiți.

În a doua scrisoare către Corinteni, apostolul Paul descrie condițiile reale ale apostolatului său. El a primit revelații extraordinare. Dar este împovărat cu dificultăți și umilințe: insulte, slăbiciuni, constrângeri, persecuții, situații de agonie... La toate acestea grave probleme de sănătate. Desigur, el s-a rugat Domnului ca să-l elibereze, căci el nu poate face mai mult. Dar Domnul a răspuns: „Harul meu îți este de ajuns”. Paul descoperă că puterea lui Dumnezeu este în slăbiciune. Ceea ce este  important pentru apostol astăzi: el trebuie să fie locuit de această încredere în Dumnezeu. Nu este singur în această misiune. Principală activitate a lui Dumnezeu este să facă din inima celor care îi pun pe drumul nostru.

În Evanghelia vedem pe Isus care este confruntat de lipsa de credință a oamenilor din satul său. El le-a spus că Duhul lui Dumnezeu este peste el, că a fost trimis să anunțe vestea bună săracilor... Pentru compatrioții săi, aceste cuvinte nu sunt acceptabile. Drept cine mă iei? L-au văzut crescând și devenind tâmplar. Unii au beneficiat de serviciile sale. Ce amestec are el că învață în sinagogă? Ceea ce i se reproșează este Cuvântul lui Dumnezeu, fără a fi calificat pentru aceasta. Nu a făcut studii de rabin sau cărturar. El este un simplu laic.

Iată deci că Cristos este împiedicat de a fi recunoscut ca Mesia. „A venit la ai săi și ai săi nu l-au primit”. Nu trebuie să judecăm noi. Și noi suntem adesea refractari atunci când ni se vorbește din partea lui Dumnezeu. Dar nimic și nimeni nu poate să oprească proclamarea vestei celei bune. În fața acestui refuz, Isus merge prin satele vecine. Mesagerii Evangheliei nu pot fi descurajați dacă refuză să asculte și să-i primească. Asemenea lui Isus, ei trebuie să proclame Evanghelia în altă parte căci toți trebuie să asculte.

Problema este a ascultătorilor lui Isus: să nu fie închiși în certitudinile și tradițiile lor. Acest lucru este adesea valabil și pentru noi. Credem că știm multe lucruri despre Dumnezeu. Dar ce putem spune va fi întotdeauna fără importanță în raport cu ceea ce este de fapt. Credința nu este în primul rând o problemă de cunoștințe și de cunoaștere. Ea este mai ales o problemă spirituală: cine este Isus pentru noi? Iată întrebarea fundamentală pe care noi o găsim în toată Evanghelia sfântului Marcu. Și răspunsul ne este dat la picioarele crucii de către sutașul păgân: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”.

Ca profetul și ca Paul, suntem conștienți de slăbiciunile noastre. Dar Domnul se bazează pe noi pentru a fi mesageri veștii celei bune. Ne putem gândi la cea mai frumoasă replică a sfintei Bernadeta de la Lourdes: „Eu nu sunt obligată pentru a vă face să credeți, eu sunt obligată să vă spun”. În ciuda slăbiciunii noastră, Domnul se bazează pe noi pentru a fi purtători lui de cuvânt. În diversele noastre întâlniri suntem chemați să răspundem despre speranța care ne animă. Avem valori de apărat, de împărtășit, avem solidaritate, respectul demnității persoanelor, mai ales celor mai slabi. După iubirea noastră vom fi recunoscuți ca discipoli ai lui Cristos.

Înainte de a începe misiunea, ne rugăm Domnului: trimite-ne Duhul tău Sfânt. Să ne aducă aminte ce ai spus tu. Să învățăm să te recunoaștem în predecesorii noștri în inima celor care i-ai pus în calea noastră. Doamne, fii cu noi pentru a fi adevărați martori ai iubirii tale.

(pr. Jean Compazieu [26 iunie 2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:

http://dimancheprochain.org/5316-homelie-du-14eme-dimanche-du-temps-ordinaire-2/).