Era odata un om care ajunse în fața lui Dumnezeu. Acest om era foarte trist deoarece pe lumea celor vii nu descoperise secretul unei vieți frumoase. Dumnezeu îi spuse că pentru a avea o viață minunată este nevoie să ai sentimente pentru fiecare lucru mărunt pe care îl faci. Așa că omul îi cere lui Dumezeu să-i dea sentimente, crezând că în felul acesta va putea avea o viața fericită.
Atunci
Dumnezeu le-a chemat în fața sa pe cele mai importante sentimente ale vieții. Primul
sentiment a fost „uitarea” care zise:
„Vreau ca totul să fie uitat!”. Apoi a venit „tristetea” care a spus: „Doresc și eu ca oamenii să fie triști!”. Al
treilea sentiment a fost „speranta”
care plină de încredere a zis: „Pentru ca totul să fie minunat trebuie să fii
plin de speranță!”. Penultimul sentiment a fost „dragostea” care a spus: „Oamenii trebuie să se iubească pentru a fi cu
adevărat bucuroși și pentru a avea o viața fericită”. Ultimul sentiment a fost
„bucuria” care zise: „Oamenii trebuie
să depășească orice cu zâmbetul pe buze și să se bucure de orice lucru oricât
de mărunt ar fi”.
După
cele auzite, omul era foarte confuz, deoarece avea parte de cinci sentimente
împortante, dar tot nu putea fi fericit și plin de mâhnire zise: „De ce mai
mințit, Doamne? Pentru că eu cu aceste sentimente nu pot fi fericit!” Atunci
Dumnezeu îi răspunse: „Poți fi fericit cu aceste sentimente, doar că ai uitat
să cauți în inima ta răspunsul fericirii!”.
„Încearcă
să dai uitării tristețea pentru a rămâne cu bucuria în suflet și mereu să ai
speranță chiar dacă ești rănit, că vei mai putea iubi, nu contează prin ce treci.
Exista întotdeauna o sperantă. Învață să fii fericit pentru că secretul
fericirii se află în inima ta!”
(Vorba înțeleptului).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu