† Sf. Familie (C): Necesitatea de a asculta de Tatăl

Regăsirea copilului Isus în templu ar putea să pară un simplu episod din viaţa familiară. Însă semnificaţia sa este mult mai profundă. Sensul său este cuprins în întrebarea mamei şi în răspunsul Fiului (Lc 2,48-49). Aici găsim primul cuvânt al lui Isus, unicul în relatarea copilăriei. Un cuvânt al cărui sens nu l-au înţeles părinţii. Este deci un cuvânt neaşteptat şi cu o semnificaţie mai profundă.

         

De multe ori se subliniază că cu gestul şi cuvintele sale Isus a voit să prefigureze viitoarea rupere de familie şi să afirme propria libertate şi primatul misiunii sale. Da, este o interpretare care are multă parte de adevăr. Însă rămâne încă slabă, în orice caz încă prea în afara misterului lui Isus.

         

Spunând „tatăl tău”, Maria se gândea la Iosif. Spunând „Tatăl meu”, Isus se gândea la Dumnezeu. Contrastul este semnificativ, aproape dur. Isus afirma originea sa de la Tatăl. Iar în întrebarea pe care o adresează părinţilor („Nu ştiaţi că trebuie să fiu în cele ale Tatălui meu?”, el dezvăluie ascultarea sa fără rezerve faţă de Tatăl. „Cele care sunt ale Tatălui” pot fi casa, interesele, dorinţele, voinţa, proiectele: o expresie generică pentru a sugera totalitatea. Dar este şi mai sugestivă expresia „a fi în”, care de multe ori se traduce cu un simplu „a se ocupa”. În realitate „a fi în” este mai mult decât simplul a se ocupa: exprimă o atitudine care atinge persoana şi existenţa. Dar în acest „trebuia” – pe care după aceea Isus îl va relua pentru a arăta ascultarea sa până la cruce – se ascunde secretul cel mai tulburător al revelaţiei lui Isus, cel mai greu de înţeles.

         

„Dar ei nu au înţeles” notează evanghelistul. Ce nu au înţeles? Că Isus aparţine Tatălui? Separarea sa de familie? Sau acel „trebuia” pe care Isus îl va repeta după aceea (Lc 9,22), de-a lungul misiunii sale, pentru a exprima „necesitatea” crucii? Ceea ce este sigur este că atât gestul lui Isus cât şi cuvintele sale au rămas o enigmă. Ascundeau ceva care avea să se dezvăluie după aceea. Este identitatea profundă a lui Isus care încă nu s-a descoperit, cuprinsă în întregime în acel „trebuie”. Va trebui să aşteptăm crucea pentru ca să se poată descoperi în claritatea sa. (don Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).