† Duminica a 4-a din Advent [C]: Prezența Domnului cu noi și între noi [22 decembrie 2024]

Vizita Mariei la Elisabeta - de James Tissot.

 Prezența Domnului cu noi și între noi

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (22 decembrie 2024)

Lecturi biblice:  Miheia 5,1-4a; Evrei 10,5-10; Evanghelia Luca 1,39-45; lecturi biblice

Omilie

În această duminică de la sfârșitul Adventului, tema lecturilor este împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu poporul său și se concentrează asupra „vizitei” Domnului într-un moment crucial al istoriei sale deoarece Dumnezeu vine să-și răscumpere poporul. În prima lectură este situația istorică a exilaților israeliți din Babilon care se pregătesc să se întoarcă în țara părinților. Profetul prezice nașterea în Betleem a unui „alt” David, care va fi stăpânitor, se va pune în fruntea poporului său și îl va guverna așa cum face un păstor cu turma sa. Este vorba despre celebrul oracol al nașterii lui Mesia: „Tu, Betleem Efrata, eşti mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieşi, pentru mine, cel care va fi stăpânitor în Israel” (Mih 5,1). A doua lectura este o reflecție teologică asupra nașterii umane a lui Mesia, adică a lui Cristos [Unsul], la care Dumnezeu nu a cerut arderi de tot sau jertfe în templu, dar sacrificiul propriei umanității: „iată, vin ca să fac voinţa ta!” (Evr 10,9). Textul evanghelic relatează vizita Mariei la verișoara sa Elisabeta după vestirea îngerulu: „Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” (Lc 1,45). Linia care trece prin cele trei lecturile de astăzi este ușor de identificat: nașterea umană a lui Isus răspunde logicii „micimii” ce va caracteriza întreaga viață a Domnului. Este prezența lui „Dumnezeu-cu-noi” și între noi!

† Duminica a 3-a din Advent [C] [Gaudete – Bucurați-vă]: Bucuria mântuirii [15 decembrie 2024]

 

Bucuria mântuirii

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (15 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Sofonia 3,14-18; Filipeni 4,4-7; Evanghelia Luca 3,10-18; lecturi biblice

Omilie

Tema liturgiei din această duminică este aceea a bucuriei – bucuria mântuirii – evidenţiată din ce în ce mai mult când ne apropiem de nașterea lui Isus. Bucuria despre care vorbim nu este orice bucurie, ci aceea care provine din venirea Dumnezeului care ne mântuiește, la care ne cheamă Adventul. Bucuria decurge din experiența că Domnul vine să ne mântuiască în situații de neputință, cum spune profetul Sofonia: „Domnul a îndepărtat judecăţile tale, l-a îndepărtat pe duşmanul tău. Regele lui Israel, Domnul, este în mijlocul tău şi nu te vei mai teme de rău” (Sof 3,15). Nu există bucurie mai mare decât atunci când experimentăm o mântuire care apare dincolo de capacitatea umană când obținem un har neașteptat. Doar bucuria pe care o aduce Salvatorul este o adevărată bucurie, o bucurie care nu trece, pe care nimeni nu ne-o poate lua. Recunoașterea păcatului este doar primul pas ce necesită o schimbare. Convertirea nu se face prin cuvinte. Întrebarea repetată de trei ori „ce trebuie să facem?”, Ioan Botezătorului ne pune pe calea cea bună: ascultarea cuvântul lui Dumnezeu, recunoașterea păcatului, necesitatea schimbării modului de a gândi în atitudinile și comportamentele noastre. Aceasta este convertirea [metánoia, în greacă] cerută de evanghelie. Domnul își anunță venirea în mijlocul poporului. Ioan este cel care arată concret cum oamenii pot aștepta venirea lui Mesia cu seninătate și bucurie și să se pregătească să-l întâlnească pe Isus. Apostolul Paul îi invită pe Filipeni să se bucure de acest eveniment pentru că „Domnul  este aproape!” (Fil 4,5). Este bucuria mântuirii!

† Neprihănita Zămislire [A B C]: Sensul imaculatei [fără pată] este bunăvoința divină [9 decembrie 2024]

Buna-Vestire de Aurelio Brun.

 

Sensul imaculatei [fără pată] este bunăvoința divină

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (9 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Geneză 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Solemnitatea de astăzi este Neprihănita Zamislire. Ce înseamnă „neprihănita zamislire”? Omul este chemat să se realizeze pe sine în dialogul de iubirie a lui  Dumnezeu. Dar istoria omenirii arată că există ceva întunecat și rebel care îl ia pe om și îl împinge să refuze conversația cu Dumnezeu, făcându-l să se iubească exclusivă pe sine. Este ceea ce Biserica numește păcatul strămoșesc sau originar [de la început, de la origine]. Acestă sărbătoare se celebra în Orient încă din secolul al VIII-lea, apoi s-a răspândit în Occident, iar în anul 1854 la 8 decembrie papa Pius al IX-lea a definit Neprihănita Zamislire a Mariei ca „dogmă” a credinței. A fost formulată cu un limbaj legat de categoriile filosofice și teologice ale timpului, un limbaj greu de înțeles pentru omul secolului al XXI-lea. De veacuri, tradiția bisericiască, trăgând consecințele din evanghelii, afirmă despre Maria că ea este „plină de har” și cinstește sfințenia ei. Astfel, încă din cele mai vechi timpuri, prinsese contur tradiția că Dumnezeu a păstrat-o fără păcat, ca un privilegiu unic. De fapt, ceea ce s-a întâmplat în ea este anticiparea victoriei lui Isus înviat asupra morții și a păcatului.

Textele pe care liturgiștii le oferă astăzi meditației noastre sunt printre cele mai dense din toată Scriptura. Prima lectură ne duce înapoi la un eveniment original: Dumnezeu anunță o femeie: „duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei” (Gen 3,15). Epistola ne prezintă planul mântuirii, în care toți suntem predestinați să fim imaculați în iubire: „ne-a ales în el [nota mea: Isus Cristos] mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui!” (Ef 1,4). Evanghelia ne relatează textul bunei vestirii, unde îngerul Gabriel folosește o expresie semnificativă, care exprimă sensul teologic al neprihănitei: „Bucură-te, o, plină de har” (Lc 1,28). Figura Mariei se prezentată astăzi ca o întoarcere la speranța originară, la promisiunea lui Dumnezeu și la încredere în el. Aceasta este ceea ce lecturile de astăzi ne explică. Ne vom concentra asupra lor în încercare de a surprinde sensul imaculatei [fără pată].

† Duminica a 2-a din Advent [C]: Pregătirea căii Domnului [8 decembrie 2024]

 

Pregătirea căii Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (8 decembrie 2024)

Lecturi biblice:  Baruh 5,1-9; Filipeni 1,4-6.8-11; Filipeni 1,4-6.8-11; lecturi biblice

Omilie

Pentru a înțelege textele biblice din această duminică, este necesar să le plasăm în contextul lor istoric. Lecturile de astăzi sunt izbucniri neașteptate de bucurie: bucuria lui Baruh pentru fidelitatea lui Dumnezeu, cea a lui Paul de a-i vedea pe Filipeni umblând fără poticnire pe calea credinței și a iubirii și pe aceea a lui Ioan Botezătorul care anunță că Domnul intră în istorie și că orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Liturgia se concentrează asupra figurii precursorului, sfântul Ioan Botezătorul. Evanghelia precizează coordonatele istorice ale apariției lui Ioan lângă Iordan: „el a venit în toate împrejurimile Iordanului predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor” (Lc 3,1-6). Prima lectură relatează un anunț de bucurie pentru Ierusalim în apropierea timpului mesianic: „dezbracă, Ierusalim, haina plânsetului tău şi a oprimării tale şi îmbracă frumuseţea gloriei care vine de la Dumnezeu pentru totdeauna!” (Bar 1,1).  A doua lectură are un caracter de îndemn sau exortativ și non doctrinar. Apostolul Paul îi sfătuiește pe creștinii din Filipi să rămână intacți și fără vină pentru „ziua lui Dumnezeu”:„pentru aceasta mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaştere şi discernământ în toate” (Ef 1,9). Este pregătirea căii Domnului!

† Duminica 1 din Advent [C]: Așteptând o lume nouă [1 decembrie 2024]

Așteptând o lume nouă

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (1 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Ieremia 33,14-16; 1Tesaloniceni 3,12-4,2; Evanghelia Luca 21,25-28.34-36; lecturi biblice 

Omilie

Astăzi începem un noul an liturgic – anul C. Este Adventul care culminează cu Nașterea lui Isus [Crăciunul]. Un timp dedicat reflecției nu numai venirii istorice a lui Mesia printre noi, ci și altor două venirii a Domnului printre oameni. Înainte de toate, aceea a parusiei [în greacă însemnând sosirea, venirea sau prezența, adică venirea a doua a lui Isus Cristos[1]], asupra căruia se concentrează liturgia din această duminică și tot Adventului până pe 16 decembrie, dar și acel numit de mulți autori Advent „continuu” sau „intermediar”, necunoscut sau greu de înțeles misterul venit în sufletul fiecărui om, bărbat și femeie, care se deschide la acțiunea Domnului și primește harul său. Biserica există pentru a anunța prima venire istorică a lui Isus și cea ultimă de la sfârșitul timpului, dar și pentru a ajuta omul să primească harul Domnului care ne iubește și ne eliberează de păcat. Adventul este un timp de așteptare. Cele trei lecturi sunt legate de tema „venirii”: venirea lui Mesia – „în zilele acelea [...] voi face să răsară pentru David o odraslă dreaptă: el va face judecată şi dreptate în ţară” (Ier 33,15) –, și a lui Cristos – „atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie” (Lc 21,27) – și „venirea Domnului nostru Isus împreună cu toţi sfinţii săi” (1Tes 3,13). Pentru comunitatea creștină a venit salvatorul promis, dar noi încă așteptăm noua sa „vizită” pe drumul pe care i l-a trasat Dumnezeu Tatăl. Speranțele lui Israel și ale Bisericii se întâlnesc în aceeași așteptare: apare o lume nouă!

† Duminica a 34-a de peste an [B]: Domnul este rege pentru a ne da viață [24 noiembrie 2024]

Domnul este rege pentru a ne da viață

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (24 noiembrie 2024)

Lecturi biblice: Daniel 7,13-14; Apocalips 1,5-8; Evanghelia Ioan 18,33b-37; lecturi biblice

Omilie

Sărbătoarea de astăzi –  „Cristos Rege” – a fost instituită de papa Pius al XI-lea în 1925 cu ocazia celebrărilor Anului Sfânt, când în lume se răspândeau noi forme de putere: sunt regimurilor totalitare. Biserica voia să contrapună „împărăția Domnului”. Isus nu este regele universului în felul regilor sau împăraților, adică după logica lumii. Cristos proclamă „stilul” regalității sale, total diferit de cel al lumii. Papa a stabilit această sărbătoare voind să afirme solemn autoritatea lui Cristos asupra întregii umanităţii şi a universului. Iniţial a fost fixată într-o duminică din luna octombrie. După ultima reformă liturgică, ea a fost reaşezată la încheierea anului bisericesc. Lecturile din această duminică au ca temă regalitatea Domnului, cerească și transcendentă [care trece dincolo de orizontul experienței și limitele ei]. Prima lectură constituie textul clasic al mesianismului apocaliptic: un „fiu al omului” care umblă pe nori și primește gloria de la Dumnezeu și autoritate veșnică asupra neamurilor: „cineva ca un fiu al omului venea pe norii cerului!” (Dan 7,13). Evanghelia relatează dialogul dintre Isus și Pilat, care se referă tocmai la natura regalității Domnului. Isus acceptă să fie numit rege în procesul dinaintea lui Pilat, numai că „împărăţia mea nu este din lumea aceasta. […] Dar acum împărăţia mea nu este de aici” (In 18,36). Regatul său nu aparține acestei lumi, chiar dacă începe în istorie devine definitiv în veșnicie. A doua lectură este un imn către Cristos care ne-a eliberat cu sângele său și se va întoarce pe norii cerului: „iată că vine cu norii şi orice ochi îl va vedea, chiar şi cei care l-au străpuns!” (Ap 1,7). Regalitatea lui Isus trece prin toate lecturile ce insistă asupra originii cerești a puterii sale. Domnul este rege pentru a ne da viață.

† Duminica a 33-a de peste an [B]: Speranța fericită [17 noiembrie 2024]